Când se ceartă premierul cu preşedintele, cei care pierd sunt contribuabilii. Ei au ales o administraţie care nu-şi face datoria, fiind prea preocupată de jocurile de culise. Recenta întâlnire a coaliţiei, încheiată printr-un comunicat pacifist, ascunde adâncirea prăpastiei care-i desparte acum pe liberali de democraţi. Pe la spate, deja fiecare partid îşi face propriile strategii şi scenarii. Liberalii sunt primii care au anunţat (deşi nu oficial) că se pregătesc de alegeri pe liste separate. Care sunt opţiunile?
Cred că în momentul de faţă timpul acţionează în favoarea lui Tăriceanu. Strategia sa de imagine este clară: el este omul onest, civilizat, care vrea să lucreze, dar este împiedicat de un preşedinte excesiv, care caută scandal cu lumânarea.
De partea cealaltă, Traian Băsescu devine din ce în ce mai izolat pe scena politică. Ieşirile tot mai puţin gândite din ultima vreme ne fac să credem că a devenit extrem de nervos. Mai ales ieşirea de la începutul lunii august ne arată un preşedinte lipsit de caracter (cum adică, te întâlneşti cu un om la un şpriţ seara şi a doua zi dimineaţa ieşi pe stradă şi-l beşteleşti în public?…), care iese pe piaţă cu acuzaţii pe care nu le susţine şi nu le dovedeşte (Ce este cu ziaristul care l-a şantajat? De ce nu este arestat? E şantajat în continuare, e vulnerabil, îi e frică, ce se întâmplă? Totuşi, asta este o problemă peste care nu se poate trece chiar aşa!), face acuzaţii penibile pe baza unor bârfe…
Traian Băsescu este incapabil de o strategie coerentă. El este adeptul tacticii, al momentului. Numai că aceasta merge pe termen scurt. Până acum, lumea a gustat “show-ul” creat de preşedinte şi s-a amuzat teribil când i-o “trăgea” unuia sau altuia. Mă îndoiesc că pe termen lung îşi va păstra acelaşi succes. Deja a devenit previzibil şi începe să-şi piardă farmecul. Este de ajuns să ne uităm la succesul pe care îl mai au astăzi câţiva showmen-i care au ţinut prima pagină prin scandaluri, gen Vadim Tudor, Mitică Dragomir sau Jiji Becali, toţi aflaţi acum în declin.
Partea proastă pentru Traian Băsescu este nu doar că nu are o echipă serioasă de consilieri – pe care oricum, mă îndoiesc că ar asculta-o dacă ar avea-o -, dar nu dispune nici de un partid serios în spate. Înainte de alegeri, PD-ul se definea prin opoziţie la PSD. Emil Boc, Maria Petre erau printre cei mai activi deputaţi. Acum, Boc este doar o portavoce a Cotrocenilor, gata să facă infarct ori de câte ori schimbarea subită de umoare a preşedintelui îl prinde pe picior greşit. Clujenii peste care a ajuns primar i-au dat nota 4. Partidul însuşi nu face altceva decât să execute cuminte comenzile tătucului. Atâta vreme cât Traian Băsescu este popular este OK. Dar ce se va întâmpla după? Deocamdată au plecat din Internaţionala Socialistă, însă nu există nici un semnal că vor fi acceptaţi la populari.
Nici de partea cealaltă nu găsim o mare bogăţie de resurse umane, numai că, cel puţin, PNL dă semne că este un partid viu, în care oamenii se mai şi ceartă, în care Călin Popescu Tăriceanu este departe de a fi stăpânul absolut. Dacă liberalii vor participa singuri pe liste la viitoarele alegeri (anticipate sau nu), vor da o lovitură puternică celor de la PD, care ar rămâne complet izolaţi.
Problema este că, în momentul de faţă, alegerile anticipate nu ar rezolva nimic. Ar rezulta tot o majoritate fragilă, obligată să negocieze cu PSD. Asta în cazul în care rezultatul nu va fi cumva defavorabil Alianţei, lucru perfect posibil dacă alegerile vor fi organizate după publicarea raportului de ţară. Iar în condiţiile în care cele două partide ar candida separat, nici nu se va mai pune problema. În cazul în care guvernarea ar însemna coabitarea cu Traian Băsescu, nu cred că ea mai constituie o tentaţie pentru PNL sau PSD.
Deocamdată, în bătălia dintre palate se pare că Tăriceanu reuşeşte să pareze şi să evite atacurile lui Traian Băsescu şi ale PD-ului, în aşteptarea inversării trendurilor de imagine. Partea proastă este că asta le ocupă tot timpul şi ţara este neguvernată.(C. B.)
