Home » Economie » Cât de aproape este România de o criză economică?

Cât de aproape este România de o criză economică?

Există un grup de analişti economici, dintre care cel mai important ar fi Liviu Voinea de la Grupul de Economie Aplicată, care susţin că România se află în pragul unei potenţiale crize de natură economică. Desigur, există şi viziuni ceva mai optimiste. Totuşi cât de mare este pericolul?

Personal, eu cred că, deşi pericolul există, el este totuşi îndepărtat şi există suficiente pârghii prin care poate fi controlat.

Este cert că economia românească posedă încă semnele unei supraîncălziri. Aceste semne au apărut încă pe vremea guvernării PSD, o perioadă în care creşterile economice record se bazau aproape exclusiv pe creşterea cererii. Pe măsură ce BNR a intervenit în forţă, acest motor şi-a mai domolit forţa. Anul trecut, prin introducerea cotei de impozitare de 16% (România NU ARE COTĂ UNICĂ DE IMPOZITARE – atâta vreme cât există venituri care se impozitează cu 10%, cu 1% etc., nu putem vorbi de cotă unică), motorul acesta a mai primit ceva combustibil, care a alimentat o creştere de aproape 6%. Au apărut însă inundaţiile care au distrus recolta şi astfel agricultura a tras toţi indicatorii economici în jos şi astfel creşterea totală a fost mult mai mică.

Personal, cred că 2005 a fost un accident şi nu trebuie considerat altceva. A fost un an cu o conjunctură internă şi internaţională greu de repetat. A fost anul schimbării politicii fiscale a României, a fost anul creşterilor-record la preţul petrolului, a fost anul unor dezastre naturale.

Aspecte pozitive

Faptul că în aceste condiţii vitrege, economia românească a înregistrat totuşi o creştere economică mi se pare o dovadă că avem totuşi o economie puternică, în stare să absoarbă şocuri de asemenea anvergură.

Pe de altă parte, există într-adevăr dezechilibre importante. BNR a tăbărât efectiv pe creditele pentru populaţie – deşi 80% din importuri sunt destinate companiilor şi nu produselor de folosinţă îndelungată -, lăsând nesupravegheate împrumuturile statului, care continuă să se împrumute din străinătate. Numai municipalitatea Bucureştiului a atras pentru proiectele faraonice ale primarului Videanu o jumătate de miliard de euro, bani care deocamdată stau nefolosiţi de mai bine de 8 luni, iar primarul intenţionează să mai facă un împrumut de cel puţin şase sute de milioane.

“Limitarea continuă a creditului pentru populaţie poate duce, într-un final, la deteriorarea activităţii în domeniul producţiei. Şi asta pentru că o parte importantă din consum vine din producţia internă (maşini, aparate electrocasnice, case). Dacă fabricile îşi reduc activitatea, există riscul apariţiei şomajului”, a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), la conferinţele Finmedia. El susţine că anul 2006 va fi marcat de două aspecte contradictorii. “Pe de o parte, avem un climat ostil dezvoltării creditului, iar, pe de altă parte, cererea este în continuă creştere, iar acest lucru se exprimă şi în cererea de servicii bancare”.

Despre deficit

Deficitul de cont curent al balanţei de plăţi a crescut, la finele lui 2005, cu 35,1% faţă de sfârşitul anului precedent, a comunicat Banca Naţională a României. Majorarea a fost alimentată de deficitul comercial, respectiv creşterea importurilor. Pe fondul unei ascensiuni de 46,6% a deficitului comercial, deficitul de cont curent a totalizat 6,8 miliarde de euro la finele anului trecut. Transferurile curente – în special sumele trimise de către cetăţenii români din străinătate – au reuşit să mai reducă deficitul. Anul trecut, pentru prima dată, sectorul privat s-a împrumutat mai mult de pe piaţa externă decât statul. Potrivit comunicatului BNR, datoria externă negarantată public a fost cu 54,2% mai mare în 2005, comparativ cu anul precedent. În schimb, datoria externă publică a reprezentat 46,4% din datoria externă, faţă de 54,9% la finele anului 2004.

Tendinţa balanţei de plăţi e neschimbată de ceva vreme. Din păcate, politica BNR de a creşte dobânda de referinţă cu un punct procentual o să ducă la o întărire a leului care o să promoveze, în continuare, importurile şi o să dăuneze exporturilor. Acest lucru o să lovească în competitivitate şi de aceea nu mă aştept ca balanţa să se redreseze pe termen mediu.

Politica dezastruoasă de curs de anul trecut a lovit puternic în exportatori – desigur, au şi ei partea lor de vină în ceea ce priveşte incapacitatea managerială de a minimaliza efectele cursului, existând suficiente mijloace de a te apăra de evoluţiile nefavorabile -, iar anul acesta se pare că situaţia se va repeta.

Una dintre soluţiile pe termen scurt ar reprezenta-o deprecierea monedei naţionale, care să ducă la o încurajare a exporturilor, însă această soluţie ar fi una artificială care se poate dovedi chiar contraproductivă pe termen lung.

Pe termen lung, situaţia de criză poate fi atenuată prin creşterea productivităţii la nivel de ţară, lucru care se poate realiza printr-un cadru fiscal cât mai eficient şi previzibil şi prin investiţii sistematice în educaţie, sănătate şi infrastructură.

Deja anul acesta avem acelaşi Cod Fiscal ca anul trecut şi guvernul a promis că în martie va da noul Cod Fiscal, care va intra în vigoare anul viitor. Este un bun început pentru stabilitatea fiscală şi creşterea predictibilităţii mediului de afaceri de la noi. De asemenea, se preconizează investiţii importante în infrastructură, în special cu banii de la Uniunea Europeană.

Productivitatea industrială

Conform unui studiu dat publicităţii de Comisia Naţională de prognoză, anul acesta se aşteaptă o creştere, ce-i drept minoră, a productivităţii, cu 0,4%.

Aşa cum am mai scris, scăderea productivităţii de anul trecut a fost mai degrabă una conjuncturală şi nu trebuie luată foarte în tragic. Să nu uităm că aproape 80% din economie este în mâini private şi, inevitabil, piaţa va duce la eliminarea celor lipsiţi de viitor. România se află în momentul de faţă într-o fază de trecere de la producţia de izmene şi chiloţi la automobile, aparate electronice şi alte produse industriale cu un grad ridicat de valoare adăugată. În vreme ce industria uşoară a atins maximul şi preconizez că va avea loc pe termen mediu o contractare – anul trecut exporturile de textile şi încălţăminte au crescut cu 3-4 procente, în vreme ce la produse industriale creşterea a fost de peste 20%. Această reaşezare pe alte baze a economiei este un proces de durată cu efecte pozitive pentru sănătatea economiei.

Forţa de muncă

Un alt element pozitiv este creşterea numărului de angajaţi de la 4,4 milioane la sfârşitul anului 2004 la 4,5 milioane la sfârşitul anului 2005, o creştere care s-a făcut în ciuda faptului că anul trecut au existat peste 90.000 de concediaţi în industrie. Prognozele arată că numărul de angajaţi va depăşi 5.000.000 în anul 2009, un nivel care nu a mai existat din anii ’90, înainte de restructurarea industriei.

În comerţ, numărul angajaţilor a crescut cu aproape 85.000, iar în construcţii cu aproape 30.000. Este foarte adevărat că în acest din urmă sector fluctuaţia personalului este de aproape 50%.

Spre deosebire de alte ţări, în România şomajul este complet irelevant, în situaţia în care circa 2,5 milioane de români lucrează în afara graniţelor, mai mult sau mai puţin legal.

Pe de altă parte însă, trebuie remarcat faptul că au apărut deficite puternice de personal. În ciuda mitului angajatului român competent şi harnic, este din ce în ce mai dificil să găseşti un angajat. Companiile au dificultăţi în a găsi personal, în special pentru posturile din vânzări, producţie sau servicii. De asemenea, sunt greu de găsit ingineri de specialitate sau muncitori calificaţi.

Acest lucru forţează salariile în sus, anul trecut înregistrându-se o creştere a acestora cu nu mai puţin de 38%.

Rămânând în domeniul resurselor umane, un factor de risc – aşa cum spune şi comunicatul FMI – îl reprezintă faptul că în continuare statul rămâne cel mai mare angajator, iar politica salarială este un punct delicat. Pe de o parte, avem unele sectoare unde salariile sunt în continuare foarte mici, pe de altă parte, există zone în care acestea le depăşesc binişor pe cele din domeniul privat. Anul trecut, salariile au crescut cu un procent de 0,6 din PIB, asta în condiţiile unui deficit bugetar de 0,8%. Este adevărat, a existat şi o conjunctură datorată anului electoral, când PSD a majorat salariile în scopuri electorale, iar imediat ce au preluat puterea actualii guvernanţi şi-au arătat şi ei generozitatea. Pentru anul acesta, sunt preconizate creşteri salariale de 12,5%, considerate îngrijorătoare de către FMI şi BNR. Este obligatoriu ca Guvernul să renunţe la astfel de derapaje salariale. Un semn bun în acest sens îl reprezintă promisiunea guvernului de a îngheţa anul acesta posturile vacante din administraţia centrală (cu excepţia posturilor necesare în vederea procesului de integrare în Uniunea Europeană).

Politica economică a Guvernului

Anul 2005 a adus şi unele elemente pozitive în politica economică a guvernului, aspecte semnalate şi de delegaţia FMI: privatizarea BCR, liberalizarea pieţei energiei electrice şi a gazelor naturale, majorarea preţului de referinţă la energia termică şi introducerea noului tarif binominal. De asemenea, Parlamentul a aprobat modificarea Codului Muncii, ceea ce a dus la o oarecare flexibilizare a pieţei muncii, fără însă a rezolva integral problemele, Codul Muncii românesc fiind printre cele mai rigide şi inflexibile, afectând competitivitatea economiei româneşti.

Apropo de competitivitatea economiei româneşti, există alţi doi factori importanţi care o afectează: aprecierea monedei naţionale şi creşterile salariale, factori care duc la o creştere a preţului produselor româneşti.

Îngrijorări

Per ansamblu, rămân la părerea că există mai multe elemente pozitive decât riscuri, iar soluţiile sunt la mintea cocoşului: continuarea reformelor, astuparea găurilor din Codul Fiscal, coordonarea politicilor între Guvern şi Banca Naţională, continuarea politicilor prudenţiale.

Singurul aspect care mă îngrijorează este totala lipsă de colaborare între Guvern şi BNR în ceea ce priveşte coordonarea politicilor monetare şi fiscale, lipsă de coordonare vizibilă pe tot parcursul anului trecut.

Datorită acestor premise, sunt ceva mai optimist şi consider că pericolul unei crize nu este atât de pregnant, însă trebuie în continuare manifestată prudenţă. Iar, dacă Guvernul şi BNR s-ar coordona ceva mai bine, ar fi chiar minunat.

Publicat în : Economie  de la numărul 35
© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress