Giganţii asiatici, China şi India s-ar putea împrieteni. Este un eveniment care stârneşte valuri în întreaga lume şi ameninţă balanţa puterii industriale şi politice.
Elefantul face cunoştinţă cu dragonul
În calitate de ministru al Apărării în India, George Fernandes considera China drept inamicul numărul unu al ţării sale. Numai că atunci când a vizitat China, în urmă cu doi ani a observat nişte imagini familiare. Construcţii high-tech alături de cocioabe. Limuzine ultimul tip alături de cerşetori. Metropole superdezvoltate alături de sate subdezvoltate. A înţeles astfel că cele două ţări au mai multe lucruri în comun decît diferenţe. Principalele probleme cu care se confruntă atât India, cât şi China sunt date de dezvoltarea inegală.
Această vizită şi înţelegerea realităţilor din ţara cealaltă a avut darul de a apropia cei doi giganţi asiatici. În vizita sa “istorică” la New Delhi de luna aceasta, premierul chinez Wen Jibao a vorbit de “un parteneriat strategic pentru pace şi dezvoltare în prosperitate”, iar cotidianul de limba engleză China Dayly a titrat “iată că este posibil ca dragonul şi elefantul să se înţeleagă bine unul cu celălalt”.
Indubitabil, cele două mari puteri nucleare, care au împreună nu mai puţin de 40% din populaţia globului se apropie unul de celălalt. În ultimii ani, ambele ţări au avut ritmuri de dezvoltare deosebite, China de 9,5%, în vreme ce India 6,5. Nu este de mirare că premierul indian, Manmohan Singh a spus că “dacă îşi unesc forţele, China şi India pot re-amesteca cărţile la masa de joc globală”. Sau să o destabilizeze, cum afirmă fostul premier singaporez, Lee Kuan Yew.
Câţiva strategi de la CIA au afirmat că dezvoltarea celor doi giganţi asiatici poate avea conecinţe militare şi economice similare cu cu ridicarea Germaniei în secolul XIX sau a SUA în secolul XX.
Dezvoltarea celor două ţări îngrijorează foarte tare Occidentul şi Statele Unite şi prin prisma lipsei de respect arătată de ambele ţări pentru proprietatea intelectuală. Legile permisive au dat voie industriilor din cele două ţări – industria farmaceutică, de exemplu, în India sau industria auto, în China, ca să dau doar două exemple îndelung mediatizate la vremea lor – să se dezvolte în detrimentul companiilor occidentale care au investit miliarde în cercetare şi dezvoltare. Aşa a ajuns de exemplu India să deţină 2 companii în primele 10 producătoare de medicamente generice – cele pentru care nu mai există patente. Banii economisiţi pe patente până în anii 1980 au fost investiţi în dezvoltare şi astfel azi una dintre companiile farmaceutice indiene se poate mândri că produce cea mai pură formă de ciprofloxacină (un antibiotic) la nivel mondial. La nivelul la care se alfa industria farmaceutică indiană în anii 1980 se află acum industria auto chineză numai că, cel puţin deocamdată, companiile occidentale “înghit” găluşca deoarece piaţa chineză este suficient de mare pentru a coexista şi copia şi originalul.
Gesturi de bunăvoinţă
Pentru China şi India, drumul către nou-descoperitul parteneriat a început cu mari greutăţi, în ciuda unui început aparent promiţător în urmă cu aproape o jumătate de secol. La începutul anilor 1950, primul şef de stat indian, Jawaharlal Nehru şi omologul său chinez, Zhou Enlai au rostit împreună “Hindi-Chini bhai-bhai” (“Frăţia indo-chinezească”). Frăţia nu avea să dureze mult, însă, căci cele două ţări s-au angajat într-un război de frontieră în 1962 pe “acoperişul lumii”, disputându-şi regiunile himalayene Aksai Chin în Caşmir şi Arunachal Pradesh în Tibet.
India avea să piardă războiul şi va purta multă vreme râcă vecinului său. În timnpul războiului rece, India avea să facă un parteneriat bun cu Moscova, în vreme ce China a dezvoltat relaţii foarte bune cu duşmanul de moarte al Indiei, Pakistanul. De teama lui Mao, India a construit bomba nucleară.
Ca un gest de bunăvoinţă şi de diplomaţie strălucită, premierul chinez Wen Jibao a adus la New Dehli un document important: o hartă a Himalayei. Harta reprezintă o mare concesie a chinezilor, deoarece înfăţişează fostul regat al lui Sikkim ca parte a teritoriului indian. Deşi harta respectivă nu reprezintă o recunoaştere oficială a anexări de către india a acestui teritoriu în 1975, reprezintă o încuviinţare tacită. În schimb, India a admis că Tibetul – ocupat de Armata Populară Chineză în 1951 – este o parte a Chinei.
Aceste compromisuri indică faptul că cele două ţări foste inamice sunt decise să îngroape securea războiului. Unindu-şi eforturile, India şi China sunt convinse că pot elimina SUA din rolul de “jandarm” al Asiei. China mai are şi un alt interes: o Indie înfloritoare şi bine dezvoltată poate constitui o contrapondere a influenţei Japoniei în Asia. De partea cealaltă, India – la fel ca Germania, Japonia sau Brazilia – doreşte un loc permanent în Consiliul de Securitate al ONU – pentru care are nevoie de sprijinul Chinei.
De asemenea, China este foarte interesată să gâdile orgoliul indian, deoarece această ţară imensă reprezintă o excelentă piaţă de desfacere pentru produsele chinezeşti. Astfel, doreşte să o ia înaintea SUA, deoarece dacă americanii ajung în India “primii”, creşterea economică a Chinei ar putea fi serios încetinită, ca să nu mai vorbim de rolul ei de putere regională.
Cele două pagode
Diplomaţii şi oamenii de afaceri chinezi sunt de-a dreptul uluiţi de imensa piaţă de desfacere pe care o reprezintă India şi în mod special de parcul industrial high-tech de la Bengalore. Vizitând laboratoarele IT de acolo, premierul chinez a lăudat China şi India ca fiind “cele două pagode al industriei IT” – una pentru software, cealaltă pentru hardware. Colaborând, cele două ţări pot vesti secolul asiatic în industria tehnologiei şi comunicaţiilor.
În prezent, schimburile bilaterale nu sunt deosebite, doar 13,6 miliarde $. Dar cele două negociază acum pentru reducerea taxelor şi crearea unor zone de liber schimb.
Gunoiul de sub covor
Toate aceste discuţii amicale nu pot ascunde faptul că există conflicte latente între cele două mari puteri. “India şi China sunt prea mari pentru a mai fi intimidate de oricine – chiar şi una de cealaltă” a spus fostul ministru de Externe indian Yashwant Sinha.
Un exemplu de conflict vechi este reprezentat de o dispută asupra a nu mai puţin de 3500 de kilometri de frontieră din Himalaya. Abia acum s-au stabilit nişte “principii călăuzitoare” vagi într-un efort de a rezolva problema.
De asemenea, veşnic fierbintele Tibet rămâne un subiect de dispută. China este supărată pe India pentru că a acordat exil politic lui Dalai Lama şi adepţilor săi la Dharamsala. De partea cealaltă, India reproşează chinei că sprijină în mod direct înarmarea inamicului său, Pakistanul. De asemenea, sunt îngrijoraţi de sprijinul acordat juntei militare din Burma care, la rândul ei, le-a permis instalarea unor avanposturi militare în Oceanul Indian.
O altă dispută puternică între cele două ţări este asupra resurselor de petrol. Ambele au industrii energofage cre au nevoie de mult petrol. Numai că, chiar şi în această bătălie aprigă pentru resurse, cele două ţări colaborează. În Sudan, o companie indiană a costruit un oleoduct, în vreme ce Beijingul construieşte rafinăria care va procesa petrolul transportat de conducta indiană, iar în Iran India deţine 20% dintr-o rafinărie în care China are 50%.
