Un prim scop al analizei la nivel regional este acela de a facilita studiile comparative între regiuni, prin faptul că acest tip de analiză reuşeşte să contrabalanseze acea tendinţă a analiştilor fenomenului puterii de a minimaliza importanţa nivelului regional în afacerile de securitate naţională. Dinamica securităţii poate fi redată prin identificarea unei ierarhii a nivelurilor de analiză în cadrul sistemului internaţional. Astfel, conform lui Barry Buzan, există trei niveluri de analiză: statal, regional şi sistemic.
Pentru a surprinde cât mai realist dinamica securităţii, trebuie să considerăm ca punct de plecare în analiza studiilor de securitate faptul că securitatea este un fenomen relaţional, astfel că “nici unul dintre niveluri nu este în sine adecvat pentru a înţelege problema securităţii în ansamblu, iar înţelesul complet al fiecăruia devine limpede abia atunci când este perceput în relaţie cu celelalte.”
Definirea complexelor regionale de securitate
Un complexregional de securitate se defineşte ca “un grup de state ale cărui prime preocupări de securitate se leagă laolaltă suficient de îndeaproape, încât securităţile lor naţionale să nu poată fi luate în considerare în mod realist separat unde de alta.” Aceasta este o primă definiţie dată de Buzan complexelor regionale de securitate.
Într-una din cele mai recente lucrări care analizează problematica securităţii regionale (Regions and Powers – The Structure of International Security, 2003), Buzan şi Ole Weaver aduc completări acestei definiţii, complexul regional de securitate (RSC) fiind descris ca fiind “un set de unităţi ale cărui procese de securizare şi desecurizare sunt interdependente în aşa măsură încât problemele de securitate ale unităţilor componente nu pot fi analizate sau rezolvate separat una faţă de cealaltă.”
Concepte teoretice ce pot fi asociate complexelor de securitate
Robert Jervis a definit “regimurile de securitate” ca fiind acel cadru în care sunt cuprinse “norme, principii şi reguli care permit ca statele să fie restricţionate în comportamentul lor de credinţa că celelalte state vor răspunde în acelaşi fel. Acest concept implică… o formă de cooperare între state care înseamnă ceva mai mult decât simpla urmărire a intereselor pe termen scurt.” Acest model poate fi aplicat doar în condiţiile în care nu există o putere sau un actor regional cu intenţii revizioniste… cu alte cuvinte, menţinerea statu-quo-ului în respectiva regiune corespunde intereselor politice şi de securitate ale tuturor statelor.
Complexele regionale de securitate nu trebuie confundate cu regimurile de securitate. Consiliul de Cooperare din Golf (GCC), de exemplu, constituie un regim de securitate, dar nu poate fi considerat un complex regional de securitate.
“Comunitatea de securitate”, conform descrierii oferite lui Karl W. Deutsch, este alcătuită din state care au dezvoltat un simţ comun integrat legat de securitate. Spre deosebire de statele care fac parte dintr-un complex de securitate, care sunt nevoite să ţină seama şi de efectele insecurităţii, cele din cadrulunei comunităţi de securitate au atins un stadiu evoluat de încredere reciprocă: se presupune că aceste state au creat nu doar o ordine stabilă, ci, mai mult decât atât, o pace stabilă. Întrucât ipotezele lui Deutsch legate de comunitatea de securitate presupun inclusiv renunţarea la grila de analiză specifică deteminărilor dilemei securităţii, se poate afirma faptul că acest concept al comunităţii de securitate este unul ce face abatere de la principiile realismului, fiind mai degrabă orientat către abordarea constructivistă.
În cadrul unei comunităţi de securitate, se presupune că statele sunt capabile să intervină prin tehnici sau mecanisme diplomatice pentru a preveni apariţia conflictelor între state. O a doua presupunere pe care o comunitate de securitate o necesită este a existenţei unei capacităţi a statelor ce alcătuiesc respectiva comunitate de a realiza un front comun împotriva unui actor (statal sau non-statal) extern sau unui grup de actori.
În plus, unul din criteriile fundamentale pentru dezvoltarea unei comunităţi de securitate este acela al existenţei sau construcţiei unei “maturităţi instituţionale suficiente pentru a genera tehnici diplomatice care să fie folosite pentru a combate problemele şi crizele.” Mai mult, această maturitate instituţională nu poate fi totuşi suficientă fără existenţa unor aşteptări mutuale pozitive ale statelor membre ale căror percepţii să fie armonizate şi integrate în cadrul unui model unic de interacţiune interstate. Legat de percepţii, este necesară, de asemenea, o percepţie comună a statelor membre ale comunităţii asupra ameninţărilor externe. Statele membre trebuie să utilizeze aceeaşi grilă de analiză atunci când clasifică şi analizează ameninţările la adresa securităţii regionale.
Identificarea complexelor regionale de securitate
Identificarea unui complex de securitate implică analiza forţei interdependenţelor dintre diferitele state. Interdependenţele pot fi pozitive (atunci când între state există cooperare şi/sau neutralitate) sau negative (de exemplu rivalitatea triunghiulară Iran-Irak-Arabia Saudită).
Interdependenţa se referă la două aspecte: pe de o parte existenţa relaţiilor interstate privite prin prisma raportului amiciţie-inamiciţie, şi pe de altă parte existenţa unor ameninţări şi interese de securitate comune (dar nu neapărat identice).În cadrul Orientului Mijlociu Extins, de exemplu, ca macroregiune geopolitică ce se constituie într-un complex de securitate, pot fi identificate ambele aspecte legate de interdependenţă.
Identificarea complexelor regionale de securitate se realizează, în primul rând, prin analizarea dinamicii securităţii în cadrul a trei dimensiuni: politică, militară şi socială. Dacă pentru cazul dimensiunilor politice şi militare importanţa acestora nu mai necesită o demonstraţie detaliată, nu acelaşi lucru se poate afirma despre componenta economică. Această componentă a securităţii pare, la prima vedere, să nu aibă un rol determinant în structurarea şi identificarea unui complex regional de securitate, întrucât relaţiile economice nu mai sunt în mod necesar condiţionate de criterii precum proximitatea geografică.
Chestiunea sistemului de relaţii economice are coordonate şi determinanţi diferiţi comparativ cu cel politico-militar. Şi totuşi nu trebuie ignorat faptul că factorul economic poate influenţa două aspecte importante pentru definirea unui complex regional de securitate: pe de o parte influenţează procesul integrării regionale, iar pe de altă parte motivează interesul actorilor externi asupra complexului local (regional). De exemplu, procesul definirii Orientului Mijlociu drept un complex regional de securitate se completează tocmai prin interesul economic major pe care actorii internaţionali îl manifestă faţă de această regiune; nu de puţine ori, considerentele economice (accesul la resursele de hidrocarburi) au fost cele care au influenţat dinamica regională a securităţii din punct de vedere politic şi militar.
În privinţa elementelor care să definească structura securităţii regionale, Barry Buzan subliniază existenţa a doi factori principali:
1) echilibrele de putere locale/regionale (relaţiile de putere);
2) modelul amiciţiei şi inimiciţiei.
Buzan insistă asupra importanţei celui de-al doilea factor, întrucât în privinţa echilibrelor de putere locale, penetrarea complexului de securitate de către un hegemon sau o mare putere extraregională poate distorsiona şi afecta distribuţia puterii între componentele (statele) respectivului complex de securitate: “Din cauza susceptibilităţii lor la influenţele externe, echilibrele puterii sunt un ghid mult mai puţin de încredere la periferie decât la centru.” Însă în opinia noastră, întrucât echilibrul de putere local influenţează într-o bună măsură modelele amiciţiei/inamiciţiei la nivel regional, putem concluziona că, totuşi, natura echilibrelor de putere este esenţială pentru definirea unui complex de securitate. Aici intervine un alt element important, şi anume că recunoaşterea de către statele componente a faptului că sunt părţi ale unui complex regional de securitate nu este imperios necesară pentru existenţa de facto a respectivului complex, întrucât, atunci când este analizat din perspectiva echilibrului de putere, un complex de securitate poate exista şi funcţiona “indiferent dacă actorii implicaţi recunosc sau nu acest fapt.”
Concluzii
Practic, putem afirma că un complex regional de securitate se formează prin intersectarea unor noduri distincte de concentrare a modelului relaţiilor de securitate dintre statele ce fac parte din regiunea respectivă. Ceea ce este însă demn de reţinut este că teoriile privind complexele de securitate conţin şi o accentuată interpretare de natură constructivistă, astfel că modelele teoretice ale complexelor de securitate nu sunt o simplă reflectare mecanică a modelului distribuţiei puterii.
Complexele de securitate pot fi percepute drept produse caracteristice ale unui sistem internaţional anarhic (Buzan, 2000:197) De aici putem deduce faptul că, într-un sistem internaţional anarhic, precum cel ce s-a conturat în perioada post-Război Rece, există o puternică dinamică a securităţii la nivel regional.
Deşi există caracteristici comune complexelor regionale de securitate (metode de indentificare, model de formare) indiferent de plasarea lor în timp şi spaţiu, totuşi natura complexelor de securitate a fost influenţată de modul de organizare a sistemului relaţiilor internaţionale. Procesul de decolonizare, de exemplu, a contribuit la favorizarea apariţiei complexelor regionale de securitate: apariţia de noi state a creat niveluri mult mai ridicate de mobilizare politică şi militară în afara controlului strict al marilor puteri
Decolonizarea a determinat, printre altele, apariţia a numeroase conflicte între statele nou-formate (vezi, de exemplu, cazul conflictului dintre India şi Pakistan, sau cel al Orientului Mijlociu şi al Golfului Persic). Creşterea numărului de ameninţări a determinat intensificarea gradului de insecuritate la nivel regional şi, în acelaşi timp, a dus la crearea unor noi interdependenţe de securitate. Obţinerea independenţei de către aceste state, şi deci retragerea puterilor coloniale, a creat un vacuum temporar de autoritate, astfel încât a fost favorizată declanşarea unor conflicte.
