Geneticienii comportamentali susţin că întregul comportament uman stă înscris în materialul genetic al fiecărui individ. Este evident că personalitatea şi modul de reacţie al unui individ depind de mulţi factori. Cu toate acestea, se pare că baza felului nostru de a fi ne este dată prin naştere. Tot ceea ce putem face în această privinţă este să nuanţăm trăsăturile noastre fundamentale prin educaţie şi experienţă de viaţă.
Genetică comportamentală
Dean Hamer, cel mai cunoscut cercetător american în domeniu, preciza încă din 1993 că genele nu dictează viitorul unei persoane deoarece ele interacţionează cu mediul înconjurător, primind şi alte influenţe. De asemenea, preciza că, deşi genetica comportamentală pare să dea impresia că destinul poate fi citit în gene, realitatea diferă mult de această imagine. Genetica, la fel ca orice altă ramură a biologiei, nu este o ştiinţă matematică, relaţia dintre materialul genetic şi comportamentul uman nefiind una de tip cauză-efect.
O anume genă nu determină oamenii să facă anumite lucruri. Ea nu codifică emoţii sau gânduri. Genele nu pot nici măcar să stabilească singure când şi dacă să se exprime sau nu. Ele trebuie să primească instrucţiuni specifice în acest sens. O anumită genă poate însă să declanşeze o cascadă de evenimente biochimice şi să interacţioneze cu mediul înconjurător şi dezvoltarea organismului. În acest fel, împreună cu acestea, genele cresc probabilitatea ca un individ să se comporte mai degrabă într-un anumit fel decât în altul.
Ne naştem buni sau răi?
La începutul acestui an, cercetătorul J. Phillipe Rushton, de la catedra de psihologie a Universităţii din Ohio de Vest, SUA, a dat publicităţii rezultatele unui studiu realizat între anii 1982 şi 2004, privind o posibilă relaţie între gene şi responsabilitatea socială, incluzând acţiunile pozitive, voluntariatul, simţul civic, plata taxelor etc. Studiul s-a realizat pe bază de chestionare şi a comparat aproape 200de perechi de gemeni identici (monozigoţi) şi circa 150 de perechi de gemeni diferiţi (heterozigoţi) .
Prelucrarea statistică a datelor a demonstrat că genele au o mare influenţă asupra comportamentului fiecăruia. Genele suntrăspunzătoare de aproape jumătate (43%) din diferenţele comportamentale între gemenii heterozigoţi, cealaltă jumătate fiind împărţită aproape egal între educaţie (23%) şi experienţă personală. Bărbaţii sunt mai mult influenţaţi genetic (50%), decât femeile (40%), pentru care educaţia este mult mai importantă (40% faţă de 0%). Semnificaţia acestor date însă este legată mai degrabă de tratarea diferită în familie a copiilor, părinţii fiind mai atenţi de obicei cu educaţia fetelor. De asemenea, femeile şi vârstnicii par să fie mai responsabili social.
Relaţia dintre gene şi comportamentul social pozitiv a fost tema a doar patru studii până în prezent, iar rezultatele au variat în limite foarte largi (0 şi 72%).
Genetica şi tipul de personalitate
O descoperiere publicată recent sugerează că împărţirea jungiană a oamenilor în introvertiţi şi extrovertiţi ar putea avea un fundament genetic. Surprinzător este şi faptul că tipul de ADN (acid dezoxiribonucleic) implicat era considerat până acum fără valoare (“junk” ADN).
Se ştie că materialul genetic uman este abundent, genomul conţinând circa trei miliardede perchi de baze (care însumează aproximativ 1 metru lungime de ADN în nucleul fiecărei celule). Cu toate acestea, doar 10% din materialul nostru genetic este funcţional, 90% fiind inactiv genetic.
Cercetătorii de la Centrul de Sănătate al Universităţii Emory (Atlanta, SUA) susţin că trăsăturile de comportament social, ca timiditatea şi îndrăzneala, par să fie codificate tocmai de această parte din ADN, denumit uneori gene nefuncţionale (secvenţe redundante sau “junk genes”). Studiul, publicat în revista “Science” în luna iunie a acestui an, este primul care arată o posibilă asociere între “junk genes”, cunoscute şi sub denumirea de ADN microsatelit, şi comportamentul social al diverselor specii.
Se ştie că ADN-ul microsatelit este o caracteristică a fiecărei specii. De exemplu, speciile monogame au o variantă mai lungă a acestui ADN decât cele poligame. Există însă diferenţe şi între indivizii aceleiaşi specii. Se pare că această variabilitate este răspunzătoare de diversitatea trăsăturilor de caracter social al diverselor personalităţi umane. Aşa se explică de ce unele persoane sunt timide în societate pe când altele sunt de-a dreptul gregare. Descoperirea poate aduce o nouă perspectivă asupra înţelegerii atât a comportamentului social uman, cât şi asupra unor boli de relaţionare socială cum este autismul.
Studiul s-a realizat pe o specie de rozătoare, şoarecii de prerie. Cercetări anterioare evidenţiau un foarte bun comportament social al masculilor din această specie. Ei realizează relaţii de viaţă cu un partener şi împart sarcinile parentale cu femelele. S-a mai observat că masculii dintr-o specie foarte strâns înrudită cu aceasta reacţionează exact invers şi par indiferenţi social. Au fost comparate două grupuri de şoareci de prerie, unul cu varianta lungă şi altul cu varianta scurtă a ADN-ului microsatelit. S-a constatat că lungimea acestuia determină modele genetice cerebrale diferite care corespund diferenţelor de comportament social. Cercetătorii au constatat mai întâi că ADN-ul redundant influenţează exprimarea genelor care codifică receptorii cerebrali pentru vasopresină. Adulţii cu versiunea lungă au mai mulţi receptori de acest tip în aria cerebrală implicată în comportamentul social (bulbul olfactiv şi septul lateral). Prin aceasta ei adulmecă femelele şi străinii mai rapid, fiind în acelaşi timp mai apţi pentru a forma perechi şi a-şi îngriji puii. Astfel, masculii cu variantă lungă a ADN-ului microsatelit sunt predispuşi la relaţii sociale cu alţi indivizi din aceeaşi specie şi petrec mai mult timp cu descendenţii decât cei cu varianta scurtă.
Departe deci de a fi nefuncţional, ADN-ul tip “junk”, cu o mare predispoziţie spre mutaţii genetice rapide, poate influenţa diferenţele interindividuale şi sociale printr-un complex de interacţiuni cu alte gene. Proporţia mare de ADN redundant din genomul uman, ca şi tendinţa sa ridicată de a se extinde sau contrage în timp fac ca această parte a materialului genetic să reprezinte un factor necunoscut anterior de determinare a diversităţii sociale.
Scurt istoric
Genetica comportamentală, ramură a ştiinţelor comportamentale relativ recent apărută (de mai puţin de 20 de ani), încearcă să explice comportamentul uman din perspectiva interrelaţionării geneticii cu mediul. Primele studii realizate sistematic în acest sens datează însă de dinaintea apariţiei termenului “genetică” (1909). Ele se datoreazăantropologului englez Sir Francisc Galton (1822-1911). Din păcate, cercetările şi concluziile studiilor sale au fost deformate şi folosite eronat în scopuri politice de diverse grupări cu ideologie rasistă. Ulterior, scăpată de spectrul implicării politice şi bazată pe progresele remarcabile ale celor două ştiinţe la graniţa cărora se află, genetica comportamentală s-a constituit ca ştiinţă de sine stătătoare.
Ultimii 15 ani au permis obţinerea unor rezultate importante în acest domeniu. Datorită importanţei sociale pe care o prezintă, câteva dintre ariile de studiu s-au bucurat de o cercetare mai susţinută .
În 1990, psihiatrul Ernest Nobel de la UCLA şi farmacistul Kenneth Blum, de la Universitatea din Texas, susţineau o asociere puternică între alcoolism şi o variantă (A1) a genei care codifică receptorul dopaminergic D2. Concluzia este infirmată şase luni mai târziu de un alt studiu, dar deschide studiul relaţionării comportamentului dependent de anumite gene. Rezultatele au arătat în ultimii ani influenţa eredităţii asupra comportamentului compulsiv al consumului de cocaină şi a obezităţii.
Vara lui 1993 aduce cu sine publicarea cercetărilor lui Dean Hamer asupra genei homosexualităţii. Numită Xq28, ea reprezintă o porţiune a cromozomului X pe care Hamer a găsit-o în proporţie mult mai mare la perechile de fraţi homosexuali studiaţi decât la cei heterosexuali. Confirmată şi infirmată succesiv de alte studii, criticată intens de diverse medii sau folosită ca argument ştiinţific în lupta împotriva discriminării homosexualilor, descoperirea din 1993 a făcut carieră şi a schimbat încadrarea acestei orientări sexuale din boală în variantă a normalului.
Anii 1996 şi 1998 au fost cei în care s-a descoperit existenţa genelorpersonalităţii normale (numită D4DR) şi a comportamentului violent şi chiar a criminalităţii.
Din anul 2000 s-au asociat anumite gene diverselor boli psihice (depresie, schizofrenie etc.) sau trăsăturilor de personalitate(timiditate, îndrăzneală etc.).
Din păcate, nici unul dintre rezultatele obţinute nu este în afara controverselor şi nu şi-a găsit încă o confirmare definitivă. Timpul şi cercetările ulterioare le vor confirma sau infirma. Dar tot ce s-a obţinut până acum este de natură să schimbe (şi în unele cazuri a făcut-o deja) perspectiva asupra subiectelor în discuţie.
Publicat în : Sanatate de la numărul 27
