Luna trecută, agenţia din New York a Rezervei Federale (banca centrală a SUA) a făcut ceea ce ar putea rămâne în istorie drept cea mai proastă mişcare din istoria băncii naţionale americane. A spălat bani pentru Coreea de Nord.
S-ar putea să asistăm în curând la o avalanşă dureroasă de audieri. Săptămâna trecută un grup de republicani cu greutate, între care membrul Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanţilor, Ileana Ros-Lehtinen, a cerut Biroului pentru Răspundere Guvernamentală să investigheze dacă au fost încălcate legile privind spălarea banilor şi falsul. Se prea poate să fi fost. Să vedem ce s-a întâmplat. În februarie anul trecut, Coreea de Nord a aprobat o nouă formă a cadrului legislativ realizat de administraţia Clinton privind închiderea programului nuclear neautorizat al acestei ţări. În cadrul înţelegerii, SUA a fost de acord să deblocheze 25 de milioane dolari din Banco Delta Asia, o bancă din Macao care serveşte drept principală legătură a Coreei de Nord cu restul lumii. Această bancă a fost oficial identificată de Departamentul de Trezorerie american drept motiv “serios de preocupare în domeniul spălării banilor”. Banca din Macao neagă că ar fi încălcat vreo lege. SUA nu permite unor astfel de bănci să realizeze tranzacţii cu operatori americani. Ca atare, bănci cu reputaţie, din Singapore până în Rusia, refuză relaţiile de afaceri cu Banco Delta Asia-. Chiar şi China refuză tranzacţiile cu această bancă. Această acţiune a SUA a redus în mod semnificativ capacitatea Coreei de Nord de a spăla fonduri ilegale prin sistemul financiar internaţional. Dacă trimite o rachetă în Iran, trebuie să încaseze plata în cash. Dacă depozitează bani falşi în propriul cont, nu reuşeşte să îi introducă în circuitul economic mondial. SUA s-a angajat să deblocheze fondurile în februarie anul trecut, dar nu a fost de accord să permită statului paria să îşi reia activităţile bancare presupus ilegale. Cu alte cuvinte, dacă dorea, Coreea de Nord poate să meargă la bancă,săretragă banii fizic şi să îi trimită înapoi cu avionul în Coreea de Nord.
Transferul spre casă
Dar Coreea de Nord nu a vrut. Şi-a călcat din nou promisiunea (ca de fiecare dată, se pare), şi a spus că are nevoie ca banii să fie transferaţi înapoi în ţară-, ceea ce SUA nu acceptase. Este evident că această nouă condiţie a fost adăugată de Coreea de Nord în speranţa că va reintra în sistemul financiar mondial. Nicio bancă nu ar transfera bani de la Banco Delta Asia fără aprobarea expresă a Trezoreriei americane. Dacă s-ar acorda această permisiune, interdicţia ar fi suspendată, semnalând altor bănci din lume că îşi pot relua relaţiile cu statul paria. Astfel că Departamentul de Stat, cu acelaşi optimism naiv privind Coreea de Nord, a avut ideea genială să ceară băncii centrale americane să fie canalul pentru fondurile nord-coreene, dat fiind că această bancă nu intră sub incidenţa legilor americane care interzic băncilor comerciale să desfăşoare tranzacţii cu entităţi care spală bani.
Evitarea politicii
Dintotdeauna, banca centrală a încercat să evite astfel de încurcături politice, dar, în mod incredibil, de această dată a fost de acord. Pe 14 iunie, într-o ţesătură de intrigi demnă de un film din seria James Bond, banca centrală a transferat banii nord-coreeni băncii centrale ruse, care apoi i-a transferat într-un cont nord-coreean inactive dintr-o bancă rusească. Numeroşi membri ai cercurilor de politică externă sunt revoltaţi că Departamentul de Stat a pus la cale această concesie făcută nord-coreenilor. Din moment de New York Fed a făcut afaceri cu regimul Kim Jong Il, direct ori indirect, ne putem aştepta ca şi alte bănci din întreaga lume să facă la fel. În fond, banca centrală americană a acordat nord-coreenilor echivalentul financiar al certificatului de bună purtare.
Cel mai grav rezultat
Poate că această concesie făcută nord-coreenilor să fi fost o mutare bună în planul politicii externe. Problema pentru banca centrală este că sunt destule voci în Washington care consideră că a fost o greşeală catastrofală. Aproape sigur vor avea loc investigaţii îndelungate în această problemă. Dacă aceste investigaţii scot la iveală detalii tehnice în defavoarea băncii, vor avea loc audieri, şi pot cădea capete.
Cel mai grav rezultat este însă următorul: dacă cineva din Congres nu este de acord cu politica monetară a băncii centrale, acum există o armă pe care o poate folosi împotriva acestei instituţii. Ceea ce nu poate fi bine pentru politica monetară. n 1993, Alan Greenspan, pe atunci preşedintele băncii centrale, a fost criticat vehement pentru prezenţa la primul Discurs privind Starea Naţiunii al preşedintelui Bill Clinton, permiţând să fie fotografiat în timp aşezat alături de Hillary Clinton. A fost ţinta atacurilor deoarece americanii se aşteaptă, pe bună dreptate, ca banca centrală să se concentreze asupra politicii monetare şi să stea departe de vâltoarea politicii. Permiţând ca New York Fed să fie un pion al Departamentului de Stat şi al nord-coreenilor, preşedintele băncii, Ben S. Bernanke, a implicat instituţia într-un complicat joc diplomatic care nu are nicio legătură cu responsabilităţile sale legale.
El nu stă alături de Hillary Clinton; stă lângă Kim Jong Il. E greu de imaginat cum de cineva din banca centrală ar considera asta o idee bună.
