Într-un sondaj Gallup realizat în SUA în 1936, oamenii erau întrebaţi dacă ar vota pentru o femeie ca preşedinte, „în cazul în care aceasta ar fi competentă în toate celelalte privinţe„. Doar 31 la sută au răspuns afirmativ. Gallup a schimbat ulterior formularea, iar în perioada în care se năştea Hillary Clinton, o cvasimajoritate de 50 la sută îşi afirma disponibilitatea de a vota pentru o „femeie competentă„, dar aproape la fel de mulţi, 47 la sută, răspundeau negativ. Întrebaţi acelaşi lucru astăzi, o majoritate copleşitoare a subiecţilor – peste 90 la sută – răspund că ar vota o femeie competentă.
Nu doar disponibilitatea de a vota o femeie s-a schimbat dramatic în timp, ci şi atitudinea legată de prezenţa femeilor în politica SUA. Atunci când Centrul Naţional de Cercetare a Opiniilor de la Universitatea din Chicago punea pentru prima dată, în 1974, întrebarea dacă majoritatea bărbaţilor sunt mai potriviţi din punct de vedere emoţional decât majoritatea femeilor, puţin peste patru din zece, 44 la sută, răspundeau că da, în timp ce 49 la sută nu erau de această părere. Ultima dată când a fost pusă această întrebare, marea majoritate a răspuns că nu există diferenţe.
Într-un sondaj ABC News/Washington Post de la începutul lunii februarie, Clinton era percepută ca “liderul mai puternic” cu un avantaj substanţial faţă de Obama, de 58 faţă de 34 la sută, şi conducea cu opt puncte procentuale şi în ce priveşte abordarea faţă de problema Irakului. Şi în rândul populaţiei în ansamblul său s-au diminuat îndoielile legate de capacitatea de conducere a femeilor în aceste probleme-cheie.
În competiţia democrată, Hillary Clinton a fost susţinută de popularitatea sa extraordinară în rândul femeilor. În jur de 60 la sută dintre democraţi sunt femei, în timp ce la republicani şi independenţi balanţa înclină în favoarea bărbaţilor. Femeile au votat în număr masiv în cadrul alegerilor primare din Partidul Democrat anul acesta, peste 55 la sută din voturile exprimate aparţinând de regulă femeilor.
În aşa-numita “super-marţi”, femeile au reprezentat 57 la sută din electorat şi au votat cu Clinton într-o majoritate de 10 la sută. În Wisconsin, voturile femeilor au fost împărţite în mod egal, fapt care i-a făcut pe unii analişti să sugereze că întâmpină probleme în campanie, dată fiind poziţia sa slabă în rândul electoratului său cheie, femeile. Dar femeile au revenit în Ohio şi Texas. În Ohio, femeile au reprezentat 59 la sută din alegători, faţă de 52 la sută în 2004. În Texas, ele au reprezentat 57 la sută. În ambele state, votul femeilor a ajutat-o să obţină rezultate finale pozitive.
Încă din anii 1980 mult-discutata prăpastie între femei şi bărbaţi în politica SUA a fost interpretată în special din perspectiva diferenţelor dintre partide. În 1980, 36 la sută dintre bărbaţi au votat cu Jimmy Carter şi 55 la sută cu Reagan. Femeile şi-au împărţit voturile, 45 la sută pentru Carter şi 47 la sută pentru Reagan.
Diferenţa dintre sexe este în prezent o trăsătură permanentă a politicii americane. Femeile înclină constant spre candidaţii democraţi la preşedinţie, iar bărbaţii spre republicani.
În 1980 a fost prima dată când numărul de votanţi bărbaţi a fost egal cu cel al femeilor. La alegerile din 2004, potrivit Census Bureau, voturile femeilor au fost cu aproape 9 milioane mai numeroase decât ale bărbaţilor.
Diferenţa de gen are astăzi o dimensiune intra-partinică puternică, evidenţiată de competiţiile democrate în care bărbaţii au fost mai puţin dispuşi să o voteze pe Hillary Clinton. În Ohio, Clinton a câştigat o majoritate substanţială din voturile femeilor (57 faţă de 41 la sută), dar cu mare greutate în rândul bărbaţilor – 50 faţă de 48 la sută. În Texas, l-a bătut pe Obama cu 55 faţă de 44 la sută în rândul femeilor; dar între bărbaţi, Obama a câştigat foarte greu, 50 faţă de 48 la sută. De ce bărbaţii şi femeile din Partidul Democrat văd cursa în termeni diferiţi? În timp, sondajele de opinii au confirmat o schimbare majoră în atitudinea la nivel naţional faţă de implicarea femeilor în politică. Dar ele nu oferă răspunsuri clare asupra dimensiunii intra-partinice a diferenţei de gen care a constituit o trăsătură atât de evidentă a cursei democrate din 2008. (M. C.)
