Alegerile prezidenţiale din 2 martie l-au adus la şefia Kremlinului pe Dimitri Medvedev, al treilea preşedinte al Rusiei după căderea blocului comunist. Alegerile democratice din Rusia, cu vot liber exprimat, nu au produs emoţii nici unui candidat. Câştigătorul scrutinului era cunoscut dinainte să înceapă competiţia. Sondajele îl indicau pe Medvedev cu un procent de peste 65 la sută; nu se ştia care va fi procentul prezenţei la vot, dar asta oricum nu prea conta atâta timp cât legitimitatea la Kremlin este dată de recomandarea preşedintelui încă în exerciţiu şi scrutinul este doar o chestiune formală.
Cine a auzit de Dimitri Medvedev până să fie desemnat ca succesor la Kremlin de către Vladimir Putin? Nimeni din peisajul relaţiilor politice internaţionale. Traseul preşedinţilor spre Kremlin are deja o reţetă cunoscută. La fel s-a întâmplat cu ex-preşedintele Putin. Recomandarea fostului preşedinte Boris Elţân, cât timp era încă în exerciţiu, şi susţinerea lui pentru candidatura lui Vladimir Putin, un personaj de care nu auzise nimeni, l-au transformat peste noapte în candidatul numărul unu pentru fotoliul preşedinţiei ruseşti. Cum alegerile pentru preşedinţie în Rusia, după 1991, s-au desfăşurat de fiecare dată după reguli democratice, îţi pui întrebarea: care este diferenţa între alegerile pezidenţiale din Iran, unde preşedintele este ales democratic, dar candidatul trebuie să aibă avizul Consiliul Gardienilor (o instituţie religioasă), şi Rusia unde candidatul câştigător este cel recomandat de preşedintele încă în funcţie? Singura surpriză în ambele regimuri este numele candidatului recomandat de instituţiile care îi conferă legitimitatea în rândul electoratului.
Alegerile din Rusia au oferit, totuşi, surprize. Pe lângă prezentarea lui Dimitri Medvedev ca succesor la Kremlin, un necunoscut foarte tânăr, surpriza a oferit-o Vladimir Putin care a respectat Constituţia şi nu a mai candidat, deşi se bucură de o mare simpatie (peste 80 la sută) în rândul naţiunii ruse, iar numirea lui ca premier se pare că este aproape certă. Ce ştim din culise despre Medvedev? Aproape nimic. Doar că ar fi fost omul de casă al lui Putin pe probleme juridice şi că se spune că va fi un preşedinte de paie, lucru de care ne îndoim. Rămâne de văzut de cine vor asculta generalii. Ce putem spune despre Medvedev ca simpli observatori este că nu are nici pe departe “rafinamentul” lui Putin şi imaginea lui indică mai curând un prosper om de afaceri decât un preşedinte (ţar).
Noul preşedinte a anunţat că politica externă rusă rămâne în ograda preşedinţiei şi va continua linia conturată de Putin, adică Rusia trebuie să se reafirme ca putere politică, economică şi militară în era globalizării.
Succesiunile anunţate la Kremlin au şi un aspect pozitiv, cel de continuitate, în sensul că nou-veniţii nu vor produce perturbaţii în sistemul internaţional. Nu trebuie să uităm că dispariţia URSS a dat fiori Statelor Unite, care nu ştiau cine este şef la butoanele nucleare până la înscăunarea lui Boris Elţân. Acum SUA sunt preocupate de unele state din vecinătatea Rusiei pentru a fi primite în noul val de integrare în NATO şi nimeni nu este preocupat de fapul că Rusia s-a retras din Tratatul de neproliferare, după ce a atenţionat statele semnatare.
