Fragment din cuvântarea ţinută de Alteţa Sa Regală Prinţul El Hassan bin Talal al Iordaniei în cadrul Forumului Bruno Kreisky pentru Dialog Internaţional Asia de Vest – Africa de Nord şi Euro-Atlantic: “Să găsim soluţii consensuale la provocări comune”
Datorită disponibilităţii combustibililor fosili, populaţiile şi civilizaţiile umane s-au dezvoltat până la un stadiu în care expansiunea în continuare nu se poate produce fără a depăşi substanţial capacitatea de susţinere a planetei Pământ. Sistemele sociale şi naturale sunt în pericol.
Cea mai mare ameninţare la adresa lumii naturale şi a dezvoltării civilizaţiei este provocarea creată de om la adresa climei globale, care este o consecinţă a faptului că formele actuale de civilizaţie sunt alimentate cu energie produsă din combustibili fosili. Clima globală şi cea locală se pot schimba mai rapid decât se pot adapta sistemele naturale şi sociale.
Schimbând climatul global, schimbăm şi condiţiile de viaţă, fapt ce poate avea implicaţii serioase pentru plante, animale şi oameni. Lanţurile trofice pot fi întrerupte. Pot fi modificate populaţii de plante şi animale. Infrastructura civilizaţiei umane poate fi inundată sau măturată de uragane. Schimbarea climatică este un asalt asupra formelor dezvoltate de viaţă, care au apărut prin procese îndelungate de evoluţie.
Folosirea combustibililor fosili, care permit civilizaţiei umane să se dezvolte şi să funcţioneze, a devenit acum o ameninţare la adresa condiţiilor noastre naturale de viaţă.
Poate fi refăcută compatibilitatea dintre civilizaţie şi lumea naturală, dată fiind o populaţie globală care se apropie de 10 miliarde de persoane, cu nevoi economice tot mai mari?
O astfel de nouă compatibilitate ar necesita o formă de energie care să nu dăuneze şi să nu ameninţe spaţiului nostru natural de viaţă. Energia regenerabilă, şi mai ales energia solară, ar putea fi folosită pentru a alimenta o civilizaţie în creştere şi pentru a furniza apă dulce prin desalinizare, fără a ne afecta mediul natural de viaţă.
De fapt, de la soare primim de aproape 10.000 de ori mai multă energie decât are nevoie civilizaţia umană. Această energie solară vine sub formă de lumină în timpul zilei şi se întoarce în spaţiu ca radiaţie de căldură atât ziua, cât şi noaptea, indiferent dacă a fost “folosită” sau nu. Folosirea energiei solare – sau a oricărei forme de energie regenerabilă – ar trebui, prin urmare, realizată într-un “mod compatibil cu mediul”, care să nu afecteze mediul înconjurător. Un contra-exemplu ar putea fi construirea de baraje masive pentru energia hidroelectrică sau creşterea plantelor în monoculturi pentru bioenergie – modalităţi care nu îndeplinesc acest criteriu.
Cum putem folosi energia din surse curate şi regenerabile în moduri compatibile cu mediul, la o scară care să egaleze consumul actual şi viitor de energie?
Aici deşerturile pot juca un rol-cheie. Ele primesc aproximativ de 700 de ori mai multă energie de la soare decât consumă omenirea în fiecare zi prin arderea combustibililor fosili. Deşerturile sunt locurile cu cele mai bune condiţii de captare a radiaţiilor solare şi cu cel mai mic impact posibil al amplasării instalaţiilor de colectare asupra biosferei.
În deşerturi poate fi produsă energie curată prin centrale termoelectrice solare (CSP) într-un mod cu adevărat durabil şi în orice volum de cerere. Energia poate fi transmisă prin linii High Voltage Direct Current (HVDC) la peste 90% din populaţia lumii. Iată noul rol al deşerturilor: împreună cu multe alte forme de energie regenerabilă accesibile, deşerturile astfel utilizate ne vor permite să înlocuim combustibilii fosili şi astfel să punem capăt distrugerii continue a condiţiilor naturale de viaţă.
EUMENA – similară Comunităţii Europene
Pentru a pune în practică acest lucru, ţările cu deşerturi, ţările cu cerere mare de energie şi ţările cu competenţe tehnologice trebuie să colaboreze. Este o oportunitate pentru ca ţările riverane la Marea Mediterană – Europa, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord (EUMENA) – să formeze o comunitate de securitate a energiei, a apei şi a climei, întrucâtva similară Comunităţii Cărbunelui şi a Oţelului înfiinţată în Europa acum aproape 60 de ani – pentru un viitor prosper şi paşnic.
Acum peste 40 de ani, era lansat programul spaţial Apollo, menit să împlinească un vechi vis al omenirii: călătoria în spaţiul cosmic. Astăzi avem un vis şi mai mare, acela de a reface echilibrul între om şi planeta sa, Pământul. Cu voinţă politică, ţările EUMENA ar putea lansa acum un program EUMENA-DESERTEC, asemănător lui Apollo, care să restabilească echilibrul între omenire şi mediul înconjurător, punând deşerturile şi tehnologia în serviciul securităţii energetice, al apei şi al climei. Ar fi un pas important pentru crearea unei civlizaţii cu adevărat sustenabile.
O Comunitate UE-WANA pentru Apă şi Energie
Prioritatea acestei agende ar trebui să fie înfiinţarea unei Comunităţi supra-naţionale şi non-partizane pentru Apă şi Energie – un cadru instituţional care să ofere noi stimulente pentru managementul şi protecţia resurselor comune. Acest cadru va trebui să meargă dincolo de abordarea convenţională de „ecologizare”. Nu uitaţi că dolarul SUA (valuta preferată pentru rezerve în prezent) este fundamental legată de rezervele mondiale de ţiţei şi, chiar dacă toate companiile ar adopta o agendă de ecologizare, ţiţeiul tot va rămâne cel mai important ingredient al creşterii economice, iar profiturile şi salariile, ca stimulente în aceste companii „ecologice”, ar fi exprimate tot în dolari, aflaţi în legătură directă cu petrolul. De aceea, trebuie să căutăm altundeva o soluţie cuprinzătoare şi durabilă.
Ca promotor al iniţiativei DESERTEC, aş dori să vă împărtăşesc câteva dintre trăsăturile unice şi revoluţionare ale acestui proiect. Radiaţia solară este cea mai accesibilă, dar şi cea mai puţin folosită formă de energie de pe Pământ. Este în esenţă o sursă aproape inepuizabilă de energie solară. În fiecare zi, deşerturile lumii primesc de aproape 700 de ori mai multă energie de la soare decât consumă în prezent omenirea din combustibili fosili.
Proiectul DESERTEC este menit să exploateze energia solară şi eoliană din aceste zone de deşert, bogate în energie. Folosirea HVDC (linii de transmisie High Voltage Direct Current) permite un transfer eficient, cu pierderi proiectate de mai puţin de 5% la fiecare 1.000 km/s. Oamenii de ştiinţă participanţi la DESERTEC estimează că în 40 de ani, centralele solare ar putea genera jumătate din electricitatea necesară întregii regiuni UE-WANA (Uniunea Europeană – Asia de Vest şi Nordul Africii). Beneficiile adoptării acestei iniţiative sunt relevante pentru mai multe domenii. Să ne gândim de pildă la faptul că criza apei potabile din Orientul Mijlociu ar putea fi rezolvată prin desalinizarea apei de mare. Însă desalinizarea presupune în prezent arderea unor cantităţi mari de combustibili fosili. Pe termen lung, susţinerea procesului de desalinizare cu energie regenerabilă ar fi mai ieftină – atât din punct de vedere financiar, cât şi ecologic.
Similar, locurile de muncă create în centralele solare şi producţia de instalaţii specifice ar da regiunii un foarte necesar impuls economic. Potrivit „cărţii albe” a DESERTEC lansată recent, „doar construirea unei fabrici de recipiente parabolice de 250 MW necesită 1.000 de muncitori şi ingineri pe o perioadă de 2-3 ani.” Aceste noi locuri de muncă ar putea conduce la „recâştigarea inteligenţelor” şi am putea începe să inversăm curentul „educaţiei ca industrie de export”. Aşa cum stau lucrurile în prezent, majoritatea statelor arabe educă tineri pe care îi exportă. Îmi amintesc că am întrebat câţiva absolvenţi iordanieni de la Wharton când se vor întoarce acasă. Mi-au răspuns: „Când veţi institui o meritocraţie; când vom putea promova pe criteriul a „ce” cunoaştem, şi nu „pe cine” cunoaştem.”
O altă componentă esenţială a regimului de securitate preventivă este o instituţie regională pentru managementul apei. Conform estimărilor, până în 2025 scăderea resurselor de apă ar putea afecta până la 5 miliarde de oameni (aproximativ 1,7 miliarde sunt deja afectaţi). Implicaţiile schimbării climatice exacerbează această criză iminentă; secete agravate, precipitaţii, evaporare şi declinul general al ciclului hidrologic, toate ameninţă să devasteze şi mai mult regiunile deja uscate.
Criza apei în Orientul Mijlociu, posibil rezolvată
Orientul Mijlociu se confruntă deja cu crize grave de apă. Mai mult, regiunea este deja în urmă în ce priveşte dezvoltarea infrastructurii de aprovizionare cu apă, iar o agravare a secetelor ar distruge această zonă. Consumul de apă s-a dublat în ultimii 20 de ani, iar resursele de apă curată sunt sub o presiune enormă. O instituţie regională de management al apei ar dezvolta acorduri privind împărţirea resurselor de apă, privind proiecte de aprovizionare cu apă şi irigaţii, şi schimbul de experienţă şi de date privind sistemele de irigare prin picurare, absorbţia apei, transpiraţia plantelor, dinamica bazinelor de drenaj, bazine hidrografice, depozitarea apei, deteriorarea calităţii apei şi cererea sporită de energie hidroelectrică.
În efortul nostru de a găsi soluţii durabile pentru criza de energie şi apă, trebuie să ţinem cont de cum am ajuns aici. Ne aflăm în prezent în această situaţie spinoasă din punctul de vedere al resurselor şi al mediului deoarece nu am dat atenţie faptului că ecosistemul nostru are o capacitate limitată – o infrastructură ecologică. În încercările de a limita efectele acestei crize iminente, să ne amintim că nu putem culege resurse naturale într-un ritm mai intens decât acela al regenerării lor. La fel, emisiile de deşeuri nu trebuie să depăşească capacitatea de asimilare a mediului. Dacă nu ţinem seama de aceşti parametri de bază, în curând natura va institui procedura de faliment împotriva civilizaţiei industriale.
A.S.R. Prinţul El Hassan bin Talal, un pluralist care crede în consens şi respect faţă de ceilalţi, Alteţa Sa Regală Prinţul El Hassan bin Talal crede în societăţi în care toţi oamenii pot trăi, munci şi acţiona în libertate şi demnitate. Acest scop este motorul care îi motivează interesul şi implicarea în probleme umanitare şi inter-religioase, cu un accent special pe dimensiunea umană a conflictelor. Alteţa Sa Regală a iniţiat, finanţat şi este activ implicat într-o serie de institute şi comisii iordaniene şi internaţionale. ASR a activat ca membru al Comisiei ONU pentru Emanciparea Juridică a Persoanelor Sărace, preşedinte al Consiliului de Integritate pentru Coaliţia pentru Bunurile Comune Globale, iar recent a pus bazele Forumului Asia de Vest – Africa de Nord. În 1983, a coprezidat Comisia Independentă pentru Probleme Umanitare Internaţionale (ICIHI) care a pledat pentru o Nouă Ordine Umanitară Internaţională. ASR este Preşedinte şi sponsor al Forumului de Gândire Arab, preşedinte al Consiliului Superior pentru Ştiinţă şi Tehnologie, al Societăţii Ştiinţifice Regale şi al Institutului Regal pentru Studii Inter-religioase. Prinţul Hassan a publicat nouă cărţi.
