Pentru a salva euro, Uniunea Europeană a impus în runde repetate politici de austeritate fiscală. Rezultatul a fost previzibil: a crescut şomajul şi veniturile au scăzut. Acest cerc vicios a transformat o problemă economică într-o dilemă politică cu guverne de stânga în creştere, în semn de protest faţă de politicile neoliberale, cu plecarea Greciei din zona euro, cu Germania care va trebui să aleagă între o despărţire a sistemului de euro şi o mişcare spre o politică fiscală comună care include emiterea de obligaţiuni europene pentru a înlocui obligaţiunile ţării utilizate în prezent.
Problema cu care se confruntă Uniunea Europeană este una simplă, dar greu de rezolvat. Fie nivelurile de preţ din Germania trebuie să crească pentru a se încadra cu preţurile din celelalte state europene, fie nivelurile de preţ trebuie să scadă în special în statele de sudul Europei care includ Spania, Italia, Portugalia şi Grecia. Povara politicilor deflaţioniste impuse de Germania în Europa de Sud a condus la o creştere a reacţiilor anti-austeritate aşa cum indică recentele alegeri din Grecia. Aceste politici sunt reflectate mai cu seamă în creşterea şomajului foarte accentuată în Europa de Sud şi Irlanda. O altă ţară dispusă tot mai puţin să adopte politici de austeritate este Franţa. „Austeritatea” se traduce prin politici deflaţioniste în schimbul ratei mici a dobânzii pentru împrumuturi de la Comunitatea Europeană (CE), Fondul Monetar Internaţional (FMI ) şi Banca Centrală Europeană (BCE). Aceste împrumuturi au fost făcute în mare măsură în condiţiile dictate de către Germania. În runda finală a alegerilor prezidenţiale din Franţa, François Hollande a avut o reacţie împotriva austerităţii fiscale, care a caracterizat toate eforturile Uniunii Europene de a păstra euro.
Chiar şi Olanda, una dintre ţările cele mai conservatoare din punct de vedere al fiscalităţii, nu a putut să treacă măsurile de austeritate solicitate în luna martie prin pactul pentru salvarea euro. Guvernul olandez s-a prăbuşit la scurt timp după ce angajamentul FMI de 430 miliarde dolari viza stabilizarea financiară a statelor cu probleme economice din UE.
Paşii urmaţi de UE, de la începutul crizei financiare, prin runde repetate de austeritate fiscală şi de răscumpărare a datoriilor bancare în schimbul promisiunii de credite care vor salva cumva euro au un rezultat previzibil: recesiune economică, creşterea şomajului, scăderea veniturilor populaţiei şi reducerea veniturilor fiscale. Politicile de austeritate impuse simultan în statele UE au condus la reducerea veniturilor şi a veniturilor fiscale astfel că, chiar şi cu reduceri drastice de cheltuieli, prăbuşirea bazei de impozitare înseamnă deficite bugetare mai mari şi o economie în scădere.
Criză economică înseamnă criză politică
Criza financiară a transformat problemele economice în probleme politice care pun guvernele statelor membre ale Uniunii Europene în poziţii imposibile. Partidele de opoziţie din statele europene se angajează să renegocieze sau să renunţe la măsurile de austeritate, iar unele dintre acestea au câştigat deja alegerile în Franţa şi în Grecia, guvernul conservator din Olanda s-a prăbuşit ca urmare a măsurilor de austeritate, iar cancelarul german Angela Merkel a pierdut sprijinul politic în alegerile regionale.
Eforturile de a păstra euro ca un simbol al unei comunităţi europene de coeziune au început să ameninţe unitatea europeană. Cum poate guvernul Spaniei să continue austeritatea fiscală şi băncile să reducă creditele ştiind că rezultatul este o recesiune profundă şi şomaj în masă? Imposibilitatea acestor soluţii a determinat refuzul guvernului spaniol de a impune gradul de austeritate fiscală solicitat de recentul acord dintre CE, FMI, BCE şi pentru a salva euro. Spania nu poate reduce deficitul bugetar de la 8,5 la sută din PIB în 2011 la 5,3 la sută din PIB în 2012, cu o rată a şomajului de 25 la sută, să nu mai menţionăm faptul că restul Europei este într-o recesiune care va fi prelungită în cazul în care planul de austeritate este pus în aplicare în întreaga Europă.
Creşterea simpatiei pentru guvernele de stânga din Europa, creşterea opţiunilor populaţiei pentru partidele de extrema dreaptă (şi de opoziţia lor faţă de euro) au fost generate de recesiunea economică şi şomajul ridicat care au rezultat din măsurile de austeritate incluse în pachetele de salvare recente ale euro. Marine Le Pen, liderul partidului Frontul Naţional din Franţa (partid naţionalist de dreapta), a obţinut aproape 18 la sută din voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale franceze din 22 aprilie 2012. Le Pen, care pe parcursul campaniei sale electorale a afirmat că „moneda euro a fost un dezastru”, a refuzat să îl sprijine pe liberalul Nicolas Sarkozy, în runda finală a alegerilor având în vedere eforturile Sarkozy-Merkel de a salva moneda euro. Sarkozy fiind de acord cu măsurile de austeritate ale cancelarului care au împins din nou Europa în recesiune şi au generat un sprijin suplimentar pentru adversarii euro atât de stânga, cât şi de dreapta.
„Eforturile de a păstra euro ca un simbol al unei comunităţi europene de coeziune au început să ameninţe unitatea europeană”, spunea socialistul Francois Hollande pe 6 mai 2012. Victoria sa în alegerile prezidenţiale din Franţa va slăbi cooperarea franco-germană care stă la baza măsurilor de austeritate şi de salvare a euro adoptate în ultimii doi ani. Statele europene tolerează tot mai greu măsurile de austeritate, ca urmare Germania va deveni tot mai izolată în cadrul negocierilor privind viitorul zonei euro.
Elitele europene au mizat pe o monedă unică, euro, ca bază pentru o Europă prosperă şi armonioasă. Acest rezultat părea asigurat înainte de criza financiară din 2008, atunci când creditul obţinut mai uşor a alimentat un boom de consum în UE şi un boom de producţie în Germania, făcând pe majoritatea europenilor să trăiască mai bine. Dar creşterea datoriei publice (mare parte din ea procurată de către băncile europene) în special în Europa de Sud, Irlanda, Belgia, a făcut să scadă prosperitatea europeană extrem de vulnerabilă la o creştere mai lentă şi la incapacitatea de rambursare a creditelor.
Grecia – posibila ieşire din zona euro
Haosul politic care a apărut în Grecia constituie un caz special. Alegerile parlamentare din 6 mai au subliniat eşecul guvernului de coaliţie pro-salvare, care a fost de acord cu termenii de austeritate şi cu o coaliţie de stânga, condusă de Alexis Tsipras, în poziţia de a încerca să formeze un guvern. Noile alegeri sunt acum programate pentru data de 17 iunie, iar rezultatul lor este foarte nesigur. Tsipras a spus că acordul FMI-UE din luna martie este în prezent „nul”. În acelaşi timp, un oficial al finanţelor germane declara că Grecia nu poate rămâne în zona euro în cazul în care există modificări ale acordului de salvare. Un editorialist de la Financial Times scria că noua întrebare pentru Uniunea Europeană nu este dacă Grecia va ieşi din zona euro, ci mai degrabă cât de contaminată va fi zona după ieşirea sa.
Punctul de presiune acută în criza euro aflată în desfăşurare s-a mutat din Grecia în Spania. Rata globală a şomajului în Spania este acum de 25 de procente, aproximativ două puncte procentuale mai sus ca în Grecia. Rata şomajului în rândul persoanelor sub douăzeci şi cinci de ani în Spania e de peste 50 la sută. Persistenţa ratei ridicate a şomajului în aceste ţări se datorează în parte ajutoarelor de şomaj atractive, care, desigur, se adaugă la deficitele bugetare mari. Pentru aceste state este foarte dificil să coexiste într-o uniune monetară cu Germania.
Alegerea Europei
Germania va trebui să aleagă între o dezmembrare a zonei euro şi o mişcare spre o politică fiscală comună care include emiterea de obligaţiuni europene pentru a înlocui obligaţiunile ţării utilizate în prezent. Trecerea spre o politică fiscală comună va trebui, probabil, să includă cel puţin pe termen scurt o inflaţie mult mai mare decât este dispusă Germania să accepte în prezent. Rezultatul efectiv va fi finalizarea unui proces de negociere între state care vor lua în calcul costurile şi beneficiile de rămânere în sistemul de euro sau de renunţare. Cele mai multe analize au ajuns la concluzia că ieşirea din zona euro presupune costuri atât de mari încât nici un stat nu se gândeşte la asta. Dar tulburările sociale şi colapsul economic din Grecia au deranjat aceste calcule. Grecia are puţine de pierdut dacă renunţă la sistemul euro. Prezenţa Greciei în zona euro era menită să evite colapsul economic şi tulburările sociale, or acestea deja s-au produs. Următoarea întrebare este dacă Spania se încadrează în aceeaşi categorie. Acest lucru rămâne de văzut, dar o ieşire a Greciei din zona euro va creşte presiunea asupra guvernului Spaniei care va trebui să diminueze măsurile de austeritate. Sprijinul acordat de Germania pentru reducerea riscului printr-un pachet de salvare spaniol va trebui să fie substanţial mai mare de 130 de miliarde euro cât a fost prevăzut pentru Grecia în luna martie.
În acelaşi timp, BCE va trebui să reducă ratele şi să extindă pe termen lung creditele pentru băncile europene, în timp ce Germania ar permite creşterea preţurilor şi a salariilor mai repede decât creşterea acestora în restul Europei. Şeful Băncii Centrale a Germaniei a arătat, pe 9 mai, disponibilitatea de a tolera creşteri salariale şi de preţ mai repede la nivel naţional, în timp ce creşteri mai lente ale salariilor şi preţurilor au fost în curs de desfăşurare în restul Europei. Rămâne de văzut cum va aborda Germania problema inflaţiei.
Diluarea euro ca monedă are implicaţii internaţionale
Iniţial dolarul s-ar putea aprecia faţa de euro. Cu toate acestea, aprecierea dolarului prea mult într-o lume a cererii scăzute va avea un impact negativ asupra balanţei comerciale din SUA şi creşterii economice a acesteia. Rezultatul va fi o nouă condiţie necesară pentru a evita prăbuşirea zonei euro: o nouă rundă de relaxare monetară şi o întârziere în abordarea, acumularea rapidă a datoriilor în sistemul global.
Alternativ, în cazul în care Germania refuză să urmeze şi să tolereze o inflaţie mai mare, zona euro se va rupe şi o mare parte a sistemului financiar european se va prăbuşi, iar Germania va experimenta un şoc puternic deflaţionist. Acesta este un joc de sumă nulă şi sperăm că nu se va întâmpla.
