Gheorghe Dinică: “O cât de mică neatenţie în desfăşurarea unei activităţi oficiale (ordinea de precădere, plasamentul, derularea programului unei vizite etc.) se poate solda cu urmări neplăcute şi, desigur, cu admonestările de rigoare, iar în cazul unor greşeli grave, se ajunge şi la primirea Ťaltor însărcinăriť”.
Domnule Gheorghe Dinică, ocupaţi în prezent funcţia de şef al Protocolului Primului Ministru, însă sunteţi, în acelaşi timp, diplomat de carieră. Activitatea în diplomaţie este o condiţie pentru ocuparea unei astfel de funcţii?
Înainte de a vă răspunde la întrebare, aş dori să fac câteva precizări.
La 8 iulie 2002, Guvernul României a aprobat, prin Hotărârea nr. 665, crearea Protocolului Naţional, având, ca structură organizatorică specializată, atribuţia de a asigura coordonarea activităţilor de protocol şi ceremonial, precum şi elaborarea de norme unitare în acest domeniu.
Constituirea acestui organism a fost impusă de schimbările ce au avut loc în ţara noastră după 1989, care au dus, între altele, la amplificarea contactelor ţării noastre pe plan internaţional, precum şi de necesitatea de a conferi activităţii de protocol uniformitate, coerenţă şi rigoare, de natură să conducă la eliminarea improvizaţiilor, la evitarea eludării sau desconsiderării normelor de ceremonial, protocol şi curtoazie şi la racordarea ei la practica internaţională în materie, îndeosebi din ţările membre ale Uniunii Europene, cu respectarea, în acelaşi timp, a specificului românesc.
Faptul că înfiinţarea Protocolului Naţional a trezit mult interes atât în rândul celor avizaţi, cât şi al publicului larg, inclusiv al mass-media, constituie un argument important privind necesitatea existenţei acestei structuri specializate în materie de protocol în ţara- noastră.
Conceput ca Direcţie Generală în Ministerul Afacerilor Externe şi fiind condus de un diplomat, având, de regulă, gradul de ambasador şi funcţia de director general, Protocolul Naţional asigură serviciile de specialitate şefului statului, primului ministru, ministrului Afacerilor Externe şi structurilor subordonate acestora.
Cu alte cuvinte, “statul-major” al Protocolului Naţional se află la Ministerul Afacerilor Externe, iar coordonarea activităţilor de protocol desfăşurate la nivelul preşedintelui şi primului ministru se realizează prin intermediul diplomaţilor detaşaţi de la Direcţia Generală Protocolul Naţional la Administraţia Prezidenţială şi la Cancelaria Primului Ministru (câte trei persoane la fiecare structură).
Revenind la întrebarea dumneavoastră, din experienţa relativ bogată şi îndelungată în materie, consider că este practic imposibil să lucrezi într-una din cele trei structuri coordonate de Protocolul Naţional fără să ai noţiunile fundamentale de diplomaţie, care se dobândesc în serviciul diplomatic din Ministerul Afacerilor Externe. Să nu uităm că, de la sosire şi până la plecarea din ţara noastră, înalţii oaspeţi străini – şefi de state, prim-miniştri, miniştride Externe, alte oficialităţi de prim-rang – sunt însoţiţi de reprezentanţi ai protocolului, iar realizarea în condiţii optime a acţiunilor cuprinse în programele vizitelor depinde în mare măsură de modul de lucru şi de comportamentul acestora. Ţinuta impecabilă, arta conversaţiei, orizont larg de cunoştinţe, stăpânire de sine, reacţie de moment şi, nu în ultimul rând, cunoaşterea a două-trei limbi străine de circulaţie internaţională, între care obligatoriu limba engleză, iată numai câteva din calităţile pe care trebuie să le îndeplinească un bun lucrător în domeniul protocolului, care, aşa cum precizam mai înainte, este prin excelenţă diplomat.
Eu îndeplinesc în momentul de faţă funcţia de director general în Ministerul Afacerilor Externe şi, totodată, de şef al Protocolului Naţional.
Totodată, îndeplinesc, benevol, funcţia de şef al Protocolului Primului Ministru, fiind deosebit de onorat de această misiune. Poate că nu este lipsit de importanţă să amintesc faptul că şi domnia-sa şi-a început, cu mulţi ani în urmă, ucenicia diplomatică tot în protocol, la Ministerul Afacerilor Externe.
Deci, concluzionând, un bun lucrător în domeniul protocolului trebuie să aibă o amplă pregătire diplomatică.
Câţi colaboratori aveţi la Guvern şi ce pregătire trebuie să aibă aceştia pentru a lucra într-un serviciu de protocol?
În schema Compartimentului de Protocol din cadrul Cancelariei Primului Ministru – aceasta este denumirea exactă a serviciului – figurează opt posturi, toate ocupate de lucrători cu experienţă şi dornici de afirmare.
Pentru că activitatea dumneavoastră se desfăşoară mai mult în culisele politicii, puteţi să ne spuneţi, pentru cititorii noştri, ce face concret şeful Protocolului Primului Ministru?
Îşi împarte munca între sediul Ministerului Afacerilor Externe şi Palatul Victoria. În mod concret, acoperă agenda de contacte politico-diplomatice ale conducătorilor celor două instituţii, ţinând, totodată, legătura strânsă cu protocolul Administraţiei Prezidenţiale.
Există o butadă care afirmă că munca de protocol nu se vede decât atunci când se face o greşeală. Credeţi că acest lucru este adevărat?
Din păcate aşa este. Foarte rar se primesc felicitări în munca noastră, desfăşurarea în condiţii optime a unei acţiuni considerându-se a fi ceva normal. O cât de mică neatenţie în desfăşurarea unei activităţi oficiale (ordinea de precădere, plasamentul, derularea programului unei vizite etc.) se poate solda cu urmări neplăcute şi, desigur, cu admonestările de rigoare, iar în cazul unor greşeli grave, se ajunge şi la primirea “altor însărcinări”. Iată de ce trebuie ca toate aspectele de protocol ţinând de organizarea şi desfăşurarea acţiunilor oficiale să fie bine pregătite şi gestionate.
Înainte de a ocupa această funcţie, aţi fost ambasadorul României în Slovacia. Care au fost principalele obiective ale mandatului dumneavoastră în această ţară– şi care au fost cele mai importante rezultate ale activităţii din Slovacia?
Postul de ambasador al României în Slovacia a reprezentat pentru mine încununarea activităţii profesionale de diplomat de carieră. Slovacia nu era pentru mine o ţară- necunoscută. Cu ani în urmă am lucrat ca ataşat de presă şi, ulterior, ca adjunct al şefului de misiune la Ambasada României din Praga, capitala fostei Cehoslovacii. De aceea perioada de acomodare a fost relativ scurtă, la aceasta contribuind şi atmosfera deosebit de cordială în care mi-am început activitatea, asigurată de oficialităţile slovace. Desigur, la aceasta a contribuit mult faptul că vorbesc limba slovacă şi eram familiarizat cu realităţile din această ţară-.
În cei patru ani cât m-am aflat la post la Bratislava, contactele politice la cel mai înalt nivel dintre cele două ţări au cunoscut o intensificare, cu urmări pozitive asupra evoluţiei schimburilor economice, care au crescut de la an la an.
Să nu credeţi că în timpul petrecut în Slovacia am neglijat înclinaţiile de natură protocolară. Sunt convins că şi aceste calităţi m-au apropiat mai mult de liderii slovaci şi mi-au creat o poziţie privilegiată în corpul diplomatic din capitala Republicii Slovace.
Care credeţi că sunt principalele motive pentru care o ţară– din Sud-Estul Europei, şi mă refer la Slovacia – a cărei situaţie o cunoaşteţi bine -, a avut o dezvoltare economică mai rapidă comparativ cu România?
Geografic, Slovacia se situează în centrul Europei, deşi, politic până în anul 1989, era considerată ca făcând parte, împreună cu sora ei, Republica Cehă, din grupul ţărilor est-europene.
Răspunsul la întrebarea dumneavoastră este foarte simplu. Slovacia, ca şi Republica Cehă au parcurs momentul revoluţionar din toamna anului 1989 pe un covor de catifea, cum de altfel a şi fost numită revoluţia din Cehoslovacia. În aceste condiţii transformările economice, de la economia de stat spre economia de piaţă, au fost mult mai rapide şi mai radicale decât în alte ţări foste socialiste. Piaţa cehoslovacă s-a deschis mult mai devreme investiţiilor occidentale. Concernul Volkswagen a construit lângă Bratislava, în primii ani de după 1990, o fabrică de autoturisme cu o capacitate de peste 100.000 de autoturisme pe an. În ultimul deceniu al secolului trecut, în Slovacia s-au dat în exploatare peste 250 km de autostrăzi, funcţionează în condiţii optime hidrocentrala de la Gabcikovo pe Dunăre şi o nouă centrală nucleară.
Din scurta prezentare făcută, rezultă că supoziţia potrivit căreia după desprinderea de Republica Cehă, la 1 ianuarie 1993, Slovacia nu putea cu forţe proprii să ţină ritmul de dezvoltare din timpul existenţei în statul comun ceho-slovac nu s-a adeverit, Republica Slovacă fiind în prezent complet integrată în structurile euro-atlantice.
Dumneavoastră faceţi politică? Vă consideraţi politician sau preferaţi neutralitatea diplomatică?
Statutul Corpului Diplomatic nu permite diplomaţilor de carieră să facă parte dintr-un partid sau să promoveze politica vreunui partid, plasându-se, aşa cum menţionaţi şi dumneavoastră, pe o poziţie neutră, care să le permită desfăşurarea activităţii diplomatice indiferent de formula politică aflată la putere, având ca orientare programul de guvernare.
Ca cetăţean al ţării, urmăresc cu atenţie tot ceea ce se desfăşoară pe scena politică a ţării şi, o dată la patru ani, îmi exprim sprijinul, prin vot, pentru cei care ne vor binele şi acţionează în această direcţie.
