Pentru că sunt atât de evident concepute pentru folosul marilor agenţii de evaluare, am presupus întotdeauna că examenele tip grilă, coşmarul oricărui elev de clasa a patra, sunt un fenomen american prin definiţie. Dar se pare că nu.
Potrivit unui raport publicat de Centrul pentru Libertate Religioasă al Institutului Hudson, se pare că şi Ministerul Educaţiei din Arabia Saudită le găseşte utile. Iată, de pildă, o întrebare cu răspuns multiplu dintr-o ediţie recentă a unui manual saudit de clasa a patra, „Monoteism şi Jurisprudenţă”, într-o secţiune care încearcă să înveţe copiii să facă deosebirea între „adevărata” şi „falsa” credinţă în Dumnezeu:
Întrebare: „În care din următoarele situaţii este vorba de credinţă adevărată:
(a) Un om îşi face rugăciunile, dar îi urăşte pe cei virtuoşi.
(b) Un om afirmă că nu există alt zeu în afara lui Dumnezeu, dar îi iubeşte pe necredincioşi.
(c) Un om Îl venerează doar pe Dumnezeu, îi iubeşte pe credincioşi şi îi urăşte pe necredincioşi.“
Asiguraţi-vă că elevii din Irak, Afganistan, Arabia Saudită şi din şcolile islamice din întreaga lume au manuale de clasa a patra decente. S-ar putea evita astfel o mulţime de probleme mai târziu.
Răspunsul corect este, desigur, (c): conform imamilor wahhabiţi care au redactat acest manual, nu este suficient să Îl venerezi pe Dumnezeu sau doar să îi iubeşti pe alţi credincioşi; este important şi să îi urăşti pe necredincioşi. La fel, răspunsul (b) este greşit: chiar dacă Îl venerează pe Dumnezeu, un om nu are „credinţă adevărată” dacă îi iubeşte pe necredincioşi.
„Necredincioşii”, în acest context, sunt creştinii şi evreii. De fapt, orice copil care frecventează şcolile saudite până în clasa a noua învaţă direct că „evreii şi creştinii sunt duşmanii credincioşilor”. I se spune de asemenea că evreii conspiră pentru a-şi asigura „controlul unic asupra întregii lumi”, cruciadele creştine încă nu s-au încheiat şi în Ziua Judecăţii de Apoi „pietrele şi copacii” vor îndemna musulmanii să îi ucidă pe evrei.
Aceste pasaje, trebuie menţionat, sunt luate din manuale saudite noi, „revizuite”, prezentate ca fiind mai puţin dure în ce îi priveşte pe necredincioşi. După ce o analiză a manualelor anterioare a indignat publicul american în 2006, diplomaţii americani i-au abordat pe omologii lor saudiţi în legătură cu modificarea pasajelor celor mai jignitoare, iar saudiţii au fost de acord cu realizarea unei „revizuiri pe scară largă… în vederea eliminării remarcelor ofensatoare la adresa grupurilor religioase”.
Revizuirea promisă – salutată atunci ca un mare succes diplomatic – trebuia să se încheie până la începutul anului şcolar, septembrie 2008, şi a fost însoţită de o campanie de informare publică în Arabia Saudită. Între altele, saudiţii au organizat un dialog inter-religios în luna iulie, pe care toţi participanţii l-au apreciat ca fiind un progres excepţional – în ciuda faptului că întâlnirile au avut loc în Spania, aparent deoarece ar fi fost prea jenant ca Arabia Saudită să găzduiască lideri religioşi creştini şi evrei pe propriul teritoriu. Dar începutul anului şcolar 2008 este foarte aproape, iar singurele modificări din manuale sunt superficiale şi cele mai neliniştitoare mesaje ale acestor manuale – acelea că musulmanii trebuie să îi urască pe evrei şi creştini – s-au păstrat.
În mod normal, conţinutul manualelor şcolare dintr-o altă ţară nu ar fi de nici un interes, şi sunt chiar convins că există numeroase manuale americane care conţin informaţii nebuneşti, incorecte sau inacceptabile. Însă manualele saudite sunt un caz special. Ele sunt redactate şi produse de guvernul saudit şi distribuite gratuit şcolilor musulmane sponsorizate de saudiţi, din Lagos până în Buenos Aires. Asta nu înseamnă că fiecare copil care le citeşte îi va urî pe non-musulmani, dar nu doar americanii sunt îngrijoraţi de influenţa acestor cărţi: în Marea Britanie a izbucnit un mic scandal anul trecut, atunci când au fost descoperite în moscheile de acolo cărţi saudite care îndemnau musulmanii să-i ucidă pe toţi apostaţii.
Totuşi, chiar dacă diplomaţia americană este un răspuns legitim la această formă insidioasă de propagandă, este evident că nu este un răspuns suficient. Mult mai semnificativ, şi cu siguranţă mai eficace, ar fi un răspuns unificat al restului lumii musulmane, majoritatea căreia nu împărtăşeşte viziunea saudită şi uneori chiar afirmă public acest lucru. Ar fi util, pentru noi, dar mai ales pentru ei, dacă ar afirma acest lucru mai des şi mai puternic.
SUA nu sunt, evident, un stat musulman, iar americanii singuri nu pot organiza un răspuns musulman semnificativ la extremismul saudit. Dar SUA au o comunitate musulmană numeroasă, au prieteni în lumea musulmană moderată şi au ceva bani de cheltuit în programe de diplomaţie publică. Şi mai sunt doi candidaţi prezidenţiali care se ceartă în legătură cu cel mai bun mijloc de combatere a terorismului, cel mai bun mijloc de utilizare a armelor şi a ajutoarelor, cel mai bun mijloc de utilizare a puterii militare a SUA. (A. M.)
