Un român în spaţiu şi 20.000 de euro pentru fiecare căpşunar repatriat (25% bonus, adică 25.000 dacă se stabileşte la ţară), mii de kilometri de autostradă şi de „drumuri rapide”, salarii şi pensii de sute de euro – asta reprezintă oferta de toamnă a hypermarketului politic românesc. Parcă niciodată promisiunile electorale nu au fost mai penibile, mai monstruoase, mai pe faţă comerciale. „După noi, potopul!” par să gândească politicienii români. Ce dacă e criză? Să fie la ei, acolo. La noi economia duduieşte (sic!) şi avem creştere economică record. Să fim noi aleşi, după aia vedem cum o scoatem la capăt. Ia d-aici sacoşa şi nu uita să pui ştampila unde trebuie!
Asta într-un moment în care SUA şi Europa se confruntă cu o criză financiară fără precedent şi guvernele responsabile caută soluţii şi propun măsuri şi planuri de austeritate. „Austeritatea” este însă un cuvânt care nu există în dicţionarul românesc, nici la politicieni, nici la electorat. Cum adică? Fără plasmă de 80 cm? Măcar cu 2 cm mai mare decât a vecinului! Fără jeep? Fără „lanţ de fântână” de aur la gât? Fără ţoale de firmă? Fără şoping la Paris şi la Milano, tu? Las’ că ne descurcăm noi. Oare?
Dacă domnul Geoană s-ar ţine de promisiune, ar fi nevoie de vreo 75 de miliarde, doar pentru a-i premia pe cei 3 milioane de căpşunari care să se stabilească la ţară. Oare Mircea Geoană chiar a gândit „porumbelul” sau i-a scăpat şi apoi a plusat din reflex? Majorarea salariilor din învăţământ votată în unanimitate de parlamentari zilele acestea este urmată deja de cereri similare din partea tuturor bugetarilor care ameninţă cu greva. Cost? Vreo 6 miliarde de euro. Dacă am cuantifica toate promisiunile şi pomenile electorale am ajunge să ipotecăm bugetul de stat pe cel puţin 30 ani, cam cât un credit imobiliar la care s-au înhămat mulţi români pentru a-şi cumpăra un apartament. Politicienii fac însă asta pentru a-şi asigura un mandat de doar patru ani. Dacă există toate şansele ca apartamentul să mai fie în picioare la sfârşitul perioadei de creditare, în ceea ce priveşte banii statului, Dumnezeu cu mila!
Căci da, şi Dumnezeu e inclus „la ofertă”. PNL majorează salariile preoţilor, democrat-liberalii vor să le ofere bugetele sociale având mai multă încredere în preoţi decât în instituţiile statului – normal, de altfel, în condiţiile în care Traian Băsescu sapă de patru ani la credibilitatea acestora, desigur, nu fără un ajutor consistent din partea clasei politice. Nu este departe momentul în care, în biserică, preotul va avea într-o mână prescurea, în cealaltă afişul electoral. Între un „Tatăl nostru” şi o rugăciune se va strecura şi „Votaţi candidatul X care ne-a oferit cu 10% mai mult pentru biserică decât candidatul Y! Licitaţia continuă, Doamne, ajută!”
Pentru ceea ce se întâmplă acum „iresponsabilitate” este un cuvânt mult prea blând. Acum chiar este momentul pentru o atitudine serioasă şi responsabilă. România chiar are atuuri pentru a face faţă rezonabil crizei: sistemul bancar este bine ţinut sub control de BNR care a impus norme foarte stricte, criza apare într-un moment de creştere şi dezvoltare departe încă de vârf – cum este cazul Spaniei sau Marii Britanii, pe care criza le-a prins exact în momentul în care creşterea economică încetinise şi se pregătea să se transforme în stagnare ca în zona euro, SUA fiind în recesiune încă din anii 1990.
Dacă politicienii îşi vor duce la îndeplinire măcar jumătate din ceea ce promit, economia românească va intra într-o criză fără precedent aşa încât la aceste alegeri este pentru prima oară când va trebui să ne prezentăm la vot cu speranţa că politicienii NU vor face ceea ce au promis.
