PetroKremlin – un enorm conglomerat energetic de stat construit în ultimul an.Unii experţi spun că PetroKremlin a fost creat pentru a alimenta tentativa Rusiei de a-şi reface statutul de mare putere în stil sovietic. Până acum, Kremlinul a renaţionalizat cu succes aproape o treime din fostul sector privat al petrolului şi gazelor naturale.
Ambiţiile Rusiei sunt tot mai mari
Unele acţiuni ale Kremlinului arată prin proiectele derulate că Rusia doreşte să-şi recapete statutul de mare putere:
O conductă siberiană în valoare de 15 miliarde USD, programată să devină operaţională în 2008, va spori exporturile de ţiţei rusesc în Asia, mai ales în China, cu care Moscova cultivă o nouă relaţie strategică.
O conductă de gaze de 737 mile şi planificată să treacă pe sub Marea Baltică va elimina intermediarii Ucraina şi Polonia, ale căror relaţii cu Moscova s-au deteriorat în ultima vreme, şi va fixa Rusia ca principal furnizor de energie al Europei occidentale.
Compania de stat Gazprom s-a asociat cu câţiva parteneri străini pentru a exploata un câmp uriaş de gaze naturale din Marea Barents, a cărui producţie, transformată în gaz petrolier lichefiat (GPL), ar putea începe să fie livrată pe piaţa americană din 2010.
Se aşteaptă ca îndelung amânata lege a resurselor subterane, care va fi aprobată de Dumă anul acesta, să interzică firmelor străine să exploreze sau să exploateze câmpuri petrolifere ruseşti sau orice alte resurse minerale importante.
Petrolul – “instrument” de politică externă
Schimbările au loc rapid pentru că Putin a înţeles că energia este atuul Rusiei la masa internaţională de joc. În loc de forţa militară pe care Uniunea Sovietică o folosea pentru a-şi proiecta puterea, Rusia foloseşte petrolul ca principal instrument de politică externă.
Rusia este cel de-al doilea mare producător de petrol al lumii – aproximativ 8 milioane barili de ţiţei pe zi – care reprezintă aproape 40 la sută din PIB-ul ţării. Creşterea preţurilor internaţionale ale petrolului în ultimii cinci ani a readus bugetele publice pe profit, a alimentat o modestă creştere economică şi a permis băncii centrale să strângă rezerve de 170 miliarde USD.
Dincolo de impozitarea profiturilor suplimentare din domeniul energiei, Kremlinul a trecut la acapararea industriei. Cea de-a treia mare companie petrolieră a Rusiei, Yukos, a fost lichidată, o dată cu punerea sub acuzare a proprietarului său, duşmanul politic al Kremlinului, Mihail Hodorkovski, iar principalele sale unităţi de producţie au fost înghiţite de compania de stat Rosneft. La începutul anului trecut, Guvernul a preluat un pachet majoritar de 51 la sută din Gazprom, gigantul domeniului gazelor naturale, care deţine un sfert din rezervele lumii, iar Gazprom a plătit 13 miliarde USD pentru achiziţionarea celei de-a cincea mare companie petrolieră din Rusia, Sibneft.
În prezent, statul controlează direct aproape 30 la sută din producţia de petrol a Rusiei. Creşterea producţiei de petrol a scăzut de la o medie de 9 la sută, în primii ani ai mandatului Putin, la doar 3 procente în anul 2005. Explorarea aproape a fost sistată, întrucât investitorii, atât ruşi, cât şi străini, aşteaptă să vadă care vor fi noile reguli ale jocului. Neînţelegerile interne la Kremlin par să fi împiedicat fuziunea planificată dintre Gazprom şi Rosneft, care ar fi creat un conglomerat petrolier enorm, controlat de stat.
Controlul tot mai strict al statului ar putea fi o veste bună pentru investitorii străini care vor o felie din plăcinta rusească, dar nu ţin neapărat la dreptul de control. Noua regulă este că statul trebuie să aibă cel puţin 50 la sută. Până la 49 la sută din Rosneft ar putea fi vândut în curând unor investitori străini, pentru ca statul să poată înapoia un credit de 7,5 miliarde USD pe care l-a contractat pentru a cumpăra pachetul majoritar în Gazprom. Restricţiile impuse străinilor care doresc să cumpere acţiuni
Gazprom vor fi şi ele eliminate curând, spun experţii.
Kremlinul intenţionează să contracareze criticile internaţionale privind acapararea de către stat a sectorului energetic, prin oferirea câtorva posturi de management simbolice unor oficiali străini cu notorietate, ca fostul cancelar german Gerhard Schröder, care se spune că a acceptat să conducă proiectul noii conducte de gaze nord-europene, concepută pentru a transporta gazele ruseşti direct în Germania. La începutul acestei luni, Putin i-a oferit personal fostului secretar american pentru comerţ Donald Evans postul de preşedinte al Rosneft, dar acesta l-a refuzat.
Putin şi-a numit câţiva dintre principalii săi oameni de încredere să conducă proaspăt-dobânditul imperiu al Kremlinului. Cotidianul “Nezavisimaia Gazeta” estima la începutul anului că şapte persoane din anturajul lui Putin controlează acum nouă companii de stat cu active totale de 222 miliarde USD, adică 40 la sută din PIB-ul Rusiei.
Capitalismul oligarhic nereglementat din anii 1990 a compromis acest sistem în ochii publicului şi a făcut “necesară” reîntoarcerea statului în poziţia de jucător economic. “Multe companii petroliere private au prejudiciat interesele naţionale şi aceste greşeli au trebuit corectate”, spune Nazit Boikov, expert al Institutului pentru Economie Mondială şi Relaţii Internaţionale din Moscova. Alţii susţin că o nouă elită a Kremlinului se serveşte pur şi simplu din bogăţiile Rusiei, la fel cum au făcut-o oligarhii din deceniul trecut. Un anumit grup de oameni foloseşte naţionalizarea ca mecanism pentru a se îmbogăţi; atâta tot.
Dacă în ce priveşte impactul intern pe termen lung al politicilor lui Putin par a exista incertitudini, nimeni nu pare să se îndoiască de faptul că dobândirea controlului direct asupra vastelor resurse petroliere ale Rusiei oferă Kremlinului un substanţial avantaj în domeniul politicii externe, într-o lume tot mai flămândă de energie.
Într-o întâlnire a Asociaţiei Naţiunilor Sud-Est Asiatice la jumătatea lui decembrie, Putin s-a angajat să mărească livrările de petrol în Asia, de la 3 la sută din totalul exporturilor Rusiei în prezent la 30 la sută în 2020. Într-o declaraţie comună, liderii grupului de 10 naţiuni s-au angajat să construiască un “parteneriat cuprinzător” şi să impulsioneze cooperarea comercială şi de securitate cu Rusia. O nouă conductă siberiană va începe să pompeze ţiţei în 2008, primele livrări fiind îndeosebi spre China.
Rusia ţinteşte un rol mai activ în regiunea Asia-Pacific şi ştie că doar petrolul poate facilita acest lucru. Rămâne de văzut dacă Rusia are atât petrol încât să-şi îndeplinească toate promisiunile politice. Kremlinul a înţeles că rezervele de energie pot fi fluturate ca o recompensă, dar pot fi folosite şi ca ameninţare. Ucraina, care s-a rupt de pe orbita Moscovei prin “revoluţia portocalie” din 2004, a fost lovită la sfârşitul anului trecut de o creştere de peste patru ori a preţului pentru furnizarea de gaze naturale – de la 50 USD pe mia de metri cubi la 230 USD. Kievul a protestat, spunând că nu se poate adapta atât de repede la o creştere atât de mare, dar Gazprom a ameninţat că va sista livrările de gaze în ziua de anul nou, dacă Ucraina nu se conformează. Între timp Belarus, cel mai fidel aliat ex-sovietic al Kremlinului, a semnat un contract cu Gazprom pentru doar 46 USD pe mia de metri cubi de gaze, semn ca Moscova ştie să-şi recompenseze prietenii.
