PSD a obţinut, la alegerile locale din 2000, 35,5% din mandatele de primar, adica, în cifre absolute, 1050 de primari. La sfârşitul anului 2003, după o agresivă campanie de racolări, prin argumente mai mult sau mai puţin constrângătoare, zestrea social-democrata număra 1947 de primari, ceea ce înseamna o creştere artificială de 30%, faţă de realitatea exprimată prin votul din 2000. Strategii formaţiunii majoritare anticipează acum obţinerea a nu mai puţin de 45% dintre voturi, mizând pe câştigarea a aproape jumătate (1562) dintre primăriile celor 3133 de localitaţi din ţară-. Faţă de actualul procent pe care îl deţine, după masiva migraţie a primarilor (65,4), cele 45 de procente fixate ca ţintă ar putea parea ca o subevaluare.
Interzicerea migraţiei politice: ce-i în mână, nu-i minciună
Dacă tot deţine în prezent aproape trei sferturi dintre primăriile României, de ce a mai dorit PSD să interzică migraţia politică începând chiar cu aceste alegeri locale, din moment ce ar fi putut să mizeze pe folosirea aceloraşi “argumente” ca şi până acum şi să încerce să”înroşească”, după iunie, cât mai multe puncte pe hartă? Pentru că ar putea părea surprinzătoare graba cu care PSD doreşte să se aplice legea care prevede că primarii, consilierii şi parlamentarii care îşi schimbă partidul sub culorile căruia şi-au câştigat mandatul vor pierde calitatea de ales. Statisticile arată că social-democraţii au beneficiat, atât pe plan local, cât şi în Parlament, cel mai mult de pe urma migraţionismului politic.
Dincolo de lupta pentru paternalitatea respectivului proiect de lege – pentru că există o dispută cu PNL, iniţiatorul unei legi similare, dar cu aplicabilitate începând de la alegerile generale din toamnă – PSD încearcă să obţină un plus de imagine, încercând să pozeze încă o dată în partidul onest, care nu oferă adăpost celor care nu caută în politică decât o pâine mai albă. Că doar strategii social-democraţi nu sunt chiar străini de ceea ce arată sondajele, şi anume că trei sferturi dintre români condamnă migraţia politică şi se pronunţă pentru interzicerea ei, considerând-o pasiunea predilectă a celor corupţi. Dar miza nu este doar acest joc de imagine, din care se speră câştigarea unor voturi. PSD pare să fi calculat că este mai bine să se asigure că proprii săi primari nu vor cădea în mrejele altor formaţiuni, conştient că, pe de o parte, cerinţele integrării în UE vor impune o puternică descentralizare, iar, pe de altă parte, e puţin probabil să mai formeze, din toamnă, de unul singur, Guvernul.
“Trusa candidatului PSD” : Biblia şi mouse-ul, alături de NATO şi vize
Fără doar şi poate, candidaţii PSD nu vor uita să arunce la picioarele mulţimii argumentele electorale invocate obsesiv de Adrian Năstase, chiar dacă nu au o prea mare legătură cu problemele specifice unei localităţi sau alteia. Nu vor lipsi, din miile de cuvântări, teme precum ridicarea vizelor, intrarea în NATO, drumul spre UE, dublarea pensiilor agricultorilor, scăderea şomajului, şi, bineînţeles, la loc de cinste, celebrul program “Cornul şi laptele”. La fel, preluate de la centru, ideile că PSD a redat speranţa românilor şi a pus ţara- pe linia de plutire, după ce, între 1996 şi 2000, România a avut o simplă “aventură”.
E adevărat, “veniturile sunt prea mici şi corupţia este încă prea mare” – după cum a recunoscut recent chiar Adrian Năstase – dar acestea au prea puţină importanţă, din moment ce guvernarea PSD a fost cea mai bună din 1990 până acum, vor spune candidaţii partidului. Se va repeta obsesiv mesajul că PSD este un partid puternic şi că formează o echipă câştigătoare, pentru că, nu-i aşa, oamenilor nu le plac cei slabi. Schimbarea sistemului, o nouă linie de troleibuz, oraşe curate, şcoli şi săli de sport civilizate, câini ecologici, aducţiuni de apă şi alimentare cu gaz metan în faţa porţii – toate aceste promisiuni nu vor lipsi din bagajele candidaţilor.
Dar cei aparţinând PSD vor avea un atu în plus : “trusa candidatului”, în care se vor regăsi, după sfatul deputatului Ion Stan, şeful Comisiei SRI din Parlament, lucruri pretabile la a manevra simbolurile cu priză la public: Constituţia (nimeni nu e mai presus de lege), salopeta (muncă, muncă şi iar muncă), mouse-ul (viitor de aur …) şi bineînţeles, nu putea lipsi Biblia. PSD pare să se fi gândit la aproape toate segmentele sociale – şi la cei cu frică de Dumnezeu, şi la cei muncitori şi chivernisiţi, dar şi la tineri şi la femei, analiştii politici preconizând că partidul care va câştiga electoratul tânăr şi pe cel feminin îşi va apropria victoria.
Aşadar, nuîntâmplător Adrian Năstase insistă frecvent asupra faptului că va promova masiv pe listele electorale femei şi tineri. Pentru a capta voturi şi dinspre reprezentantele sexului frumos şi dinpre generaţia tânără, Năstase a dat dispoziţie ca 30% dintre candidaţi să fie tineri şi femei. În cifre, PSD va arunca în bătălia electorală 13.000 de femei şi mai mult de 14.000 de tineri.
Opoziţia acuză PSD şi Guvernul că încearcă să blocheze candidaturile adversarilor politici
Pentru atingerea scopului, social-democraţii au aruncat în joc un arsenal extrem de diversificat. Începând cu celebrele practici paternalist-ocrotitoare a la Marian Oprişan şi Dumitru Sechelariu, până la schimbarea, pe ultima sută de metri, a condiţiilor de desfăşurare a jocului electoral.
Executivul a decis, printr-o Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea alegerilor locale, ca declaraţiile de avere ale candidaţilor să fie depuse odată cu înregistrarea la Birourile Electorale şi nu după alegeri, în momentul validării. În plus, a modificat şi modelul declaraţiilor de avere, pentru ca lucrurile să devină şi mai complicate. Confruntate dintr-odată cu probleme neprevăzute, PNL, PD şi PUR au protestat în faţa acestei schimbări de ultimă oră, considerând că scopul PSD este să blocheze depunerea, în timp util, a dosarelor candidaţilor opoziţiei. Ba chiar au existat acuze că puterea a recurs la o lovitură sub centură, liberalii şi umaniştii afirmând că social-democraţii şi-au informat de multă vreme proprii candidaţi că se va proceda la o schimbare a regulilor jocului.
PSD se apără, firesc, sub perdeaua nevoii promovării transparenţei, însă suspiciunile nu pot fi înlăturate, mai ales că, timp de jumătate de an, cât s-au dezbătut la Parlament legile electorale, nu şi-a manifestat nici o clipă intenţia de a introduce astfel de modificări. La alcătuirea legilor au conlucrat însă toate formaţiunile parlamentare şi, dacă PSD se prezenta de pe atunci cu astfel de precizări, pierdea “elementul surpriză”, care, se ştie bine, este unul cheie în cursa electorală.
Opoziţia, frustrată fiindcă se vede nevoită să joace încă o dată după regulile dictate dinspre Palatul Victoria – pentru că Ordonanţa se va aplica inevitabil, maşina de vot a PSD fiind încă în funcţiune – se gândeşte la posibile strategii de a colabora în vederea stopării încercării PSD de a pune piedici în campania electorală. Însă, fie că le va găsi ori nu, fie că vor da roade sau nu, decisiv pentru opoziţie este să nu cadă în plasa unei alte curse întinse de PSD şi să se lase prinsă în capcana polemicilor şi a replicilor, uitând de propria campanie.
Lupta anticorupţie – între propagandă şi realitate
Unul dintre argumentele des invocate de PSD pentru a intra în graţiile electoratului este lupta de combatere a corupţiei, luptă asupra căreia îşi arogă drepturi paternale exclusive.
După ce, timp de trei ani, cei etichetaţi ca “baroni locali” au stat în scaune fără a fi deranjaţi cu nimic, ba chiar căpătând certificate de bună purtare de la unele instituţii ale statului, acum, când zăngănitul săbiilor electorale s-a făcut tot mai tare auzit, PSD încearcă să fluture imaginea unui partid curat şi curăţat de elementele nocive. A început cu ingenioasa soluţie a suspendării unor lideri locali acuzaţi de nereguli în afaceri, tocmai pentru a se pune la dispoziţia Parchetului Naţional Anticorupţie. Ca o mare victorie, s-au făcut publice suspendările lui Marian Vanghelie, Nicolae Mischie, Florian Serac sau Bebe Ivanovici. Fără a forţa amestecul în ancheta PNA, preşedintele executiv al social-democraţilor, Octav Cozmâncă, nu uita să ceară, – dacă se poate bine, dacă nu, nu – PNA să urgenteze anchetele în cazurile celor care aşteaptă “OK”-ul procurilor pentru a fi prezenţi pe listele electorale.
Cu toate că a înroşit fierul de atâta monedă ce a bătut pe cartea onestităţii şi a moralităţii, PSD a validat deja candidaturile unor controversaţi lideri locali – Dumitru Sechelariu, Marian Oprişan, Mircea Cozma, Florian Serac, Gheorghe Savu – surse din partid afirmând că şiMarian Vanghelie şi Nicolae Mischie vor fi posesorii unor certificate de bună purtare, putând, deci, candida liniştiţi pentru încă un mandat.
Marea problemă a social-democraţilor rămâne cucerirea puterii în marile oraşe
Dacă PSD, cel puţin conform unei medii a rezultatelor ce le relevă sondajele, stă destul de bine în regiunile recunoscute ca bazine electorale tradiţionale – Moldova, Muntenia, Oltenia – problemele apar în special în Ardeal şi în marile oraşe, lucru normal, ţinând cont de structura electoratului său fidel.
Dacă în Cluj oficialii PSD anunţă posibilitatea ca Gheorghe Funar să piardă în favoarea candidatului social-democrat, iar la Constanţa racolarea lui Radu Mazăre a rezolvat criza, în Bucureşti, Timişoara, Sibiu, Braşov şi chiar Iaşi lucrurile sunt departe de a fi îmbucurătoare pentru adepţii celor 3 trandafiri. Spre exemplu, cu tot războiul declanşat împotriva lui Traian Băsescu, acesta continuă să conducă destul de confortabil în faţa candidatului PSD de ultimă oră, Bogdan Niculescu Duvăz, care strânge doar 25% dintre opţiunile bucureştenilor.
La Timişoara şi Braşov situaţiile sunt întrucâtva similare, oamenii PSD nefiind creditaţi cu prima şansă, iar la Iaşi, după “promovarea” lui Constantin Simirad în locuri mai exotice, diferenţa între candidatul PSD şi cei ai opoziţiei este destul de strânsă. Se pare că materialul uman reprezintă în continuare o problemă pentru social-democraţi, sondajele indicând şanse de victorie în locurile tradiţional marcate cu roşu (mai ales că Adrian Năstase a spus, de curând, că e timpul pentru renunţarea la culoarea albastră şi revenirea la cea roşie).
De aceea, sau poate şi din motive de eficienţă (că, doar şi în fotbal – un sport din care Adrian Năstase culege tot timpul reflecţii cu aplicabilitate şi în politică – se spune că nu e bine să schimbi echipa victorioasă), PSD se prezintă, pentru alegerile din iunie, în mare parte, cu candidaţii consacraţi, cu actualii săi primari. Puţinele locuri unde a avut curajul să opereze modificări sunt tocmai oraşele în care se găsea în criză, ca şi la Bucureşti, unde nici unul dintre greii partidului nu a dorit implicarea într-o luptă din care ar fi ieşit înfrânt. Aceeaşi situaţie este şi în ceea ce priveşte candidaţii pentru primăriile sectoarelor bucureştene, unde cei şase primari PSD în funcţie vor candida încă o dată, deşi unii dintre ei, precum Marian Vanghelie, se confruntă cu unele anchete din partea PNA.
Însă PSD se confruntă şi cu un alt gen de probeleme, ce ţin mai degrabă de conflicte generate de împărţirea unor sfere de putere pe plan local. Există lideri de filiale cu oarecare şanse de câştig la locale, ei nefiind însă susţinuţi de organizaţii. Este cazul Bihorului, unde PSD s-a văzut pus în situaţia neplăcută de a-l rechema pe deputatul Mihai Bar să candideze la primăria Oradei, după ce îl exclusese din rândurile sale, cu cântec, acum doi ani.
Palatul Victoria ameninţă cu tribunalul
De câtva timp, formaţiunile din opoziţie şi-au exprimat temerea că Guvernul pregăteşte fraudarea alegerilor, invocând câteva precedente: neregulile din timpul referendumului pentru votarea noii Constituţii, alocarea, la alegerile parţiale din 2003, a unor uriaşe fonduri de la Guvern exact în localităţile unde se desfăşurau alegerile, momirea alegătorilor cu tombole, concerte sau mici şi bere.
Sătul să se confrunte de pe acum cu astfel de acuze, Adrian Năstase a replicat, mai mult decât tăios: “Sus faptele, jos gargara!”, cerând, adică, dovezi palpabile. Asta după ce provocase o bâlbâială printre membrii Cabinetului şi ai partidului pe care le conduce, când anunţase că Guvernul îi va da în judecată pe cei care se vor mai încumeta să mai formuleze asemenea acuze.
Presa a fost multă vreme nedumerită, liderii social-democraţi contrazicându-se când era vorba să răspundă la întrebările: cine va acţiona în judecată, partidul sau Executivul? Iar în cazul din urmă, nu cumva îşi va curăţa prin tribunale propria imagine cu preţul banului public? Confuzia a fost atât de mare în rândurile PSD, încât unii oficiali chiar au susţinut că Palatul Victoria are dreptul să se judece prin tribunale pe banii publici, pentru că în joc este “imaginea ţării în străinătate”.
Noroc că prin Guvern s-a găsit şi un cap limpede care şi-a dat seama că soluţia nu era tocmai legală. Ca atare, Năstase a stabilit că fiecare membru al Cabinetului va putea acţiona în judecată eventualii acuzatori, acţionând solidar, dar plătind fiecare din propriul buzunar. Firma de avocatură angajată a rămas însă “confidenţială”, Năstase ameninţând că o va face cunoscută la data primului proces pe această temă.
Şi tot pentru a-şi apăra imaginea, Executivul a decis invitarea unor reprezentanţi ai Congresului Puterilor Localeşi Regionale din Europa pentru a observa desfăşurarea alegerilor.
