După ce liberalii s-au opus în CSAT “reformelor” dorite de Băsescu, democraţii par hotărâţi să nu accepte “Legea Ticu”. În vremea asta, la PNŢCD (PPCD), Talpeş bate palma cu Ciuhandu, o mişcare ce a surprins pe toată lumea.
Mişcarea lui Talpeş însă nu este chiar atât de surprinzătoare. La fel ca Virgil Măgureanu, care a inventat un partid cu doi membri pentru a intra în PD, şi Talpeş recurge la aceeaşi manevră. Numai că, de data asta, nu este vorba de un partid inventat peste noapte, ci doar de unul aproape invizibil, care are însă o moştenire interesantă. Apartenenţa la Internaţionala Populară, adică exact biletul de care are nevoie Traian Băsescu pentru a-şi văxui partidul. Bătrânul social-democrat Sergiu Cunescu şi-a vândut şi el partidul de vreo două ori, o dată chiar PD-ului, aşa că metoda e deja brevetată. Nu cred că va trece revelionul până când PD şi PPCD se vor unifica, iar Talpeş şi Măgureanu îşi vor da mâna prieteneşte în prezidiul PD-ului.
Tot în plan politic, asistăm la o colaborare din ce în ce mai bună între PRM şi PD. Aşa se explică probabil şi accentuarea caracterului naţionalist al PD. Deja democraţii au înregimentat unii dezertori din PRM şi au lăsat probabil uşa deschisă. Prevăd că până la sfârşitul anului UDMR va fi împinsă de la guvernare.
Dacă mai adăugăm aici faptul că PD se opune din răsputeri deconspirării fostei Securităţi pe motivul “siguranţei naţionale”, două cuvinte în spatele cărora s-au comis cele mai mari abuzuri din istoria României, avem o imagine mult mai clară. Vorba ministrului Blaga, “Unde s-a mai văzut să intre toată lumea în arhive? Asta nu e o arhivă în folosul tuturor.” Cu alte cuvinte, accesul la dosare trebuie să-l aibă numai cine trebuie.
Asta ca să nu mai amintim că Traian Băsescu este de ceva vreme piarul numărul unu al serviciilor secrete, lăudându-le ori de câte ori are prilejul, pentru profesionalismul şi patriotismul de care dau dovadă în apărarea, desigur, a siguranţei naţionale.
Încă de la începutul mandatului său, Traian Băsescu a avut grijă de CNSAS, numindu-l la Cotroceni pe Pleşu – de care s-a debarasat apoi destul de repede – şi la ICR pe Patapievici, singurii care, alături de Mircea Dinescu, mai exercitau presiuni în vederea aflării adevărului. Tot Traian Băsescu a “negociat” cu SRI ce anume din arhivă să fie cedat.
Iar cazul Patriciu este un bun exemplu despre ce se poate face în numele siguranţei naţionale. Fără ca măcar la dosar să existe vreo acuză în domeniul siguranţei naţionale, telefoanele preşedintelui Rompetrol au fost ascultate în baza Legii 51/1991, a siguranţei naţionale.
Chiar dacă în ultimii ani numărul de telefoane ascultate – recunoscute de SRI – a scăzut, anul trecut fiind vorba de “doar vreo 2000 de persoane” şi “peste 6000” de posturi telefonice, din care “80%” sunt ale unor cetăţeni străini, rămân multe semne de întrebare.
Dacă adăugăm la problema serviciilor secrete faptul că Justiţia este în continuare nereformată, observăm că practic fiecare cetăţean se află la cheremul umorilor “statului”. În România, juriştii au fost scoşi – în baza principiului inamovibilităţii – de sub orice control cetăţenesc. Acest proces a avut loc în absenţa unor dezbateri reale despre starea actului de justiţie în România (pe care oricum nu avea cine să o facă, din păcate) şi în absenţa unor modificări importante de structură în Codul penal, Codul de procedură penală (care, cu foarte mici excepţii, este cel din 1968). În afara unor situaţii în care este vorba de lezarea propriilor interese – de exemplu în situaţia calomniei şi insultei, presa nu a fost interesată de problemele reale ale justiţiei (oricum, subiect tabu în perioada pesedistă din motive lesne de imaginat).
Iar preşedintele doreşte să le ofere serviciilor secrete şi posibilitatea de a efectua anchete, refăcând astfel celebra Direcţie a şasea.
Sistemul are un singur antidot: transparenţa. Aţi văzut ce s-a întâmplat când s-a ridicat un colţ din vălul care acoperea averile demnitarilor. Monica Macovei şi societatea civilă au obţinut atunci un punct important. Însă fără a ridica – măcar o parte – din vălul care acoperă cloaca serviciilor secrete, acea victorie este doar una de palmares. Războiul îl vor câştiga tot ei.(C. B.)
Publicat în : Ultimul cuvânt de la numărul 35
