Încă din 1991 Federaţia Rusă a considerat Asia Centrală o zonă de interes strategic, mai ales din unghiul de vedere al legăturilor economice, care, în timp, au fost consolidate de istorie, vecinătatea teritorială şi existenţa, în statele din zonă, a unei numeroase diaspore ruseşti. Kremlinul dintotdeauna a reacţionat şi reacţionează la tentativele de schimbare a status-quo-lui geopolitic existent şi a înţelegerilor din domeniul securităţii. Experţii regionali sunt unanimi în a susţine că interesele Rusiei în zonă, forţa sa şi accesul facil în regiune îi oferă acesteia alegerea firească pentru a-şi exercita influenţa şi a-şi asigura garanţii de securitate regională în Asia Centrală. Este important că Rusia întreprinde eforturi pentru a elimina urmările îndelungatei perioade când a neglijat această regiune – neglijare provocată de problemele interne (politice şi economice) cu care ea s-a confruntat -, sporindu-şi astfel prezenţa şi cota de participare la afacerile din zonă.

Obiectivele strategice ale Rusiei în Asia-  Centrală

În pofida faptului că şi-a pierdut statutul de superputere, Rusia a rămas un actor important în politica mondială. Luând în considerare dinamica regională, în schimbare, a Moscovei, care a permis creşterea influenţei americane şi chineze în zonă şi infiltrarea UE în zona Caucazului şi a Asiei Centrale, devine limpede că Rusia nu poate rămâne impasibilă la schimbarea , din punct de vedere militar şi strategic, a raportului de forţe din zonă.

După recentele declaraţii politice ale NATO, privind sporirea implicării sale în problemele Caucazului şi Asiei Centrale, oamenii politici de la Moscova – cum ar fi, de exemplu, Konstantin Kosaciov, şeful Comisiei pentru afaceri externe a Dumei de Stat – susţin că Rusia trebuie să-şi folosească influenţa în zonă în vederea promovării democraţiei pentru a demonstra autorităţilor locale că Kremlinul nu doreşte să domine în zonă în stil sovietic. Kosaciov susţine că influenţa Moscovei asupra proceselor politice interne din aceste ţări trebuie folosită pentru formarea de state democratice.

Este important de amintit că Rusia consideră această regiune ca un scut de securitate, menit să o protejeze în faţa ameninţărilor externe, şi de aceea interesele strategice obligă Rusia să menţină Asia Centrală în sfera sa de influenţă. Obiectivele Moscovei în raport cu regiunea Asiei Centrale sunt:

A contribui la transformarea republicilor din Asia Centrală în state viabile din punct de vedere economic şi politic, care să promoveze o politică prietenoasă faţă de Rusia;

Consolidarea rolului Rusiei în sistemul de relaţii politice (la nivel de guvern) şi economice;

Extinderea şi continuarea procesului de integrare şi cooperare între statele membre CSI;

Protejarea intereselor economice ale Rusiei în zonă;

Asigurarea controlului Rusiei asupra resurselor energetice ale regiunii, dar şi asupra magistralelor de transport ale petrolului – atât de râvnit de Rusia – din zona Mării Caspice;

Contracararea extremismului religios, concomitent cu intensificarea luptei împotriva traficanţilor de droguri şi de arme;

Asigurarea securităţii ecologice, mai ales în zonele unde ar putea să apară astfel de probleme (Marea Aral şi Marea Caspică);

Apărarea drepturilor ruşilor, care locuiesc în regiune.

Asigurarea intereselor economice reprezintă unul din obiectivele cele mai importante al politicii Moscovei în relaţia cu Asia Centrală. Pentru a-şi apăra aceste interese, Rusia continuă să ţină în frâu statele din zonă. Un exemplu în acest sens este Kazahstanul, pe teritoriul căruia Rusia are trupe şi obiective militare, între care cosmodromul de la Baikonur şi un poligon de teste nucleare.

Kazahstanul reprezintă al doilea stat producător de petrol, dintre fostele republici sovietice, după Rusia. Controlul asupra resurselor sale energetice şi conductelor de transport al petrolului îi asigură Rusiei o armă cu care poate influenţa strategic şi economic situaţia din zonă. De asemenea, în Rusia există o serie de întreprinderi care sunt dependente de livrările de bumbac din Uzbekistan. În ansamblu, Rusia şi Asia Centrală sunt dependente una de cealaltă în plan economic.

Rusia are de asemenea interese vitale în domeniul petrolier şi al gazului metan în Asia Centrală. În această zonă sunt concentrate importante rezerve, fapt care face ca asigurarea întâietăţii sale economice să fie foarte importantă, completând, în acelaşi timp, dominaţia sa în sfera extracţiei de petrol şi gaze, precum şi a transportului acestora în statele din vecinătatea apropiată. Mai mult decât atât, Rusia încearcă să evite izolarea economică, construind noi conducte – care-i traversează teritoriul – pentru transportul petrolului. Activitatea companiilor petroliere ruse în zona Asiei Centrale s-a intensificat considerabil, mai ales în Kazahstan, unde a început deja lupta pentru controlul asupra exportului de petrol. Acest aspect este valabil, e adevărat într-o mai mică măsură, şi pentru relaţia dintre Rusia şi Turkmenistan şi Uzbekistan.

Analiştii ruşi au tendinţa de a se uita la ţara lor ca la puterea care deţine status-quo-ul în Asia Centrală; ca la ţara care, alegând între o tranziţie rapidă spre democraţie şi menţinerea stabilităţii, a preferat o transformare progresivă. Ruşilor le convine mai mult acest tip de tranziţie, bazat pe stabilitate. El se poate constitui pentru ţările din zonă într-un exemplu de urmat.

Fiind preocupată de influenţa americană şi chineză şi de interesele lor strategice în regiune, Rusia îşi impune consecvent prezenţa în zonă cu scopul de a-şi lărgi şi consolida relaţiile cu ţările Asiei Centrale. Unul din obiectivele preşedintelui Putin este a ocupa în Asia Centrală poziţii puternice, folosindu-se pentru asta de lărgirea şi consolidarea cooperării în domeniile militar şi energetic. O dovadă în acest sens o reprezintă seria de acorduri bilaterale încheiate de Rusia.

Imediat după ce Statele Unite şi-au retras sprijinul acordat preşedintelui Uzbekistanului, Islam Karimov, din cauza faptului că autorităţile uzbece încălcau flagrant drepturile omului, Rusia s-a folosit de posibilitatea de a stabili relaţii economice şi militare cu Uzbekistanul, relaţii care permit consolidarea poziţiilor ei nu numai în Uzbekistan, ci şi în toată Asia Centrală. Potrivit prevederilor acordului militar, cele două ţări s-au obligat să dezvolte un amplu sistem de securitate, care prevede cooperarea Ministerelor Apărării, de Interne, de Externe şi a Consiliilor de Securitate ale celor două ţări. Printre obiectivele anunţate se află lupta împotriva terorismului şi a răspândirii armelor de distrugere în masă, lupta împotriva traficului şi comerţului cu droguri şi a crimei organizate.

Un al doilea pas al Moscovei a fost “spargerea gheţii” în relaţia cu Tadjikistanul. Acordul bilateral încheiat nu demult prevede înfiinţarea în Uzbekistan  a unei baze militare, cooperarea în domeniul apărării graniţelor, Rusia obligându-se să furnizeze tot ceea ce este necesar pentru îmbunătăţirea activităţii trupelor de la graniţă. Mai mult decât atât, Serviciul Federal de Securitate (FSB) va crea o grupă operativă cu scopul coordonării activităţii trupelor de graniţă uzbece şi asigurarea pazei graniţelor Uzbekistanului. La ceremonia de semnare a acordului, la Duşanbe, Vladimir Putin a subliniat că prezenţa militară rusă în Tadjikistan reprezintă garanţia investiţiilor ruse în stabilitatea din zonă.

O altă direcţie a strategiei ruse faţă de Asia Centrală o reprezintă intrarea ei formală în Organizaţia de Cooperare Central-Asiatică (OCCA). Creată în 1994, ca un organism economic, OCCA a devenit o instituţie atotcuprinzătoare, care are pe agenda de lucru atât probleme politice, cât şi economice, dar şi lupta împotriva terorismului. Alăturarea Rusiei la această organizaţie este considerată a fi o tentativă de stopare a pătrunderii americane şi chineze în regiune.

Despre relaţiile extinse – politice şi economice – ale Rusiei cu Kazahstanul am amintit deja. Kazahstanul a prelungit cu 50 de ani acordul de închiriere a cosmodromului de la Baikonur. De asemenea, prin intermediul companiei Gazprom, Rusia negociază exportul gazului metan din Kazahstan spre Europa. În plus, Rusia a stabilit relaţii importante pe plan militar şi economic cu Kârgâzstanul, înfiinţând, în primăvara acestui an, în oraşul Kant, o bază militară de aviaţie.

Pe lângă cooperarea bilaterală în plan militar şi economic, Rusia îşi consolidează dominaţia în zonă prin intermediul Organizaţiei Tratatului de apărare colectivă, care face din ea principalul actor în această alianţă. Rusia îşi dezvoltă de asemenea relaţiile cu ţările din Grupul celor 6 de la Shanghai, pentru a reduce influenţa Chinei în zonă. Ca parte a unei cooperări în sfera apărării, care dobândeşte o amploare tot mai mare, Rusia a promis să efectueze, în prima jumătate a anului 2005, în Tadjikistan, exerciţii militare cu statele din Grupul celor 6.

Şi în plan energetic, în pofida măsurilor SUA şi Chinei, care încearcă să controleze rutele de transport ale petrolului, Rusia are atuuri. Cea mai mare parte a magistralelor de transport al petrolului din Asia Centrală tranzitează teritoriul rusesc. Circa 15% din petrolul exportat de Rusia are ca destinaţie Statele Unite. Potrivit ministrului Dezvoltării Economice şi Comerţului, Herman Gref, Rusia poate concura lejer, în acest domeniu, cu ţările arabe exportatoare de petrol pe piaţa americană.

Moscova, în căutarea stabilităţii

Demersul rus, întreprins în direcţia consolidării legăturilor cu republicile Asiei Centrale, are la bază câteva aspecte fundamentale. Tentativele de a-şi impune dominaţia asupra teritoriului acestor state (foste republici ale Uniunii Sovietice) nu joacă un rol important în strategia Rusiei. Scopul Moscovei, judecând după demersurile sale, este de a folosi stabilitatea ca element de bază al politicii sale externe, în cadrul căreia interesele naţionale ale Rusiei să fie asigurate în modul cel mai sigur prin sporirea influenţei sale economice şi militare. De asemenea, factorul stabilitate are un rol hotărâtor în convingerea numeroasei diaspora ruseşti din aceste state de a rămâne în regiune şi a nu se întoarce în Rusia. Diaspora rusă din Asia Centrală este socotită principalul instrument prin care Rusia încearcă să “lege” economiile fostelor republici sovietice de a sa.

Rusia, în pofida parteneriatului său cu Statele Unite şi a luptei comune împotriva terorismului, continuă să fie circumspectă faţă de consecinţele pe termen lung ale creşterii influenţei şi prezenţei americane în zonă. Evident, Rusiei nu-i va plăcea dacă statele din zonă se vor orienta, exclusiv, în direcţia Occidentului. Relaţiile militare şi economice, în special cele energetice, au o însemnătate mare pentru asigurarea intereselor Rusiei în sfera securităţii. Aceasta a reieşit şi din declaraţia generalului-colonel Valerii Manilov, care a afirmat că “dacă Washingtonul va instala o bază militară permanentă în Uzbekistan sau Kârgâzstan, atunci situaţia care se va crea va fi analizată luându-se în considerare toţi factorii, pentru ca Moscova să-şi poată elabora propria strategie politică, cu scopul apărării intereselor în zonă”. Aceasta nu înseamnă că Rusia este dispusă să meargă până la o confruntare cu Statele Unite, ci, mai degrabă, doreşte obţinerea unui acord reciproc în această problemă.

Interesant este faptul că Rusia şi-a “înăsprit” modul de abordare al relaţiilor cu China. În octombrie 2004, la şedinţa Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai, Rusia şi-a folosit dreptul de veto pentru a bloca o iniţiativă mai veche a Chinei, privind crearea unei zone de comerţ liber, iniţiativă sprijinită de ceilalţi membri ai organizaţiei. Neliniştile Moscovei sunt provocate şi sporite de creşterea constantă a influenţei economice şi militare a Chinei, care se poate reflecta negativ asupra intereselor naţionale ruse.

O altă problemă este prezenţa constantă a militarilor ruşi la graniţa tadjiko-afgană, în contextul nu demult încheiatelor alegeri prezidenţiale din Afganistan şi al pregătirii alegerilor generale. Luând în considerare legăturile dintre Alianţa Nordului şi Tadjikistan, şi, într-o anumită măsură, dintre Alianţa Nordului şi Rusia, situaţia creată îi poate atrage pe comandanţii afgani într-o mişcare de rezistenţă faţă de autoritatea centrală de la Kabul. Rezistenţa va spori dacă aceşti comandanţi vor considera că programele îndreptate în direcţia dezarmării şi reorganizării nu sunt altceva decât tentative mascate de a le reduce influenţa. Influenţa crescândă a paştunilor şi marginalizarea Alianţei Nordului în cadrul structurilor de putere pot de asemenea contribui la apariţia, la nivelul conducătorilor Alianţei, a unui sentiment de insecuritate, care ar putea avea consecinţă apropierea de susţinătorii săi tradiţionali, adică Rusia şi Tadjikistan. Pe termen mediu, acest aspect ar putea deveni o sursă de insecuritate.

Concluzii

Apărarea intereselor economice şi asigurarea securităţii reprezintă unele din obiectivele vitale ale Rusiei. Mişcările făcute de Rusia în direcţia relaţiilor bi- şi multilaterale este necesar să fie văzute ca tentative de refacere a unei influenţe diminuate şi folosirea lor în elaborarea propriei strategii regionale. De asemenea, aceste demersuri au o însemnătate foarte mare în dorinţa Moscovei de a zădărnici intenţiile altor actori transregionali – cum ar fi China  sau Statele Unite – şi de a “reumple” vidul apărut în Asia Centrală după destrămarea URSS. În lumina celor afirmate, paşii Rusiei trebuie văzuţi în contextul dorinţei acesteia de a-şi menţine prezenţa strategică în regiune, considerată de ea un glacis strategic. Obiectivul este atins prin extinderea relaţiilor cu statele din zonă, prin pariul făcut pe “stabilitate” şi mai puţin pe democraţie şi, mail ales, pe răbdare. O răbdare pe care Kremlinul întotdeauna a avut-o.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 21