Un sondaj Gallup arată că 44% dintre români nu mai consideră necesar un referendum pe tema votului nominal, ceea ce face gestul preşedintelui de a convoca unul o mare greşeală politică. În plus, nici circumstanţele nu-l ajută foarte tare.
Mai întâi, efectul cel mai evident – referendumul duce la blocarea votului uninominal şi oferă muniţie liberalilor în campaniile electorale viitoare. În cele mai multe cazuri de până acum, simplificarea circumstanţelor îl ajuta pe preşedinte, în vreme ce nuanţele îi ajută pe adversarii săi. Cum este foarte greu să transmiţi nuanţe unui public larg, preşedintele ieşea mereu în avantaj prin talentul simplificării. De data aceasta, simplificarea circumstanţelor nu prea îl ajută pe preşedinte.
Avem un proiect de vot uninominal asupra căruia căzuseră de acord toate partidele. PSD-ul (care încă este un mare baubau pentru electoratul prezidenţial) s-a opus. Acum, îl avem şi pe preşedinte opunându-se proiectului, adică în aceeaşi tabără cu PSD-ul. PD-ul, nu are încotro, se opune şi el, că-i ordin de la preşedinte. Astfel, avem o singură forţă care militează pentru vot uninominal şi acţionează în acest sens, PNL.
Gestul guvernului are sens şi este o soluţie. Referendumul preşedintelui (în condiţiile în care oricum, aproape toată lumea este convinsă că îl organizează doar pentru a face reclamă PD) nu este o soluţie, ci chiar înseamnă prelungirea termenului de adoptare a unei soluţii (trebuie validat referendumul, trebuie mers în Parlament cu un proiect de lege, trebuie votat, trebuie promulgat, toate acestea se pot prelungi chiar şi un an de zile). În condiţiile în care avem vot uninominal, competiţia “uninominalul meu este mai uninominal decât al lui Tăriceanu” devine de neînţeles pentru majoritatea, fiind vorba de nuanţe, greu de explicat publicului.
În al doilea rând, opoziţia la referendum vine într-un moment dificil pentru preşedinte. Acesta a pierdut deja subiectul anti-corupţiei – în condiţiile în care peste 50% din electorat crede că DNA este poliţie politică, orice discurs pe această temă devine inutil, nefiind credibil – acum pierde şi subiectul reformei clasei politice, subiect care oricum nu putea să ţină la infinit, atâta vreme cât PD-ul este cel care este, iar în jurul preşedintelui roiesc personaje precum Elena Udrea, “regii asfaltului”, chiar şi Theodor Stolojan.
Momentul dificil se vede şi în sondaje, democraţii fiind în scădere, impotenţa lor politică neavând cum să nu lase urme.
În fine, această opoziţie vine pe un fond general de pierdere a iniţiativei politice. A fost umilit la Bucureşti de Iuşcenko (degeaba a încercat să spele ruşinea la o televiziune aruncând cu invective la adresa guvernului, practic efectele sunt contrare), a reacţionat nepotrivit în cazul Mailat (în vreme ce el înjura guvernul în Norvegia, Tăriceanu şi Cioroianu se aflau în Italia – Traian Băsescu cel de acum un an ar fi luat primul avion către Roma – degeaba încearcă acum să anuleze efectele vizitei premierului prin diversiunea “Argint”).
De altfel, suprapunerea cazului Mailat, coroborat cu telenovela Elodiei pe OTV fac ca demersul prezidenţial să evolueze în anonimat, atenţia mass-mediei fiind captată de acestea. La mitingul de la Iaşi nu au participat decât patru sute de persoane, fapt care l-a enervat la culme pe Traian Băsescu.
Nici tactica sa nu a fost foarte inspirată. Dacă la referendumul precedent se putea poziţiona ca victimă a „celor 322”, să afirmi acum că „mogulii îţi blochează apariţiile” în condiţiile în care în fiecare săptămână apari la TV cu câte-o declaraţie bombă, este o greşeală, fiindcă nimeni nu crede şi, prin extensie, ajungi să-ţi decredibilizezi discursul. Mai îi dai şi prilejul „mogulului” Voiculescu să-şi afirme generozitatea şi să facă glume pe seama ta.
