La alegerile trecute, Gigi Becali, oierul patron al clubului de fotbal Steaua şi mare latifundiar, a obţinut un scor de-a dreptul surprinzător, peste cel al unor partide sau politicieni cu tradiţie. La actualele alegeri parţiale pentru Bucureşti, pe locul al treilea, cu un procent impresionant, se află “inspectorul” Piedone. Ce au în comun cei doi? Simplu: ei sunt creaţii ale mass-media. Amândoi sunt complet lipsiţi de substanţă, incapabili de un program coerent.
Primul s-a făcut remarcat printr-o “inginerie imobiliară” cu terenuri pe seama armatei şi în calitate de proprietar al secţiei de fotbal a clubului armatei, Steaua. Are birourile la Mariott, umblă cu un Maybach, aruncă bani în stânga şi-n dreapta, “ajută” oameni sărmani, miluieşte cerşetori cu bancnote de 100 de dolari. Orice gest al său, cât de neînsemnat, devine ştire de prima pagină şi subiectul numărul unu în jurnalele TV. Ce integrare europeană, ce reformă fiscală? Domnu’ Gigi a zis… Şi domnu’ Gigi zice. Şi, dacă nu zice de bună-voie, este întrebat ceva şi uite aşa apar cel puţin 3 ştiri. Gigi Becali a acaparat complet buletinele de ştiri sportive în care nu mai apuci să vezi un gol, un rezumat al unei întreceri sportive sau ştiri despre sportivi, ci numai declaraţii ale sale sau replici la declaraţiile sale din partea altor personaje la fel de pitoreşti.
Astfel, Gigi Becali a devenit idolul multor români. Este “şmecherul” de la periferie care prin “învârteli” şi “combinaţii” a ajuns bogat şi erou de manele, care ctitoreşte biserici şi dă bani la sărmani, “să moară duşmanii de necaz”, apare la televizor şi dă lecţii de viaţă tuturor. Casa lui este vedeta pictorialelor şi a emisiunilor de gen. Maşinile sale la fel. Orice atinge el devine aur curat pentru televiziuni şi presa scrisă.
Intrat în politică pe un culoar pe care Corneliu Vadim Tudor începea să-l lase liber, Gigi Becali a adoptat un naţionalism neaoş, cu influenţe legionare… Practic, discursul lui Vadim, mult simplificat însă, fiindcă, totuşi, lui C.V. Tudor nu i se pot nega cultura şi inteligenţa. Şi, cum Vadim s-a retras complet, Gigi Becali are calea deschisă către Parlament. În mod cert, la următoarele alegeri PNG va deveni partid parlamentar. În momentul de faţă, singurul său duşman îl reprezintă propria lipsă de substanţă. Dacă Gigi Becali ar fi avut măcar vagi urme de inteligenţă, acum ar fi fost deja parlamentar. Aşa însă el nu va avea acces la o parte din electoratul lui Vadim, şi anume la acei mici intelectuali (profesori, cadre militare, pensionari), oameni care ar fi votat cu dragă inimă un poet şi scriitor, dar în nici un caz un oier…
Pentru cei care cred că inflaţia de Gigi Becali în mass-media va provoca o reacţie contrară, ei bine se înşală amarnic. Gigi este un drog. Şi ca orice drog, cu cât este inhalat mai mult, cu atât provoacă o dependenţă şi mai mare. Argumentul cel mai evident este “Vacanţa Mare”, trupa de umor (care, la început, era chiar extraordinară) şi succesul de care se bucură aceasta de atâta vreme.
Dacă Gigi Becali reprezintă registrul cel mai de jos, “inspectorul” Piedone este pe o treaptă mai sus. La fel de inconsistent, individul respectiv a făcut o carieră la telejurnalele TV când, cu operatorii după el, răsturna tarabe prin pieţe şi se răstea la comercianţii de produse expirate. Nu era foarte clar în ce calitate făcea el aceste inspecţii (măcar Rovana Plumb avea o funcţie în acest sens) după cum nu se ştia nici ce se întâmpla cu respectivii comercianţi după ce pleca el. Important era “spectacolul”!
Şi el a ajuns o “legendă”, personaj de manele sau… de prăjituri. Nici el nu este capabil să închege o frază coerentă. De programe, nu are rost să mai vorbim.
Cei doi sunt creaţia mass-media. Au început ca nişte curiozităţi, personaje promovate mai degrabă pentru pitorescul lor, pentru a deveni acum lideri de opinie, ale căror cuvinte sunt sorbite cu nesaţ. Dacă la început ei erau dependenţi de mass-media, acum mass-media a ajuns dependentă de ei.
Acum câţiva ani a apărut un film interesant, “Wag the dog”, cu Dustin Hoffman în rolul principal, cel al unui producător de la Holywood chemat să însceneze un război pentru a distrage atenţia de la o problemă a preşedintelui.
Nu ştiu cât anume din actuala situaţie a lui Gigi Becali sau Piedone reprezintă “scenariu” şi cât pur şi simplu bulgăre de zăpadă care s-a rostogolit până când a ajuns la dimensiunea unei avalanşe. Cert este că ambele baloane pot fi foarte uşor dezumflate. Deocamdată, ei se umflă în continuare, alimentând, pe lângă propriile orgolii, şi orgoliile unei mass-media care i-a creat. În filmul amintit mai sus, producătorul este la final asasinat. Maurul îşi făcuse datoria, maurul poate să moară. Promovând asemenea personaje, mass-media din România nu face decât să-şi sape propria groapă. Oare cum s-ar descurca jurnaliştii care azi trudesc din greu la soclul statuii domnului Gigi într-o Românie condusă de acesta? Dacă îl supără pe domnu’ Gigi şi acesta pune “badigarjii” pe ei?
