Home » Politică externă » Nevoia de glasnost şi perestroika în Gaza şi Cisiordania

Nevoia de glasnost şi perestroika în Gaza şi Cisiordania

Războiul din Fâşia Gaza demonstrează încă o dată că actuala paradigmă de guvernare pentru poporul palestinian a eşuat. Soluţia celor “două state”, bazată pe existenţa Autorităţii Palestiniene, pare imposibilă, ea a fost spulberată de Hamas. Soluţionarea problemei ar putea lua în calcul opţiunea „trei state”, în care Gaza să revină sub control egiptean, iar Cisiordania să se întoarcă, într-o formă sau alta, sub suveranitate iordaniană.

Atacurile cu rachetă ale Ha­mas asupra Israelului şi apoi intervenţia militară israe­lia­nă în Gaza arată că Israelul şi “Pales­tina” nu pot să convieţuiască în pace. Tero­riştii finanţaţi şi supervizaţi de Iran controlează Gaza; Autoritatea Pales­ti­niană este zguduită, probabil fără nici o şansă de revenire, iar dezvoltarea economică este împiedicată în Gaza şi Cisiordania. Palestinienii suferă conse­cin­ţele luptelor pentru putere regională purtate prin intermediul şi pe seama lor.
Nici Israelul nu o duce mai bine – îndură oprobriul înţelepţilor lumii pen­tru că se apără de terorism, deşi este victima atentatelor comise de Hamas şi alte grupări teroriste cu baza în Siria şi Liban. Politica internă a Israelului este tot mai haotică, iar calea de ieşire tot mai neclară.
Şi ţările vecine sunt afectate. Egiptul şi-a baricadat graniţele cu Gaza; Libanul rămâne sub ame­nin­ţa­rea unei lovituri de stat a Hezbollah, facilitată de Iran; Siria alunecă tot mai mult sub hegemonia iraniană, iar Ior­dania este prinsă în blocajul gene­ra­lizat. Celelalte ţări arabe caută soluţii, dar atenţia lor este atrasă tot mai mult de ameninţarea venită din partea Iranului şi de scăderea preţului mon­dial al petrolului.
În acest context, ar trebui să ne întrebăm dacă soluţia celor două state, în care Israelul şi „Palestina” să convie­ţuiască în pace, este viabilă, întrucât nu se face nici un progres pe această cale, ba dimpotrivă. „În lipsă de ceva mai bun”, după cum se spune la Wa­shington, rămâne „foaia de parcurs” pen­tru Orientul Mijlociu, pentru că alt­ceva nu există momentan. Din păcate însă, este greu să ne imaginăm o nouă abordare pe care actorii principali să o accepte cu entuziasm. În fond, dacă o altă soluţie ar fi fost evidentă, ea ar fi fost deja propusă.
Ce alte opţiuni există şi cum ar putea fi aplicate? Încercarea de a crea o Autoritate Palestiniană din fosta Or­ga­nizaţie pentru Eliberarea Palestinei a eşuat. Soluţia celor două state, bazată pe existenţa Autorităţii Pales­ti­niene, pare imposibilă, ea a fost spul­berată de Hamas. O altă abordare pen­tru soluţionarea problemei ar putea lua în calcul opţiunea „trei state”, în care Gaza să revină sub control egiptean, iar Cisiordania să se întoarcă, într-o formă sau alta, sub suveranitate iorda­niană. Conflictul actual este localizat la graniţa a trei state care oficial nu sunt în război.
Dacă cele două state arabe şi-ar reinstaura autoritatea politică, zona de pace ar fi extinsă şi, cel mai important, soluţia s-ar baza pe guverne care asi­gură stabilitatea şi pacea în propriile ţări. „Observatorii internaţionali” sau al­te tipuri de entităţi nu au reuşit să facă acest lucru pentru că este nevoie de state adevărate, cu forţe de securitate adevărate.
Însă această idee ar fi cu siguranţă prost primită în Egipt şi Iordania, care încearcă de mult să se spele pe mâini de problema palestiniană. De aceea responsabilitatea nu ar trebui să le revi­nă exclusiv lor. Cele două state ar trebui să primească sprijin financiar şi politic de la Liga Arabă şi de la Occident, aşa cum primesc de ani de zile de la Statele Unite. Israelul ar trebui să accepte rolurile politice şi administrative ale Iordanei şi Egiptului, dacă nu intenţionează să îndepli­neas­că el însuşi aceste roluri (ceea ce evident nu vrea).
Egiptul nu-şi doreşte cu nimic mai mult decât Israelul responsibilitatea de a gestiona problema Hamasului. Cairo se teme că extremismul Hamas şi afinitatea sa cu Frăţia Musulmană vor spori riscurile de extremism în Egipt. Există legături puternice între Hamas şi Frăţia Musulmană, iar extremismul este deja în ascensiune în Egipt, aşa încât adevărata problemă este, deja, identificarea celei mai bune căi de a controla această ameninţare simultan în Egipt şi Gaza. A ţine Gaza despărţită politic de Egipt ar putea părea o idee bună unora, dar nu ar face decât să sporească ameninţările la adresa stabilităţii Egiptului, iar pierderea aces­tei stabilităţi ar fi un dezastru pentru regiunea extinsă. Întrebaţi-i pe mullahii din Teheran.
Fără un rol mai puternic al Egip­tului, Gaza nu va dobândi – probabil nu ar putea dobândi – stabilitatea minimă necesară pentru dezvoltarea econo­mi­că. Mai mult, conectarea Fâşiei Gaza la o economie reală, în locul fictivei „eco­nomii palestiniene”, este cel mai con­cret şi rapid mod de a îmbunătăţi standardul de viaţă al cetăţenilor obiş­nuiţi din Gaza. Legătura Cisiordaniei cu Iordania, cel puţin în acest moment, este mai puţin urgentă; problema nu poate însă fi amânată pe termen neli­mitat, în parte deoarece, în mod ironic, preocupările de securitate ale Israe­lului legate de această zonă sunt mai complexe decât în Gaza.
Pentru palestinieni, a recunoaşte eşecul evident al Autorităţii Palesti­nie­ne şi consecinţele opţiunii lor în favoarea Hamas înseamnă a recu­noaş­te realitatea, oricât de neplăcut ar fi. Dar tocmai palestinienii sunt cei care ar avea cel mai mult de câştigat din stabilitatea astfel asigurată. Auto­rita­tea Palestiniană – slăbită, coruptă şi discreditată – nu este un stat după nici un criteriu realist, şi nici nu va deveni unul acceptat de Israel atâta timp cât Hamasul sau terorismul în general rămâne o forţă politică majoră în rândul palestinienilor.
Obiecţiile împotriva acestei idei vor fi numeroase, iar implementarea difi­cilă. O modalitate de a evita proble­mele este lăsarea la o parte a discu­ţiilor complicate legate de statutul juridic exact al Fâşiei Gaza şi al Cisior­daniei. Aceste teritorii cuprind mai multe teorii juridice decât teritoriu. “Retro­cedarea” către Egipt şi Iordania poate sau nu să rămână permanentă, dar nu este nevoie de asta pentru a iniţia o măsură temporară. Popoarele palestinian şi israelian merită un pic de glasnost şi perestroika din partea restului lumii. Fie se face asta, conceptual şi operaţional, fie Iranul va fi fericit să umple golul.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 63
© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress