Războiul din Fâşia Gaza demonstrează încă o dată că actuala paradigmă de guvernare pentru poporul palestinian a eşuat. Soluţia celor “două state”, bazată pe existenţa Autorităţii Palestiniene, pare imposibilă, ea a fost spulberată de Hamas. Soluţionarea problemei ar putea lua în calcul opţiunea „trei state”, în care Gaza să revină sub control egiptean, iar Cisiordania să se întoarcă, într-o formă sau alta, sub suveranitate iordaniană.
Atacurile cu rachetă ale Hamas asupra Israelului şi apoi intervenţia militară israeliană în Gaza arată că Israelul şi “Palestina” nu pot să convieţuiască în pace. Teroriştii finanţaţi şi supervizaţi de Iran controlează Gaza; Autoritatea Palestiniană este zguduită, probabil fără nici o şansă de revenire, iar dezvoltarea economică este împiedicată în Gaza şi Cisiordania. Palestinienii suferă consecinţele luptelor pentru putere regională purtate prin intermediul şi pe seama lor.
Nici Israelul nu o duce mai bine – îndură oprobriul înţelepţilor lumii pentru că se apără de terorism, deşi este victima atentatelor comise de Hamas şi alte grupări teroriste cu baza în Siria şi Liban. Politica internă a Israelului este tot mai haotică, iar calea de ieşire tot mai neclară.
Şi ţările vecine sunt afectate. Egiptul şi-a baricadat graniţele cu Gaza; Libanul rămâne sub ameninţarea unei lovituri de stat a Hezbollah, facilitată de Iran; Siria alunecă tot mai mult sub hegemonia iraniană, iar Iordania este prinsă în blocajul generalizat. Celelalte ţări arabe caută soluţii, dar atenţia lor este atrasă tot mai mult de ameninţarea venită din partea Iranului şi de scăderea preţului mondial al petrolului.
În acest context, ar trebui să ne întrebăm dacă soluţia celor două state, în care Israelul şi „Palestina” să convieţuiască în pace, este viabilă, întrucât nu se face nici un progres pe această cale, ba dimpotrivă. „În lipsă de ceva mai bun”, după cum se spune la Washington, rămâne „foaia de parcurs” pentru Orientul Mijlociu, pentru că altceva nu există momentan. Din păcate însă, este greu să ne imaginăm o nouă abordare pe care actorii principali să o accepte cu entuziasm. În fond, dacă o altă soluţie ar fi fost evidentă, ea ar fi fost deja propusă.
Ce alte opţiuni există şi cum ar putea fi aplicate? Încercarea de a crea o Autoritate Palestiniană din fosta Organizaţie pentru Eliberarea Palestinei a eşuat. Soluţia celor două state, bazată pe existenţa Autorităţii Palestiniene, pare imposibilă, ea a fost spulberată de Hamas. O altă abordare pentru soluţionarea problemei ar putea lua în calcul opţiunea „trei state”, în care Gaza să revină sub control egiptean, iar Cisiordania să se întoarcă, într-o formă sau alta, sub suveranitate iordaniană. Conflictul actual este localizat la graniţa a trei state care oficial nu sunt în război.
Dacă cele două state arabe şi-ar reinstaura autoritatea politică, zona de pace ar fi extinsă şi, cel mai important, soluţia s-ar baza pe guverne care asigură stabilitatea şi pacea în propriile ţări. „Observatorii internaţionali” sau alte tipuri de entităţi nu au reuşit să facă acest lucru pentru că este nevoie de state adevărate, cu forţe de securitate adevărate.
Însă această idee ar fi cu siguranţă prost primită în Egipt şi Iordania, care încearcă de mult să se spele pe mâini de problema palestiniană. De aceea responsabilitatea nu ar trebui să le revină exclusiv lor. Cele două state ar trebui să primească sprijin financiar şi politic de la Liga Arabă şi de la Occident, aşa cum primesc de ani de zile de la Statele Unite. Israelul ar trebui să accepte rolurile politice şi administrative ale Iordanei şi Egiptului, dacă nu intenţionează să îndeplinească el însuşi aceste roluri (ceea ce evident nu vrea).
Egiptul nu-şi doreşte cu nimic mai mult decât Israelul responsibilitatea de a gestiona problema Hamasului. Cairo se teme că extremismul Hamas şi afinitatea sa cu Frăţia Musulmană vor spori riscurile de extremism în Egipt. Există legături puternice între Hamas şi Frăţia Musulmană, iar extremismul este deja în ascensiune în Egipt, aşa încât adevărata problemă este, deja, identificarea celei mai bune căi de a controla această ameninţare simultan în Egipt şi Gaza. A ţine Gaza despărţită politic de Egipt ar putea părea o idee bună unora, dar nu ar face decât să sporească ameninţările la adresa stabilităţii Egiptului, iar pierderea acestei stabilităţi ar fi un dezastru pentru regiunea extinsă. Întrebaţi-i pe mullahii din Teheran.
Fără un rol mai puternic al Egiptului, Gaza nu va dobândi – probabil nu ar putea dobândi – stabilitatea minimă necesară pentru dezvoltarea economică. Mai mult, conectarea Fâşiei Gaza la o economie reală, în locul fictivei „economii palestiniene”, este cel mai concret şi rapid mod de a îmbunătăţi standardul de viaţă al cetăţenilor obişnuiţi din Gaza. Legătura Cisiordaniei cu Iordania, cel puţin în acest moment, este mai puţin urgentă; problema nu poate însă fi amânată pe termen nelimitat, în parte deoarece, în mod ironic, preocupările de securitate ale Israelului legate de această zonă sunt mai complexe decât în Gaza.
Pentru palestinieni, a recunoaşte eşecul evident al Autorităţii Palestiniene şi consecinţele opţiunii lor în favoarea Hamas înseamnă a recunoaşte realitatea, oricât de neplăcut ar fi. Dar tocmai palestinienii sunt cei care ar avea cel mai mult de câştigat din stabilitatea astfel asigurată. Autoritatea Palestiniană – slăbită, coruptă şi discreditată – nu este un stat după nici un criteriu realist, şi nici nu va deveni unul acceptat de Israel atâta timp cât Hamasul sau terorismul în general rămâne o forţă politică majoră în rândul palestinienilor.
Obiecţiile împotriva acestei idei vor fi numeroase, iar implementarea dificilă. O modalitate de a evita problemele este lăsarea la o parte a discuţiilor complicate legate de statutul juridic exact al Fâşiei Gaza şi al Cisiordaniei. Aceste teritorii cuprind mai multe teorii juridice decât teritoriu. “Retrocedarea” către Egipt şi Iordania poate sau nu să rămână permanentă, dar nu este nevoie de asta pentru a iniţia o măsură temporară. Popoarele palestinian şi israelian merită un pic de glasnost şi perestroika din partea restului lumii. Fie se face asta, conceptual şi operaţional, fie Iranul va fi fericit să umple golul.
