Toate analizele politice făcute pe tema moţiunii de cenzură a PSD pornesc de la o premisă greşită, aceea că PSD intenţionează să dea jos guvernul Tăriceanu. Însă PSD nu are nimic cu liberalii şi guvernul lor – care, de altfel s-au dovedit destul de prevenitori faţă de doalenţele social-democraţilor şi cu care au colaborat bine până acum – ţinta lor fiind PD-ul şi, desigur, Traian Băsescu.
Desigur, este foarte posibil ca guvernul Tăriceanu II să cadă, însă doar ca victimă “colaterală” – nu poţi face omletă dacă nu spargi nişte ouă. Alta este însă ţinta şi alta este problema pe care încearcă social-democraţii să o rezolve.
Problema PSD este una de identitate. Ei nu sunt nici la putere, nu sunt percepuţi a fi nici în opoziţie. Depunând moţiunea de cenzură şi mergând cu ea până la capăt, ei nu au decât de câştigat. Dacă PD-ul refuză să voteze moţiunea şi ea pică, le-a furat rolul de partid de opoziţie. Dacă moţiunea trece, Traian Băsescu va numi un premier democrat şi astfel PSD-ul va fi şi mai evident partid de opoziţie. Nici vorbă să ia în vreun moment în considerare ipoteza “Mircea Geoană – premier”. Asta este pur şi simplu o supra-licitare, pentru a fi siguri ca nu cumva Băsescu să le dejoace planurile şi să numească un alt premier PSD (deşi mă îndoiesc că ar face-o). Şi chiar dacă ar face-o, PSD iese în câştig, ajungând pe faţă la guvernare şi putându-şi asuma bunele rezultate ale acesteia.
Ce înseamnă moţiunea pentru fiecare partid?
PNL
Deşi aparent pentru PNL lucrurile sunt cele mai simple, nu este chiar aşa. Desigur, dacă moţiunea nu trece, rămân în continuare la guvernare şi reuşesc să scape oarecum de stigmatul alianţei cu PSD, iar dacă ea trece intră în opoziţie şi se pot poziţiona foarte simplu ca „singuri împotriva FSN”, polul lor de dreapta devenind astfel alternativa de dreapta autentică şi având toate şansele de a disloca grupuri mari din electoratul lui Traian Băsescu, mai ales că îşi pot asuma toate rezultatele pozitive ale guvernării, lăsând pe alţii să plătească nota de plată.
Numai că intrarea în opoziţie poate antrena o serie de frustrări ale unor lideri şi să dea frâu liber nemulţumirilor care există la adresa lui Călin Popescu Tăriceanu. Până acum PNL a rezistat datorită faptului că este în continuare la guvernare şi conducătorul partidului deţine cheia resurselor. Lăsând la o parte antipatia generală a liberalilor faţă de Theodor Stolojan, acesta este şi motivul pentru care puciul său a eşuat, dar intrarea în opoziţie poate deschide uşile pentru o hemoragie importantă în condiţiile în care – graţie legăturii cu Traian Băsescu – Stolojan poate asigura prezenţa în continuare la guvernare pentru cei care aleg „adevăratul liberalism”. În funcţie de dimensiunea acestei hemoragii, PNL se poate trezi cu probleme serioase de imagine care să-l destabilizeze pe termen mediu.
Aici trebuie subliniat că momentan PLD este într-o situaţie foarte dificilă, PD-ul negrăbindu-se să oficializeze relaţia cu ei, şansele de a intra în Parlament fiind nule. Pe de altă parte însă, dacă vor fi invitaţi la guvernare – aşa cum a indicat consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu – lucrurile se pot schimba.
Dacă reuşeşte să-şi păstreze unitate – îi va fi mult mai uşor dacă Traian Băsescu va numi un premier de la PSD – şi să gestioneze eficient relaţia cu mass-media concentrându-se pe mesajul „singuri împotriva FSN-ului”, PNL are toate şansele să iasă mult mai bine din acest clinci.
Traian Băsescu
Lucrurile nu sunt simple nici în cazul lui Traian Băsescu, decizia fiind greu de luat. Din punct de vedere politic, intrarea PD la guvernare pe ultima sută de metri nu ar aduce mari avantaje în comparaţie cu dezavantajele asocierii cu PSD şi a identificării imagologice cu FSN-ul. Deşi se vehiculează nume ca Monica Macovei sau Vasile Blaga ca viitori premieri post-Tăriceanu am unele îndoieli în acest sens, deoarece din punct de vedere politic ar fi o greşeală majoră:
– Traian Băsescu şi PD-ul se simt cel mai bine în opoziţie şi ţinând cont că urmează aproape doi ani electorali le-ar fi greu să se exprime, în condiţiile în care nici nu-şi pot asuma mare lucru din realizările guvernamentale;
– Şi-ar periclita serios poziţia de partid de dreapta şi ar ajunge asociat cu PSD-ul, în condiţiile în care discursul lor s-a concentrat pe demonizarea oricărei alianţe cu acesta, fiind unul din principalele puncte de dispută cu PNL;
– PD-ul este oricum la guvernare, chiar dacă nu este membru al guvernului.
Desigur, există posibilitatea ca în PD să existe unele presiuni interne în vederea reîntoarcerii la guvernare, însă nu cred că Traian Băsescu şi Vasile Blaga nu le pot controla eficient astfel încât ele să nu ajungă la cunoştinţa publicului.
Un guvern PSD, în schimb, ar aduce pentru Traian Băsescu un nou adversar în condiţiile în care lumea s-a plictisit de mult de atacurile sale la adresa guvernului Tăriceanu şi pentru el ar fi uşor să explice electoratului său de ce a numit un premier PSD, mai ales dacă acesta ar fi cuplul de la Cluj sau Cristian Diaconescu.
Desigur, cu o bună gestionare a momentului, care să fie înfăţişat ca o cacealma trasă de Traian Băsescu PSD-ului, există şanse bune de a-l avea premier pe Vasile Blaga, mai ales în condiţiile în care PNL a dovedit că nu ştie să gestioneze eficient relaţia cu presa şi are bune şanse de a se prezenta catastrofal în această situaţie. Numai că va avea în PSD un adversar redutabil, re-legitimat ca partid de opoziţie, care poate critica întrega guvernare a Alianţei.
PSD
În urma acestei mişcări, PSD este pentru prima dată după multă vreme în poziţia win-win. Dacă moţiunea nu trece, se legitimează ca singurul partid de opoziţie şi poate ataca mai departe şi PD-ul arătând că „Alianţa nu a murit”, dar şi PNL-ul ca partid de guvernământ. De altfel, moţiunea le va viza pe amândouă, nu doar guvernarea PNL. PD-ul va pierde un atu important şi îi va fi greu să se mai prezinte ca partid de opoziţie.
Dacă moţiunea trece, sunt două posibile dezvoltări: Traian Băsescu numeşte un premier PSD – mai mult sau mai puţin apropiat – sau îl numeşte pe Vasile Blaga sau un premier „de sacrificiu” – Monica Macovei sau Daniel Morar. În cazul din urmă, PSD se poate afirma ca singurul partid de opoziţie şi are o şansă importantă înainte de alegeri.
Dacă este numit un premier de la PSD, oricât de apropiat de Traian Băsescu ar fi acesta, pentru partid înseamnă un acces mai bun la resurse, posibilitatea de a exercita celebrele sale „pomeni electorale” (desigur, eficienţa acestora este discutabilă) înainte de alegeri şi, bineînţeles, oportunitatea de a-şi reface finanţele ostoite de trei ani de opoziţie în vederea multelor campanii electorale care vor urma.
În plus, un guvern PSD va fi criticat în forţă de Traian Băsescu şi de PD, astfel încât posibilitatea asocierii celor două este foarte redusă, ceea ce va anula eventualele acuzaţii de partid-remorcă a lui Traian Băsescu.
Indiferent de evoluţie, PSD îşi va fi clarificat rolul şi locul pe scena politică, va fi re-căpătat iniţiativa politică pierdută după referendum şi va muta bătălia politică pe un teren familiar lor – în Parlament, acolo unde au o forţă puternică.
