Nu am văzut vreun comentator politic de la noi să sesizeze că a trecut ceva vreme de când nu a mai apărut pe piaţă nici un sondaj privind scorul partidelor, deşi în urmă cu ceva vreme erau cel puţin două-trei pe lună. O explicaţie ne-au oferit-o alegerile europarlamentare când sondajele prea “prietenoase” au creat nişte aşteptări prea mari şi au adus în final mai multe prejudicii decât beneficii.
Bătălia pentru Capitală
Nu cred că cineva a luat în serios pretinsul sondaj intern PDL cu Videanu câştigând primăria Capitalei din primul tur cu 54%. Aici s-a cam sărit calul, “Primarul-Bordură” având un umilitor 7%, ceva mai mult decât Blaga, cu 4%. Ne aflăm în situaţia în care un candidat PSD poate câştiga pentru prima dată Capitala. Însă atât Ponta, cât şi Sorin Oprescu sunt şuntajaţi atât din interior, cât şi din exterior şi nu vor fi lăsaţi să participe.
Nici candidatul PNL nu stă mai bine, având puţin peste 10% şi şanse slabe de a intra măcar în turul II. Rămâne de văzut dacă actualul ministru al Transporturilor poate recupera, mai ales că ar putea utiliza câteva atuuri date de poziţia pe care o ocupă. Păstrează însă handicapul incidentului nefericit din decembrie care a întrerupt un proces vizibil de creştere.
Cred că este “copt” terenul pentru un candidat independent, cu Prigoană în pole position. Cea mai puternică lovitură pentru PDL poate veni din pierderea Capitalei, fieful său tradiţional de ani de zile, ceea ce poate însemna sfârşitul “moştenirii Băsescu”. Chiar dacă vor apela la Prigoană, şi acesta va câştiga, pentru PDL va fi o pierdere importantă, patronul Rosal nefiind asociat în mod direct cu partidul.
Primăria Capitalei este foarte importantă din punct de vedere simbolic, în primul rând pentru democraţi, de aceea ei se află sub cea mai mare presiune. Faptul că ei nu au anunţat încă un candidat poate să indice atât o tactică asemănătoare cu cea folosită de Traian Băsescu în 2000 şi la alegerile prezidenţiale, cu intratul în cursă pe ultima sută de metri, fie pur şi simplu absenţa unui candidat puternic care să ofere certitudinea câştigului. Cert este că, indiferent de canditat, meciul se joacă şi oricine poate câştiga.
Pregătirile partidelor
În momentul de faţă, sondajele avantajează PNL, aflat în creştere şi ajuns la 15%, la numai două procente de PSD, în vreme ce PDL rămâne la un dezamăgitor 25-26%, semn că unificarea nu a adus nimic în plus democraţilor.
Tactica PNL de provocare permanentă a lui Traian Băsescu şi exacerbare a oricărei împotriviri a acestuia pe care o transformă în scandal dă roade, erodând foarte mult imaginea preşedintelui şi inducând o lehamite generală faţă de acesta şi faţă de politică în general.
Stagnarea PDL-ului este foarte problematică pentru preşedinte, care nu mai are resurse de creştere şi nici nu mai poate să-şi ridice partidul dincolo de acest procent. Ultimele sale “băi de mulţime” au fost dezamăgitoare, la TV nu mai face audienţă, discursul său este repetitiv şi deja lehamitea faţă de “scandalurile” generate este suficient de mare pentru a fi o piedică însemnată în creşterea partidului.
A trecut aproape neobservată o declaraţie-surpriză a lui Vasile Blaga care spunea că, dacă Traian Băsescu nu mai ajută partidul, vor renunţă la el. În definitiv, este deja o tradiţie la democraţi, preşedintele însuşi dându-l la o parte fără nici un regret pe Petre Roman.
Între Vasile Blaga şi Băsescu au mai existat nişte “meciuri” interesante, cel mai spectaculos desfăşurându-se “la suspendare”, când timp de două săptămâni PDL l-a lăsat pe Traian Băsescu pe mâna lui Stolojan, neimplicându-se deloc. Reamintesc şi meciul acestuia cu fina lui Stolojan, desfăşurat recent, ezitarea acceptării candidaturii la Bucureşti…
PDL are probleme şi cu asimilarea puciştilor liberali (practic, singurii fideli 100% lui Traian Băsescu), dezertările continuând, chiar dacă nu sunt foarte numeroase. S-au acumulat totuşi mulţi traseişti politici care pot pleca oricând din momentul în care va deveni clar că PDL nu are şanse de guvernare. Deja o parte din liderii partidului se orientează spre preşedinţia consiliilor judeţene pentru a-şi consolida puterea locală, iar, în condiţiile în care vom avea vot uninominal, baronii locali vor avea un cuvânt greu de spus.
Pe măsură ce trece timpul, PDL poate intra în criză. Scorul electoral nu creşte, discuţiile cu PSD sunt neserioase, Mircea Geoană jucând la două capete, alte şanse de a ajunge la guvernare nu sunt. Un scor mediocru (în raport cu aşteptările, altfel PDL păstrând în continuare poziţia de cel mai puternic partid) şi la locale poate accentua criza.
În zona partidelor minuscule este de semnalat rebrandingul PC. Dacă ar fi vorba de o firmă, ceea ce nici nu este foarte departe de adevăr, aş zice că patronul o cosmetizează ca să o vândă. La cumpărători ar fi doi pretendenţi: PSD, cu prima şansă judecând după strângerea legăturilor şi colaborarea strânsă din ultimele zile, dar şi PNL. PC-ul are ca scop obţinerea unui scor cât mai bun la locale (în 2004 a avut un scor onorabil) în vederea vinderii cât mai profitabile.
PNG şi PRM nu pot spera la prea multe, iar scorul mediocru la locale le va reduce şi mai mult potenţialul pentru alegerile parlamentare. UDMR face un balet foarte riscant în relaţia cu partenerii săi români. Mizez însă pe maturitatea maghiarilor care nu-şi vor lăsa reprezentanţii să iasă din Parlament. Probabil, între locale şi parlamentare, cele două formaţiuni vor ajunge la un modus vivendi care să le asigure forţa politică necesară accederii în Parlament.
Dilema PDL
În momentul de faţă PDL pare că este încă în dilemă şi nu s-a hotărât dacă este de preferat un scor mare şi opoziţia perpetuă sau un scor mic şi participarea la guvernare. Faptul că mulţi lideri se orientează spre posturi locale – în special cele de preşedinţi de consilii judeţene – pare să indice mai degrabă alegerea opoziţiei, care îi garantează un scor mare în Parlament şi suficientă putere în plan local aşa că şi acesta este un scenariu de luat în seamă. Este vizibil că PDL-ul este avantajat de opoziţie şi are o problemă cu asumarea reală a responsabilităţilor. Singura problemă o reprezintă “umbrela” reprezentată acum de preşedinţia deţinută de Traian Băsescu, care are toate şansele să fie pierdută anul viitor.
Pe de altă parte, opoziţia perpetuă poate duce la moartea lentă a partidului după modelul PRM, deşi scorul actual al PDL este dublu faţă de orice a avut vreodată partidul lui Vadim Tudor.
Modificare de trend?
Acest set de alegeri pare să indice o modificare de paradigmă – cu Traian Băsescu şi PDL pe post de trendsetteri –, şi anume mutarea interesului politicienilor de la nivel naţional la nivel local, adică acolo unde sunt de fapt banii.
Acest trend nu ar putea să fie decât foarte benefic, deoarece el va permite ajungerea la vârf în administraţia centrală a unor profesionişti care să gestioneze corect politicile publice, exemple în acest sens fiind deja mandatul lui Leonard Orban în Comisia Europeană, „garnitura” de europarlamentari – relativ bine echilibrată şi formată din oameni care ştiu ce fac în Parlamentul european – de mandatul lui Dacian Cioloş la Agricultură sau de noul ministru al Justiţiei…
