Guvernul României a fost confruntat în ultima perioada cu, probabil, cea mai grava criza de imagine externa pe care si-ar fi putut-o dori în acest an electoral. Desi începuta bine, luna februarie, sub semnul masivelor actiunii ale justitiei împotriva coruptiei din Politie si administratie, ea tinde sa se încheie în coada de peste dupa acuzele extrem de dure aduse la Bruxelles de comisarii europeni guvernantilor români. Ceea ce presa scrisa în special, caci cea audio-video a fost în mare masura feudalizata, a dezbatut luni la rând probleme legate de coruptie, de criza sistemului si de întarirea presiunilor asupra Drepturilor Omulului a factorilor de putere, a ajuns si la Comisia Europeana. Desi, în stilul deja caractersitic, Guvernul a încercat sa transforme esecul politic într-o victorie de imagine, problemele reale si grave ale sistemului politic si social românesc au ramas la ordinea zilei si în atentia presei.
Guvernul României a fost confruntat în ultima perioada cu, probabil, cea mai grava criza de imagine externa pe care si-ar fi putut-o dori în acest an electoral. Desi începuta bine, luna februarie, sub semnul masivelor actiunii ale justitiei împotriva coruptiei din Politie si administratie, ea tinde sa se încheie în coada de peste dupa acuzele extrem de dure aduse la Bruxelles de comisarii europeni guvernantilor români. Ceea ce presa scrisa în special, caci cea audio-video a fost în mare masura feudalizata, a dezbatut luni la rând probleme legate de coruptie, de criza sistemului si de întarirea presiunilor asupra Drepturilor Omulului a factorilor de putere, a ajuns si la Comisia Europeana. Desi, în stilul deja caractersitic, Guvernul a încercat sa transforme esecul politic într-o victorie de imagine, problemele reale si grave ale sistemului politic si social românesc au ramas la ordinea zilei si în atentia presei.
Partidul de guvernamânt a pornit la începutul lunii februarie o puternica actiune mediatica careia i-au cazut victime persoane de frunte din politie si administratie, actiune puternic concertata pe ideea ca eliminarea coruptiei din diverse sectoare ale societatii ar putea rezolva o parte din imaginea negativa pe care guvernul o are în ceea ce priveste acoperirea actelor de coruptie si în special a celor legate de vârful sistemului juridic si adminsitrativ. Actiunea, în mod paradoxal, a fost demarata ca reactie la acuzele din presa privind implicarea unor politisti din judetul Ialomita si Calarasi în acte de trafic de persoane, de hartuire sexuala, de luare de mita si alte asemenea. Ceea ce este important este ca semnalul din presa a devenit motivatie pentru pornirea cercetarilor si pentru dezvoltarea lor în directiile pe care a patra putere în stat le propunea, lucru aproape nemaiîntâlnit în sistemul românesc de ancehta. Ne aducem aminte ca în cazul Teodorescu (apropiat de Şerban Mihailescu) sau a doamnei Puwak lucrurile au trenat luni de zile pâna sa se taie nodul gordian. În schimb în cazul unor capi ai politiei (la Craiova de exemplu), ai administratiei sau din justitie PNA sau alte organisme de control intern au reactionat extrem de repede si de eficient spre lauda autoritatilor.
Desigur actiunea a avut si un puternic caracter imagistic, cu rolul de a spala cât de cât imaginea guvernului de pacatele coruptiei si de a da încredere populatiei ca sistemul este eficient, chair si în al doisprezecelea ceas. Tare ne e teama însa, ca aceste actiuni au fost mai degraba punctuale si au vizat persoane care oricum ar fi fost puse pe o linie moarta mai devreme sau mai târziu, atâta vreme cât actiunile în justitie de abia vor începe – si ca de obicei vor trena.
Nu trebuie uitat ca aceste actiuni au început ca debut la marea reforma ce va avea loc în justitie datorita preconizatei închideri a capitolului dedicat acesteia. Astfel, justitia se vede pusa în fata realei sale incompetente si deci este necesar a fi schimbata si modernizata. Semnalul, prin aceste actiuni, a fost ca vointa politica de a porni la un asemenea drum exista si se manifesta prin acte de combaterea coruptiei. Dar, si aici apare un mare semn de întrebare: cum se va înfaptui acest proces în conditiile în care puterea guvernului ramâne în continuare deosebit de mare asupra deciziilor judecatoresti, mai ales în conditiile în care prin proiect se stipuleaza ca recursurile vor fi judecate de Curtea Suprema de Justitie? Aceasta se va trezi în situatia, deloc de invidiat, de a fi supraaglomerata de cauze si dosare, ceea ce va conduce fie la decizii luate în graba fie la posibilitatea ca parti ale executivului sa manifeste noi ingerinte în procesul decizional juridic.
Ceea ce decurge de aici cu necesitate este faptul ca guvernul tine mai mult la lovituri de imagine decât la un model politic coerent si puternic orientat spre praxisul politic. Modelul care se doreste a se impune este acela a unei victorii sigure, fara probleme a alegerilor din vara si din toamna, astfel încât sistemul sa fie preocupat doar de rezolvarea problemelor economice si a celor ce tin de integrarea euroatlantica. Dar, în subsidiar, tocmai prin încercarea de a rezolva aceste probleme se gaseste modalitatea de a se face campania electorala. Conceptul este foarte bun, si în principiu ar functiona foarte bine, daca din nefericire el nu s-ar face cu o graba demna de o cauza mai buna.
Documentul pe care cei doi comisari europeni l-au depus Comisiei Europene, si care va fi discutat peste doua saptamâni în Parlamentul Europei da un semnal foarte serios de alarma asupra faptului ca imaginea tinde – ca si în publicitatea comerciala – sa depaseasca realitatea, construindu-se o realitate politica si sociala din baloane de sapun. Reconfigurarea realitatii daor pe vorbe si imagini genereaza, ca si contrareactie o tot mai acuta stare de nemultumire în rândul clasei politice, care se vede tot mai mult exclusa de la jocul integrarii si deci a campaniei de idei si programe politice, a presei, care este tot mai mult eliminata de pe piata de informatii, daca nu serveste procesului de constructie a imaginii partidului si a premierului si în final a electoratului care nu mai vede nimic în planul cresterii nivelului de trai.
În ultima instanta acest politicianism, bazat pe dublu limbaj si dublu gândit, este cel care a atras atentia Comisiei de Politica Externa a Parlamentului European si a produs modificarea perceptiei asupra tarii noastre. De la bun început raportul, initiat de Emma Nicholson si de Arie Oostlander, precizeaza ca nu populatia a gresit în implementarea acquis-ului comunitar ci ca întreaga raspundere o poarta guvernantii.În ciuda a ceea ce cred guvernantii (a se vedea declaratia domnului Podgoreanu de la BBC) cei doi comisari nu sunt mânati de rea intentie, ci credem noi chiar de cele mai bune intentii în ceea ce priveste România, nu neaparat si guvernantii acesteia. Caci declaratia domniilor lor, extrem de grave, sunt în acord cu ceea ce scrie presa româneasca de ani de zile. Guvernul a aplicat permanent dubla masura, una a fost declaratia, alta a fost realitatea. Cele trei puncte esentiale ale documentului se refera la dimensiunea politica – statul român nu are grija de proprii cetateni, caci în loc sa favorizeze adoptiile în interiorul tarii le prefera pe cele în exterior, în ciuda moratoriului semnat în 2001; dimensiunea economica – coruptia nu a disparut, ci ea se extinde, inclusiv în dauna UE, care s-a vazut exclusa de la licitatia privind autostrada Bors-Brasov, si nu numai în acest domeniu; si în sfârsit în dimensiunea social politica – cetatenii României sunt împiedicati sa aiba acces la informatie de interes general, atâta vreme cât o parte din presa este hartuita economic, iar jurnalistii sunt intimidati.
În raport cu aceste trei directii Comisia mai sus amintita a recomandat o decizie extrem de dureroasa si periculoasa (în acceptiunea d-lui Basescu si Stolojan) pentru România, si anume “reorientarea strategiei de aderare a Românei”, ceea ce ar putea determina ca întreg procesul de integrare sa fie compromis în 2007. Trebuie subliniat ca acest document nu s-a facut pentru a împiedica accesul statului român cu drepturiîn structurile europene, ci împotriva felului în care autoritatile de la Bucuresti au stiut sa asume procesul integrarii. În timp ce raportorii europeni “constata ca negocierile cu Bulgaria se desfasoara normal si se înscriu în grafic” (cf. COM 2003 676), România nu respecta principiile de la Copenhaga (care sunt eminamente politice si se refera în special la Drepturile Omului). Adica, mai clar, daca România nu era considerata o tara- cu o economie de piata functionala, acum poate fi considerata si o tara- care nu respecta întru totul criteriile democratiei.
În ciuda bascaliei facute de premier la adresa lui Arie Oostlander – raportor pentru Turcia – situatia României nu este prea roza, caci în ciuda unor parti-pris-uri politice (poate prea evidente la comisarul olandez) raportul arunca o lumina extrem de negativa asupra guvernantilor de la Bucuresti. România este prima tara- în procesul îndelungat si în valuri de integrare care se confrunta cu asemenea probleme. Faptul ca se pune în discutie tratatul de la Copenhaga arata ca modelul democratiei românesti nu este cel mai reusit, el apropiindu-se de cel al unei democratii tutelate de guvern, care îsi îmbie cetatenii la referendum cu televizoare si cartele de masa, în loc sa le ofere – chiar spre dezonoarea lor – sansa de a-si spune intentiile raspicat si în mod democratic. Acelasi domn Podgoreanu încerca sa explice ca raportul Comisiei este determinat de o vina colectiva a românilor, si nu de proasta impresie a unui guvern care este considerat ca si-a înselat partenerii (scrie negru pe alb) prin încalcarea moratoriului, sau a atribuirii preferentiale a unui contract de stat. Şi s-ar putea sa aiba dreptate, românii nu vor în Europa, dar în aceste conditii partidul de guvernamânt ce maipoate propune cetatenilor în campania electorala, având în vedere ca mesajul electoral al partidului este unul proeuropean?
Astfel încât putem conchide ca imaginea nu este totul, daca nu este dublata de fapte, caci punându-se permanent în doua luntrePSD-ul va fi nevoit la un moment dat fie sa cada în apa, fie sa aleaga doar una dintre ele. Şi se pare ca a ales – el la guvernare în afara Europei. Apropos, ce mai face domnul Iliescu?
