În ultimii trei ani, PNL a luat o serie de decizii politice importante, care au schimbat locul său pe scena politică. Dintre acestea, opoziţia faţă de organizarea alegerilor anticipate (2005) şi scoaterea de la guvernare a PD (2007) reprezintă momentele-cheie de raportare. În prezent, PNL conduce, împreună cu UDMR, un guvern minoritar, susţinut parlamentar de aproape toate forţele politice, cu excepţia PD-L. Guvernul Tăriceanu are o majoritate transpartinică în chestiuni fundamentale, cum este propria existenţă, şi majorităţi politice conjuncturale, în funcţie de problematica supusă legiferării.
PNL a evoluat de la o alianţă politică şi electorală cu PD la un conflict cu acest partid. O parte dintre liderii PNL au fost excluşi din partid pe parcursul anului 2006, în felul acesta evitându-se un război intern. Gruparea contestatară, condusă de fostul preşedinte al PNL, Theodor Stolojan, a înfiinţat PLD, partid care, la sfârşitul anului 2007, a fuzionat cu PD. Dacă, în 2004, PSD era principalul adversar al PNL, acum cele două formaţiuni au fost obligate la colaborare. Ele colaborează pentru evitarea anticipatelor şi împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a PD-L.
Acţiunea lui Traian Băsescu împotriva PNL a fost principalul factor care a schimbat orientarea PNL pe termen mediu. Cu toate acestea, o serie de decizii ale partidelor politice au afectat guvernarea şi au silit PNL să ia decizii radicale. Dacă, după alegerile din 2004, PC (fost PUR) a fost convins să intre la guvernare, retragerea acestui partid de la guvernare, la sfârşitul anului 2006, a lăsat guvernul fără majoritate parlamentară. În noul context politic, PSD a evitat demiterea Guvernului, dar a obligat practic PNL să susţină suspendarea din funcţie a preşedintelui Băsescu.
După excluderea din PNL a adversarilor conducerii a urmat excluderea de la guvernare a PD. Decizia a mărit zona de control executiv în domenii-cheie, cum ar fi justiţia. PNL şi-a asumat în întregime guvernarea, iar Executivul a devenit o redută politică. Alianţa parlamentară PD-PSD-PLD nu a reuşit să demită Guvernul prin moţiune de cenzură (toamna lui 2007).
Opţiunea electoratului pentru multipartidism
Alegerile europarlamentare au arătat că, deşi tendinţa de favorizare electorală a PD (acum PD-L) se menţine, ea are şanse reduse de a conduce la o schimbare radicală, altfel spus de a aduce PD-L la putere ca partid majoritar. De asemenea, referendumul privind votul uninominal a arătat că Traian Băsescu este susţinut în continuare de cea mai mare parte a electoratului, dar nu se poate vorbi de un entuziasm revoluţionar pentru proiectele sale. Alegerile europarlamentare au arătat perspectiva formării unui spectru multipartid, care în aparenţă ar funcţiona ca un sistem de două partide şi jumătate. În situaţia în care UDMR nu ar intra în Parlament, PNL ar fi „jumătatea de partid” care să decidă viitoarea alianţă de guvernare.
Având în vedere că PD-L îşi afirmă dorinţa de a deveni partidul dominant, întrebarea care apare este legată de strategia pre-electorală a PNL. Fuziunea PLD cu PD a scăpat PNL de un concurent pe partea dreaptă, dar a întărit componenta liberală a partidului lui Traian Băsescu. Această unificare accentuează asocierea PNL cu PSD şi cu celelalte partide (PC şi UDMR). Ce-ar trebui să facă PNL: să accepte această asociere sau să se distanţeze de ea măcar prin mijloace retorice? Doreşte PNL să devină o alternativă sau se mulţumeşte cu statutul de partid-balama?
Alegerile raţionale ale liberalilor
Asocierea cu PSD este forţată de împrejurări, problematică electorală şi politică. Ea îşi poate căuta legitimitatea într-un proiect de alianţă democrată opusă lui Traian Băsescu şi PD-L. Este vorba de formarea unei mari alianţe pre-electorale, ca alternativă la partidul lui Băsescu. De asemenea, PNL se poate include doar tacit într-o asemenea asociere, urmând ca alianţa să fie parafată post-electoral. PNL nu poate deveni o alternativă decât dacă va susţine un proiect de schimbare de o anvergură similară celui propus de preşedintele Traian Băsescu. El presupune de asemenea asocierea dintre PSD şi PD-L prin evidenţierea unor elemente imagologice negative comune celor două partide.
Este de aşteptat ca, o dată cu apropierea alegerilor, presiunea asupra Guvernului să crească şi dinspre PSD. Acest fapt va obliga PNL să riposteze şi deci va face necesară construirea unei strategii de contracarare a atacurilor (care, cel mai probabil, se vor concentra pe tema economică). Reacţia PNL va deveni cu atât mai legitimă după revenirea la vârful PSD a lui Adrian Năstase (fostul adversar al lui Traian Băsescu, dar şi al PNL în campania electorală din 2004).
Din punct de vedere politic, PNL şi PSD reprezintă cele două direcţii de avangardă, care se confruntă însă cu probleme serioase de credibilitate. Managementul defectuos al lui Mircea Geoană a permis reactivarea lui Ion Iliescu şi, mai nou, a lui Adrian Năstase, într-o încercare de a construi o revanşă la alegerile din 2004 şi, de fapt, de a realiza o întoarcere la paradigma iliesciană. Această perspectivă este defavorabilă PNL, care a luptat, alături de PNŢCD şi, apoi, alături de PD, pentru înfrângerea lui Iliescu şi a lui Năstase. PNL nu a avut probleme de management; în schimb, propria paradigmă istoric-liberală i-a fost confiscată de Traian Băsescu, cel care s-a autoinstituit ca ax al dreptei. PNL trebuie să facă totul pentru a demonstra electoratului ilicitul acestei autoinstituiri. Pentru Ion Iliescu şi Adrian Năstase, adversarul este Traian Băsescu. Cei doi vor face tot posibilul pentru a radicaliza taberele, în aşa fel încât să se revină la situaţia din 2004. Aceasta va risca să marginalizeze PNL în războiul politic şi electoral.
PNL şi dezideologizarea
În interpretare liberală, dreapta anticomunistă şi stânga criptocomunistă sunt captive unui parcurs dialectic de tip marxist. De o parte, Ion Iliescu a încercat să impună dominaţia ideologică a „clasei muncitoare”; de cealaltă parte, Traian Băsescu vrea să impună ideologia societăţii civile elitiste şi a burgheziei frustrate. Fiecare tabără are profeţii săi şi marile sale idei, dar nici una nu a fost capabilă să creeze bunăstare, aplicarea legii şi respectarea regulilor democratice. În aparenţă, cele două tabere se află într-un conflict permanent; ele generează o stare de revoluţie continuă şi sunt incapabile să încheie tranziţia în România. În esenţă, Iliescu şi Băsescu fac parte din aceeaşi paradigmă criptocomunistă, sunt profeţii aceleaşi lumi, profeţii unei lumi care ar trebui să dispară. În spatele proiectelor grandioase de reformare socială, ale lui Ion Iliescu sau ale lui Traian Băsescu, s-au ascuns actele cele mai grave de corupţie, manipularea electoratului, întârzierea dezvoltării României. În prezent, lucrurile sunt chiar mai grave, întrucât lupta împotriva corupţiei este instrumentată ideologic în bătălia politică, la un nivel fără precedent, şi practic blochează aplicarea legii în România. Ion Iliescu şi Traian Băsescu sunt profeţii născuţi din mantaua lui Ceauşescu. Amândoi practică dubla măsură, alternanţa interesată dintre consens şi conflict, majoritarismul rigid, învrăjbirea claselor sociale, a generaţiilor cu singurul scop de a se perpetua la putere. Din 1989 şi până în prezent, PNL a fost obligat să se înscrie de partea uneia sau a alteia dintre taberele care au dat lupta politică. Este timpul ca PNL să pună capăt acestei lupte.
În locul „luptei de clasă” dintre Băsescu şi Iliescu, PNL are să propună un contract social între cetăţeni cu drepturi egale. În locul unei ideologii de esenţă marxistă, care menţine clasa politică într-un conflict permanent şi în ignorarea intereselor cetăţenilor, PNL poate să vină cu aplicarea unor politici publice sectoriale, care să vizeze rezolvarea directă a problemelor cetăţenilor. PNL ar putea să propună o dezideologizare a politicii.
România şi-a păstrat şi chiar şi-a agravat, după 1989, complexele sale identitare, iar Traian Băsescu şi Ion Iliescu sunt expresii ale acestor complexe. Amândoi au contribuit la izolarea României pe plan internaţional, amândoi au dorit să perpetueze iluzia excepţionalismului românesc, amândoi au susţinut că au o misiune istorică etc. În numele unei Românii mai bune, al unei Românii ideale, Ion Iliescu şi Traian Băsescu i-au divizat, i-au învrăjbit pe români.
În locul unei Românii a identităţii greoaie, PNL are şansa de a veni cu un proiect al unei Românii a individualităţii şi a diferenţelor. În locul unei Românii învechite, tensionate, utopizate, PNL poate să propună o Românie relaxată, deschisă, bine-dispusă.
