Lansată în forţă la începutul anului, dezbaterea despre oportunitatea unificării celor două partide din Alianţa D.A. a intrat în ultima vreme într-un oarecare con de umbră. Semnalele date de Partidul Democrat sunt clare împotriva unificării, în vreme ce, din partea societăţii civile sau a PNL, semnalele negative sunt ascunse sub masca preocupării pentru “guvernare”…
În cazul în care chiar se doreşte unificarea, nimeni nu împiedică cele două partide să-şi desemneze câte o echipă de experţi care să lucreze împreună la definirea noului partid. Atât într-un partid, cât şi în celălalt există persoane capabile, care pot organiza o astfel de fuziune şi care nu sunt implicate direct în actul de guvernare. Amânarea este doar o formă politicoasă de a refuza acest proiect. Din păcate, acest refuz reprezintă prima promisiune neonorată a noii guvernări şi poate avea consecinţe imprevizibile.
Nici împreună, dar nici separat
În primul rând, cele două partide nu au fost votate separat, ci “la pachet”. Mă îndoiesc că, dacă ar fi candidat separat, ar fi obţinut scorul actual. Mai bine de jumătate din alegători au votat pentru o grupare puternică, în stare să detroneze partidul-stat. Aceşti alegători nu fac parte din categoria votanţilor tradiţionali ai vreunui partid. O parte din ei au acordat un vot pragmatic, care altfel s-ar fi îndreptat spre PNŢCD, URR sau alte partide. În cazul în care ar apărea o astfel de ofertă, aceşti electori ar abandona Alianţa D.A. foarte repede. În al doilea rând, deja nu mai putem vorbi de o alianţă, ci mai degrabă de o coaliţie, aşa cum o demonstrează recentele tensiuni cu privire la candidatul pentru Primăria Capitalei.
Deşi Traian Băsescu l-a lăsat moştenitor pe Emil Boc, în PD acum jocurile par a fi făcute de troica Videanu-Blaga-Berceanu. Să sperăm că în locul domnului Videanu, la Guvern nu va apărea domnul Berceanu cum se aude… Oricum, tensiunile din PD se răsfrâng şi asupra Guvernului, iar o eventuală splitare a acestuia va afecta guvernarea, putând provoca chiar alegeri anticipate, unde electoratul va sancţiona, cu siguranţă, PD. În al treilea rând, deja echilibrul fragil între cele două partide începe să dispară. În vreme ce PNL pare a se simţi la guvernare “ca peştele în apă”, având miniştri bine aleşi, PD are încă probleme de organizare şi de imagine. Pentru preşedintele interimar Emil Boc, care a avut o prestaţie excelentă ca parlamentar şi vicepreşedinte PD, conducerea partidului pare a fi o pălărie prea mare. Din relatările mass-media, ştim că nu face nici o mişcare fără acordul lui Băsescu, iar naveta Cluj-Bucureşti este un dezavantaj. Nu poţi conduce un partid aflat la guvernare prin telefon şi întâlniri săptămânale. În ceea ce-l priveşte pe Adriean Videanu, acesta este unul dintre liderii PD care s-a afirmat, în perioada de opoziţie a partidului, mai ales prin discreţie. Înscăunat în funcţia de vicepremier, a arătat că nu prea ştie pe ce lume se află. Primul gând în noua funcţie a fost declararea averilor de către toţi românii, de parcă asta ar fi fost prima prioritate a guvernării, cât sunt de săraci românii, fară a ne spune în ce mod şi cu ce costuri bugetare poate fi realizat un astfel de demers şi mai ales anunţând că averile acumulate până în 2005 vor fi considerate “curate”. Singurii miniştri PD a căror prestaţie a fost deosebită până în prezent sunt Vasile Blaga, care ne arată că în Poliţia Română se poate face curăţenie, şi Gheorghe Barbu, căruia, dacă îi va reuşi proiectul de recalculare a pensiilor, va deveni una dintre cele mai apreciate personalităţi politice.
Recentul scandal din PD creează probleme suplimentare de imagine. Semnalul dat a fost unul extrem de negativ. În plus, preşedintele Traian Băsescu a greşit – în defavoarea fostului său partid – implicându-se direct, mai mult chiar, jignind o tânără deputată, a stârnit îngrijorarea amicilor şi a dat satisfacţie inamicilor.
Dacă va continua să se implice în viaţa PD după modelul de tristă amintire a lui Ion Iliescu, Băsescu va pierde foarte repede capitalul de simpatie pe care încă îl deţine.
Deja plecarea celor trei deputaţi din PD (Cozmin Guşă, Lavinia Şandru şi Aurelian Pavelescu) deschide calea altora… Caz în care o fuziune cu PNL pe picior de egalitate nu va mai putea fi posibilă, mai ales în condiţiile gafelor prezidenţiale.
Astfel, cu cât se amână fuziunea, cu atât va fi mai greu pentru PD, în vreme ce PNL depinde exclusiv de modul în care va guverna. Dacă va continua să nu facă erori grave, iar domnul Tăriceanu îşi va mai tempera umorile şi va deveni mai raţional şi mai diplomat, există toate premisele pentru ca percepţia publicului asupra guvernării să fie una pozitivă şi astfel PNL să crească.
Paradoxal, deşi este în interesul său, PD nu pare deloc interesat de fuziune. Liberalii – gest de mare inteligenţă politică – au lăsat, inclusiv prin vocea preşedintelui lor, uşa deschisă. Dar, în momentul acesta, dacă s-ar face fuziunea, PNL şi-ar introduce în curte un cal troian. Aşa că, pentru ei, din punct de vedere politic, este o măsură înţeleaptă. Rămâne de văzut cum va evolua guvernarea în condiţiile în care unul dintre partenerii de bază a devenit un cazan în fierbere… Dacă va exploda, va arunca ambele partide în opoziţie, fiindcă este greu de crezut că PNL singur va putea lupta contra PSD. Iar PD singur ar putea cu greu să intre în Parlament, asta dacă nu cumva se adevereşte scenariul care prevede topirea PD în PSD…
Agenda preşedintelui
Traian Băsescu a promis că va fi un preşedinte implicat şi activ. A promis că va fi un altfel de preşedinte decât Ion Iliescu. Da, este un preşedinte activ! Da, este un preşedinte implicat! Dar nu este un preşedinte diferit de Ion Iliescu. Ba chiar se pare că este un preşedinte legat de Ion Iliescu. Mult prea legat…
Iniţial, credeam că preşedintele ia ţeapă după ţeapă şi ne manifestam nedumerirea faţă de o serie de acţiuni ale lui care intrau într-o flagrantă contradicţie cu mandatul primit de la alegători.
Recentele incidente din PD l-au scos în prim-plan şi ne-a adus aminte tuturor de modelul iliescian pe care-l credeam defunct. Dacă multe dintre gafele prezidenţiale mai pot fi scuzabile, recentul incident marchează începutul sfârşitului imaginii de reformator a lui Traian Băsescu. Nominalizările abracadabrante în funcţii (blonda de la Integrare şi blonda de la Cotroceni, bruneta de la Prefectură), demiterile “prin dezamăgire” (cazul Silvian Ionescu) sau peste noapte (cazul Buzura), păstrarea în funcţie a aparatului lui Ion Iliescu, păstrarea în funcţie a unor oameni cu implicări ne-elucidate în revoluţie, alungarea ziariştilor din “avionul prezidenţial” sunt tot atâtea semnale că preşedintele are o altă agendă decât cea pentru care a fost ales.
Mulţi din cei care l-au ales au trecut cu greu peste grosolănia sa, peste lipsa de diplomaţie şi peste personalitatea conflictuală, sperând că, odată ajuns la Cotroceni, Băsescu va înţelege constrângerile funcţiei şi se va mai tempera. Dar, din contră. În aceste prime luni de mandat, Băsescu nu a ratat nici o gafă sau gogomănie pe care o putea face. Ba uneori avem impresia că le caută cu lumânarea. Şi, dacă nu mai există conflicte, generează el unele…
Noua ameninţare cu alegerile anticipate din recentul interviu de la ProTV vine în contratimp cu situaţia reală şi a fost doar de natură a genera tensiuni inutile în Guvern. Dacă primul interviu, cel din “Adevărul”, a venit într-un moment oportun şi a slujit interesele Alianţei, acum el pică într-un moment nepotrivit. În coaliţia guvernamentală este linişte, singurele probleme fiind cauzate de… PD. Atât PUR, cât şi UDMR tac şi nu deranjează cu nimic, iar în Parlament şi-au făcut datoria.
Alegerile anticipate sunt ultimul lucru de care ar avea nevoie România în 2005. Nu trebuie să fii cine ştie ce mare analist politic să-ţi dai seama că, după bâlbele recente şi după valul de scumpiri care urmează, Alianţa D.A. va scădea drastic în popularitate. Iar valul de plecări din PD – aflat abia la început – va diminua şi mai mult ponderea acestuia în Alianţă… Asta dacă va mai fi o Alianţă…
Sunt câteva semnale serioase care arată o apropiere dubioasă între Băsescu şi Ion Iliescu, dar şi între mulţi lideri PD şi PSD:
– Ion Iliescu a liniştit imediat PSD care pornise în forţă ca partid de opoziţie. A urmat “plecarea în munţi” şi o tăcere suspectă a PSD în momentele cele mai dificile pentru Alianţă, cum a fost recent cu declaraţiile lui Videanu, care au dus la căderea bursei cu peste 10 procente.
– Traian Băsescu nu a dat afară oamenii lui Ion Iliescu… În vreme ce peste tot în ţară se “algoritmizează” din greu, la Cotroceni e linişte, singura excepţie, Augustin Buzura, părând mai degrabă o răzbunare personală a lui Andrei Pleşu decât o acţiune conştientă a preşedintelui, care ne îndoim că auzise de Patapievici.
– Traian Băsescu a păstrat şefii de servicii secrete, primii care ar fi trebuit schimbaţi, dacă nu pentru altceva, măcar pur şi simplu pentru incompetenţă…
– Traian Băsescu a desfiinţat de facto CNSAS după ce, chipurile, îl convinsese pe Timofte să permită accesul la dosare.
– Acţiunile anticorupţie ale noii Puteri sunt orientate doar spre corupţii de serviciu ai PSD, care oricum erau în dizgraţie: Iacubov, Sechelariu, Mischie etc.
– Traian Băsescu s-a certat cu Cozmin Guşă din cauza lui Ion Iliescu.
– Celebra “ordonanţă a marmurei”…
Sunt doar câteva elemente care par a contura un scenariu de coşmar: în urma diminuării PD, din cauza scandalurilor şi tensiunilor interne, PSD poate depune o moţiune de cenzură şi guvernul va pica singur. Şi, în loc de alegeri anticipate, Băsescu poate invita la guvernare o coaliţie PSD-PD…
Sfârşitul unei iluzii…
Noua Putere a avut o perioadă în care ar fi putut muta munţii din loc. Vechile structuri au fost zguduite de victoria lui Traian Băsescu şi au avut câteva momente de cumpănă. Atunci, ele ar fi putut fi demolate cu un simplu brânci. Nu a avut însă cine să-l dea. Sau poate nici nu a existat interes…
Oricum, regruparea a avut loc foarte rapid. Noul preşedinte a primit şah aproape imediat de la şeful SRI. A fost primul semnal că preşedintele începe să piardă bătălia – deşi acum există multe suspiciuni că ar exista cu adevărat intenţia unei bătălii -, totul culminând cu dezvăluirile privind situaţia locativă a lui Traian Băsescu.
Din acest moment, preşedintele a devenit unul “de-al lor”. Nici nu mai contează dacă el voia sau nu voia să facă “(r)evoluţie”, dacă era sau nu bine intenţionat, dacă este sau nu înţeles cu Ion Iliescu… Traian Băsescu a pierdut tot ce avea mai preţios – autoritatea morală. Toate celelalte erori puteau fi explicate diplomatic şi chiar iertate în cele din urmă. Şmenul imobiliar însă nu mai poate fi înghiţit aşa uşor. Nu poţi să cumperi un apartament de lux cu preţul unei garsoniere din Drumul Taberei şi apoi să apari la televizor luptând împotriva corupţilor.
De-acum înainte, orice încercare a sa de a lupta contra corupţiei va fi imediat taxată la modul “Uite cine vorbeşte!”. Deja PSD-iştii jubilează şi afirmă că partidul lor este un partid democratic, devreme ce există mai multe păreri, opinii şi ele sunt exprimate public, în vreme ce la PD orice încercare este rapid taxată… “În clipa în care au existat alte opinii exprimate public, a venit un capac de deasupra, din zona administraţiei prezidenţiale care a încetat orice discuţie şi s-a ajuns până la urmă la excluderea membrilor rebeli”, spune domnul Titus Corlăţean, purtătorul de cuvânt al PSD. Dacă şi PSD a ajuns să dea lecţii preşedintelui şi partidului său (pentru că, din păcate, amestecul brutal în viaţa internă a Partidului Democrat ne permite să spunem acest lucru)!…
Pentru a-şi salva onoarea, preşedintele are nevoie de o lovitură mediatică puternică. Aceasta ar putea fi prinderea unui “peşte mare”. Ţinând cont că atât el, cât şi Ion Iliescu au un inamic comun – dizgraţia în care este căzut Adrian Năstase fiind vizibilă de la o poştă în emisiunea lui Stelian Tănase, când practic fostul premier abia apuca să spună două cuvinte, Ion Iliescu nesfiindu-se să-l contrazică în direct -, este posibil să asistăm la un atac concertat împotriva fostului premier.
Cine-l trezeşte pe domnul Tăriceanu…
Îmbătat de aerul tare al Puterii, Călin Popescu Tăriceanu capătă pe zi ce trece ceva din aroganţa predecesorilor – care nu a fost apanajul lui Adrian Năstase -, fără să observe că nici unul dintre aceştia nu a mai însemnat ceva pe scena politică după ce a fost premier – cu excepţia lui Mugur Isărescu. Şi nici nu vede cum în jurul său PD întinde o plasă deasă…
Primul lucru care surprinde la protocolul semnat de partidele coaliţiei guvernamentale este absenţa completă a Alianţei din textul acestuia. Nicăieri în protocol nu se face referire la Alianţa D.A., ci doar la cele patru partide componente. Astfel se marchează decesul politic al acestei construcţii electorale.
Pe la colţuri se cunoşteau tensiunile crescânde dintre PD şi PNL, deşi la nivelul declaraţiilor oficiale domnesc pacea şi prietenia. Aşa cum presupuneam, alegerile pentru Bucureşti au adus tensiuni suplimentare, PD impunându-şi cu forţa candidatul, în condiţiile în care liberalii nu l-au sprijinit deloc pe Ludovic Orban, lăsându-l să pară un caraghios, asta deşi până şi sondajul PSD îl plasa pe el cu 4 procente înaintea lui Videanu.
Să revenim la textul protocolului. Acesta nu specifică nicăieri dreptul PNL de a numi premierul. Interpretarea dată de liberali este că ar prima protocolul Alianţei, în care se specifică faptul că premierul este dat de partidul cu cei mai mulţi parlamentari, adică PNL. Atâta vreme cât există o alianţă, o astfel de interpretare poate fi corectă. Numai că în textul protocolului nu apare nicăieri Alianţa D.A.
Desigur, acest protocol nu este foarte important ca document politic. Un protocol a existat şi pe vremea defunctei CDR şi ale sale COCOPO şi COCOPA în care liderii se pupau cu foc pentru ca imediat ce părăseau sala de şedinţă să se înjure ca la uşa cortului. România este o ţară tranzacţională, nu una contractuală, ca atare orice “contract” semnat între două părţi nu are o valoare la fel de mare ca “înţelegerea” părţilor.
Un alt aspect care ar trebui să-l îngrijoreze pe prea-fericitul domn Tăriceanu este insistenţa cu care preşedintele vorbeşte de alegeri anticipate. În interviul acordat cotidianului “Ziua”, Emil Constantinescu făcea o subliniere interesantă. Preşedintele nu poate juca un rol important decât în cazul unor crize. În afara crizelor, rolul său este mai degrabă decorativ în politica internă. Aşadar, pentru a putea păstra controlul, domnul Traian Băsescu trebuie să provoace/întreţină crize politice. În momentul de faţă însă, alegerile anticipate nu avantajează pe nimeni, nici de la Putere, nici de la Opoziţie. Este de ajuns o moţiune de cenzură, şi guvernul Tăriceanu poate pica oricând. Şi atunci, preşedintele poate numi un alt premier, al unei “largi coaliţii” PSD, PUR, PD care să repare răul făcut de “incompetenta guvernare Tăriceanu”…
Nici în propriul partid, domnul Tăriceanu nu stă senzaţional. Deşi a câştigat preşedinţia partidului cu o largă majoritate (aproximativ 200 de voturi împotrivă din 1300), au existat voci ale unor lideri puternici din partid care au exprimat opinii contrare domniei sale şi care au “tăcut” doar datorită faptului că PNL este la guvernare. Astfel, subordonarea partidului după modelul Adrian Năstase îi poate aduce lui Călin Popescu Tăriceanu o situaţie similară, numai că PNL nu dispune în momentul de faţă de parcări de lux gen preşedinţia Camerelor…
Aşa cum remarca un coleg, toţi premierii postdecembrişti nu au sfârşit bine: Petre Roman, eşuat la categoria “alte formaţiuni politice”, Theodor Stolojan, după un moment de glorie, s-a pensionat pe “caz de boală” şi este consilier la Cotroceni, Nicolae Văcăroiu, parcat într-o poziţie care pe hârtie este mult mai importantă decât în realitate, Victor Ciorbea, eşuat în penibil, Radu Vasile, idem, iar Adrian Năstase se pregăteşte să urmeze traseul…
Singurul care face notă discordantă este Mugur Isărescu. Care de altfel este şi singurul demnitar rămas în funcţie atâta vreme. Fiindcă este nevoie şi de un om competent care să repare ce strică alţii.
Bomboana pe colivă
Dacă se va dovedi că scandalul imobiliar în care a fost implicat preşedintele provine, cum se zvoneşte, din zona liberalilor (mai degrabă fără ştirea lui Tăriceanu, mult prea bucuros că este premier ca să vadă altceva în jurul său), Alianţa D.A., atât cât mai există ea, este terminată şi preşedintele are toate şansele de a-şi vedea visul cu ochii – alegeri anticipate. Mă îndoiesc însă că cineva vrea cu adevărat alegeri anticipate. Mai degrabă, vom avea o reaşezare a pieselor pe tabla de şah.
Cu un Adrian Năstase eliminat, asemenea unor baroni locali, PSD ar deveni un partid mai curat şi mai uscat, numai bun de unificat cu PD…
Alături de cuminţenia Opoziţiei, PSD a făcut încă un gest de curtoazie, desemnând la Primăria Capitalei un candidat care să nu-l deranjeze pe domnul Videanu.
Următorul gest va fi, probabil, moţiunea de cenzură şi preluarea puterii.
