PSD a devenit un text ilizibil. Ceea ce se întâmplă în interiorul partidului îi decepţionează până şi pe simpatizanţi. Analiştii politici din grila de interpretare pro-pesedistă, cum ar fi Ion Cristoiu, sunt din ce în ce mai nedumeriţi şi mai confuzi. Dracu’ ştie prin ce minune mai poţi fi de partea lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase! Cu cât trec zilele, cu atât boala se extinde în tot organismul de partid. E clar că PSD are nevoie de un medic. Să fie acesta Sorin Oprescu?
Textul ilizibil
Absenţa oricărei iniţiative radicale, teama bolnăvicioasă de a rupe pisica şi de a spune adevărul transformă partidul într-o ţesătură de intrigi veninoase. Limba de lemn a lui Ion Iliescu este persiflată eufemistic de Adrian Năstase. Pentru a nu fi incompatibili cu viitorul, primul se autoconotează din conservator în fondator; al doilea este un geniu al ipocriziei, al impersonalului “se”. Relativizantul fuge de scandal, este instrumentul consensului mai-marelui său. Nu e de mirare că, încercând să înglobeze totul, pierde teren în fiecare zi. A devenit deja înduioşătoare grija sa dezinteresată pentru unitatea partidului, cu atât mai mult cu cât ea tinde să nu mai intereseze pe nimeni. Realităţile merg în răspăr cu “principiile înalte” ale preşedintelui. De ce a privit cu atâta “obiectivitate” proiectele lui Ioan Rus în loc să le susţină imediat şi fără rezerve? Greu de înţeles. Dar iată că acum ajunge să implore sprijinul Ardealului. De ce nu l-a încurajat pe Mihai Tănăsescu în declaraţiile împotriva redundantului Iliescu? Greu de înţeles. Dar iată că Ion Iliescu se instalează din ce în ce mai sigur în fruntea partidului. Oamenii s-au simţit trădaţi, şi asta pe bună dreptate. Să nu ne mirăm nici că instrumentul de rang 2 Victor Ponta a făcut la disperare pasul la ofsaid şi aproape că a ieşit pe tuşă. Băgat în teren de Adrian Năstase, stă acum la dispoziţia lui Ion Iliescu să reintre în joc. Incapacitatea buldozerelor Miron Mitrea şi Dan Ioan Popescu de a se plimba pe străzi lăturalnice pare să fie singura veste bună. Ei trag tare la vârf, dar au mai mult orgoliu decât popularitate. În tot acest decor, mai lipseşte Octav Cozmâncă, cel care, în aceste zile, cu mâini delicate, descâlceşte nodul gordian.
Incapacitate de resemantizare
Mişcările din interiorul PSD ţin prea mult seama de experienţele trecutului. Acestea spun în primul rând că toate mişcările centrifuge faţă de Iliescu au eşuat (cazul Meleşcanu este îndeobşte invocat), iar în al doilea rând că liberalii şi democraţii vor pierde rapid frâiele guvernării (cazul CDR). În acest moment, însă, nu e deloc previzibilă o “guvernare dezastruoasă”, gen CDR. Mai mult decât atât, pentru PSD a apărut o problemă mare pe termen lung, şi anume prezenţa lui Traian Băsescu la Cotroceni. Cât despre Ion Iliescu, acesta nu mai reprezintă nici pe departe sensul de evoluţie a partidului. Un scenariu în care o decepţionantă guvernare a Alianţei ar cere de urgenţă readucerea la putere a salvatorului Iliescu poate fi luat în calcul cel mult ca variantă de rezervă. În prim-plan se dezvăluie însă că Ion Iliescu nu mai poate produce “sens” pentru PSD. În acelaşi timp, direcţia de reformă imprimată de Adrian Năstase a eşuat o dată cu eşecul acestuia la alegerile prezidenţiale. “Înghiţit” în proiectul iliescian, tras pe sfoară de baronii locali, Năstase s-a văzut văduvit de viziunea sa politică pe termen mediu, devenind din ce în ce mai mic şi fără sens, un politician cu funcţie, şi nu un simbol politic. Situaţia internă este atât de dificilă pentru că, din bătălia electorală, au pierdut toţi: şi “conservatorii” (Iliescu, Văcăroiu, Mitrea etc.), şi “reformiştii” (Năstase, Rus, Ponta etc.). Conflictul din partid, absolut necesar schimbării, este marcat din păcate de o cronică incapacitate de resemantizare. Ce sens poate să rezulte din punerea în comun a două proiecte eşuate? Răspuns: nici un sens.
Vanghelie, talpa PSD
Dacă, pentru PD, rezultatul anticipatelor la Primăria Generală a Capitalei are relevanţă majoră în alegerea viitorului preşedinte al partidului, la PSD chestiunea e refulată. “Nu vrem să ştim de alegerile acestea” – asta vor să spună liderii PSD prin desemnarea lui Marian Vanghelie în calitate de candidat. Raţionamentul prin care s-a ajuns de la nivelul Mircea Geoană la nivelul Marian Vanghelie nu este important. Sătul să ofere mărgăritare la porci, PSD s-a hotărât să-l dea electoratului pe Vanghelie. El reprezintă nu atât candidatul pe care-l merită PSD, ci acela pe care-l merită bucureştenii nerecunoscători. Această alegere aproape cinică trebuie însă privită cu toată seriozitatea. Ea reprezintă punctul cel mai de jos al degringoladei existente în PSD.
E un moment greu pentru partid. La Bucureşti, nu există şanse de câştig. Problema e: merită să lupţi? Vanghelie a răspuns: DA. Nimeni nu s-a încumetat să intre în această bătălie. Mai mult decât atât, pe perioada campaniei, liderii PSD vor sta deoparte şi vor râde, împreună cu Adriean Videanu, de agramatismele lui Vanghelie.
Totuşi, în această luptă, există doi lideri ai PSD care s-au angajat să-l sprijine pe actualul primar al sectorului 5: Dan Ioan Popescu şi Sorin Oprescu. Primul aproape că nu avea de ales; în calitate de preşedinte al filialei de partid, îi revenea responsabilitatea desemnării unui candidat. Al doilea însă nu avea nici o responsabilitate directă, totuşi a hotărât să-l sprijine în mod direct pe Vanghelie, să fie purtătorul de imagine al acestuia.
Nu-i aşa că există cineva în PSD care continuă să înfrunte realitatea, aşa cum este ea? “Ce poţi face când nu mai e nimic de făcut?” Ce poate face PSD ştiind că şansele de a câştiga Primăria Capitalei sunt foarte mici? Răspuns: să lupte totuşi cu toată modestia, să arate că nu a abandonat lupta, că este preocupat de problemele Bucureştiului, să facă dovada acestei preocupări. Deocamdată, singura persoană din PSD care face realmente dovada acestei lupte este doctorul Sorin Oprescu.
Opusul lui Năstase
Şi momentul politic, şi caracterul personalităţii îi sunt favorabile lui Oprescu. Dacă există în PSD un personaj capabil să intre în universul de discurs al lui Traian Băsescu, în speranţa de a-l disloca de acolo, acela nu poate fi decât Sorin Oprescu. Prin stilul său direct, neînvăluit, Sorin Oprescu este opusul lui Adrian Năstase. Chiar pierzând Primăria Capitalei în două rânduri, Oprescu a rămas popular şi credibil. Adrian Năstase, în schimb, a avut constant probleme de credibilitate, în ciuda tuturor succeselor sale. Oprescu a câştigat, vara trecută, la alegerile preliminare din PSD mai multe voturi decât preşedintele partidului şi candidatul la prezidenţiale, Adrian Năstase – fapt surprinzător şi relevant, care trebuia să dea de gândit.
PSD nu a fost niciodată un partid simpatic, ceea ce a reprezentat una din marile sale probleme. PSD a fost votat de electorat din inerţie, din lipsă de informare privind alternativele (mai ales la sate), pentru promisiunile sale populiste etc. Niciodată PSD nu a atras, prin doctrina sau prin proiectele sale, intelectuali de marcă; din 1990 şi până astăzi, nici un cetăţean nu a ieşit în stradă de bunăvoie pentru a se bucura de vreo victorie a PSD.
Deşi pesedist, Sorin Oprescu a fost întotdeauna simpatic. Este omul care poate aduce un suflu nou partidului, îi poate spori credibilitatea. Este omul care-i poate aduce pe membrii PSD, frustraţi de eternele rocade Iliescu-Năstase, mai aproape de partid.
Dacă există, în acest moment, o persoană capabilă să vindece boala PSD, aceasta este medicul Sorin Oprescu.
