În general, partidele populare sunt unele moderne, cu un spectru social larg, cu o organizare pluralistă. Iar doctrina pe care se bazează aceste partide este creştin-democraţia. Plecând de la doctrina creştin-democrată, popularii pun în centrul construcţiei politice persoana şi demnitatea acesteia. Iar unicitatea persoanei este dublată de noţiunile de libertate şi egalitate, ceea ce reprezintă, într-adevăr, o depăşire a dihotomiei libertate/egalitate care a marcat, vreme de secole gândirea politică.
Partidul Democrat a adoptat la Convenţia din iunie 2005 moţiunea depusă de Emil Boc, prin care partidul trece de la social-democraţie la doctrina populară. Despre cauzele şi mai ales consecinţele acestei treceri s-a vorbit şi, în mod cert, se va vorbi încă mult în presa românească.
Cu toate acestea, vom reveni pentru o scurtă trecere în revistă asupra cauzelor care au condus la această schimbare şi ce presupune ea din punct de vedere ideologic. În primul rând, Emil Boc a insistat asupra faptului că trecerea spre doctrina populară nu este o ruptură, ci o continuare firească în procesul de evoluţie al partidului. O evoluţie spre dreapta confirmată, fără îndoială, de acţiunile celor mai mulţi miniştri PD în timpul guvernării 1997-2000 şi chiar la acest început de mandat. Într-o anumită măsură, Partidul Democrat a făcut, în acest moment, un gest de “sinceritate politică”, instaurând o anumită concordanţă între doctrină, retorică şi acţiunea politică. Cu alte cuvinte, făcând, au înţeles ce sunt. Acesta este însă scenariul pozitiv.
Există şi un al doilea scenariu, despre care nu s-au ferit să vorbească nici liderii partidului, nici media românească. Orientarea spre doctrina populară ca un gest pragmatic, menit să aducă pentru unul din partidele de guvernare din România sprijinul celui mai puternic partid european al momentului. PPE deţine majoritatea în Parlamentul European, a dat preşedintele Comisiei Europene şi are numeroşi membri în Consiliu. Despre oportunitatea unei asemenea alieri, în momentul în care creştin-democraţii germani au anunţat retragerea sprijinului pentru aderarea României şi Bulgariei, se poate da seamă doar mai târziu, atunci când democraţii români vor deveni asociaţi şi eventual membri ai PPE, iar României îi va fi, sau nu, netezit drumul către UE.
Dificultăţi surmontabile
În general, partidele populare sunt moderne, cu un spectru social larg, cu o organizare pluralistă. Iar doctrina pe care se bazează aceste partide este creştin-democraţia. Ceea ce poate naşte o primă obiecţie în ceea ce priveşte noua orientare a Partidului Democrat: creştin-democraţia este departe de a fi o poveste de succes în spaţiul românesc, unul din motivele acestui eşec ţinând de o regulă aproape generală, conform căreia ţările ortodoxe nu pot avea mişcări creştin-democrate puternice. Doctrina creştin-democrată este de inspiraţie catolică, iar organizarea partidelor a fost determinată de formele de asociere născute din congregaţiile catolice.
Desigur, Partidul Popular European nu mai are multe elemente comune cu partidele creştine din prima jumătate a secolului. Deşi îşi revendică în continuare descendenţa creştină şi afirmă provenienţa valorilor democraţiei contemporane din valorile iudeo-creştinismului, PPE se defineşte a fi partid creştin-democrat, dar non-confesional.
Istoricul Partidului Popular European
PPE se revendică de la primul Congres al partidelor populare creştin-democrate, format în 1925, care a dus, după cel de-al doilea război mondial şi înfiinţarea comunităţilor europene, la formarea EUCD (Uniunea Europeană a Creştin-Democraţilor), în 1965. Organizaţia a jucat un rol fundamental în crearea şi consolidarea Uniunii Europene, în forma în care a ajuns aceasta astăzi.
În 8 iulie 1976, la Luxemburg, a fost creat Partidul Popular European care, trei ani mai târziu, la primele alegeri directe pentru Parlamentul European, avea să câştige 107 din cele 419 de fotolii parlamentare. În prezent, partidul condus de Wilfried Martens este cea mai puternică formaţiune din Parlamentul European, cu 268 de mandate din totalul de 732.
Doctrina Partidului Popular European
Plecând de la doctrina creştin-democrată, popularii pun în centrul construcţiei politice persoana şi demnitatea acesteia. Iar unicitatea persoanei este dublată de noţiunile de libertate şi egalitate, ceea ce reprezintă, într-adevăr, o depăşire a dihotomiei libertate/egalitate care a marcat, vreme de secole, gândirea politică. Conceptul de libertate în accepţiune creştin-democrată nu face referire la libertăţi, aşa cum sunt ele apărate de Carta Drepturilor Omului, ci la o libertate înţeleasă ca autonomie şi responsabilitate. Ideea de responsabilitate, asociată conceptului de libertate, face legătura cu un alt concept fundamental pentru creştin-democraţie: solidaritatea.
Solidaritatea devine conştientizarea interdependenţei dintre persoană şi comunitatea în care aceasta trăieşte. În acest fel, toate acţiunile unei persoane vor afecta, într-un fel sau altul, existenţa celorlalţi, ceea ce atrage după sine, prin responsabilitate, obligaţia de a-i proteja pe cei mai slabi. Acest tip de solidaritate nu este, nici el, similar conceptului social-democrat, el făcând referire la un tip de sprijin care vizează egalitatea de şanse şi ajutorul pentru dezvoltare, nu crearea unei dependenţe de ajutorul din partea statului. O altă particularitate la conceptul de solidaritate creştin-democrat este faptul că nu vizează doar timpul prezent, ci, în egală măsură, generaţiile viitoare, cărora suntem datori să le asigurăm cel puţin aceleaşi precondiţii de dezvoltare care ne-au fost asigurate nouă.
Subsidiaritatea, unul dintre cei mai importanţi piloni ai construcţiei europene, este tot un construct al actualilor populari. Acest principiu înseamnă că puterea trebuie adusă la nivelul care corespunde cel mai bine comandamentelor de solidaritate, eficacitate şi participare a cetăţenilor. În egală măsură, înseamnă însă că decidenţi din rangurile superioare ale ierarhiei administrative trebuie să sprijine nivelurile de bază în îndeplinirea sarcinilor.
Desigur, despre doctrina popularilor europeni pot fi spuse mult mai multe, fiind o construcţie intelectuală solidă, care a furnizat, de multe ori, elementele ideologice şi acţionale pentru apariţia şi funcţionarea Uniunii Europene. Cel mai relevant pasaj însă, aşa cum apare el chiar în Programul de Bază al partidului, constituie un punct de plecare şi, în acelaşi timp, un avertisment pentru orice partid care se alătură acestei formaţiuni europene, inclusiv pentru PD… “Dacă îşi va uita, renega sau nu-şi va respecta valorile, Partidul Popular European nu va mai fi altceva decât un instrument al puterii, fără suflet sau viitor, renunţând la natura universală a mesajului său”.
Publicat în : Politica interna de la numărul 27
