După ce s-a umplut de ridicol confundând puii de găină cu cei de curcă în cazul gripei aviare, (BTW, nu am auzit pe nimeni cerându-şi scuze sau păţind ceva), serviciile noastre secrete reuşesc marea lovitură de a-l prinde pe teroristul Leşie care, cu două butelii, o Dacie şi-un celular voia să arunce în aer Timişoara.
Fiorosul reprezentant al Al-Qaedei pe meleagurile mioritice s-a descurcat şi el cum a putut. Neavând cum să deturneze avioane – se ştie că vameşii noştri sunt foarte vigilenţi, că nici măcar pe ministrul de Finanţe nu au vrut să-l lase să plece din ţară – omul s-a descurcat şi el cum a putut, cu Dacia “gepele” din dotare, două butelii de aragaz şi celularul rămas de la revoluţie (revoluţia Cosmote, desigur).
Carevasizică, jumătate din ţara noastră, neracordată încă la reţele de gaze, şi care foloseşte încă butelia de aragaz devine potenţială suspectă de terorism. Iar cei care mai posedă şi celular sunt deja în vizorul “organelor”.
Teroristul Leşie “a fost monitorizat începând din 17 decembrie 2004 (sic!), în urma unor suspiciuni privind legăturile sale cu organizaţii teroriste fundamentalist-islamice şi de iniţierea sau săvârşirea de atentate teroriste pe teritoriul Romaniei”. Carevasăzică, mâna dreaptă a lui Bin Laden a fost monitorizat de SRI un an şi jumătate! Ce a rezultat în urma acestei monitorizări? “Pe parcursul monitorizării au fost obţinute date certe privind intenţiile lui Lesch Ioan Florin de a comite atentate teroriste împotriva unor baze militare americane ce ar putea fi înfiinţate în Romania, cu ajutorul armelor şi muniţiei la care ar avea acces”, mentioneaza SRI. Deci, teroristul Leşie voia să arunce în aer cu buteliile sale (despre alte arme şi muniţii nu se face referire în comunicat) bazele americane neînfiinţate încă în România.
“Anchetatorii spun că el era convertit la islam şi că a intrat în legătura cu membrii organizaţiei extremist-teroriste “Fraţii musulmani”, din 2002 când a participat la tabere de pregatire religioasă organizate în România.”
Oau, deci, teroriştii musulmani au organizat tabere de pregătire în România încă din 2002. Dacă asta este adevărat, înseamnă că cei de la SRI sunt dobitocii supremi! Cum, Doamne, iartă-mă! Să ai cunoştinţă de şcoli de pregătire a teroriştilor şi tu să nu faci nimic? Ce a păzit SRI din 2002 până azi?
“Prin intermediul Internetului, bărbatul a promovat atitudini violente anti-israeliene şi anti-occidentale, îndemnând la implicarea în Jihad şi a menţinut permanent legătura cu adepţi ai ideologiei fundamentalist-islamice din ţară şi străinatate, mai ales cu musulmani din regiuni cunoscute ca pepinieră a fenomenului terorist.”
Carevasăzică, marele terorist cu patru clase, se dădea pe internet şi ţinea legătura (prin Messenger? Oare ce ID avea pe Yahoo sau MSN?) cu fraţii săi musulmani.
Este genial interviul din Evenimentul zilei cu mama “teroristului islamic”:
EVZ: Doamna Elena, cum a ajuns fiul dv. să facă aşa ceva?
Elena Lesch: Domnule, nu e normal la cap! Ce pot să vă spun altceva. E dorinţa lui de a ieşi în evidenţă tot timpul. Nu e în stare să facă aşa ceva. L-au gasit pe el să-l scoată terorist!
EVZ: Ştiaţi ce voia să facă?
EL: Habar nu aveam…
EVZ: Dar aţi ştiut de convingerile lui religioase?
EL: Ce convingeri, domnule? Discutam, şi el mai spunea ca ăia sunt mai corecţi, dar aşa pot să cred şi eu în Buda. Asta înseamnă că sunt teroristă?!
EVZ: Am observat că avea multe haine militare. Îi plăcea armata, razboiul?
EL: Îi plăceau hainele militare, i-a plăcut în armată. A fost făcut fruntaş.
EVZ: A participat la tabere religioase, a fost plecat din ţară…
EL: Domnule, nici nu are paşaport. Am auzit tot felul de prostii, că ar fi fost în Bosnia, unde s-a convertit la islam. Nu a ieşit în viaţa lui din ţară!
EVZ: De ce credeţi că a pus la cale un atentat?
EL: Din teribilism, domnule! Ce terorist? Aşa arată un terorist? Greşeala a fost a mea că nu l-am dus la un medic. El e nebun, nu e normal. Poate dacă discuta un medic cu el nu ajungea să facă asemenea grozăvii!
Cireaşa pe tort o pune domnul preşedinte care, nu-i aşa, are încredere neţărmurită în capacitatea serviciilor: “preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri că bărbatul arestat la Timişoara pentru terorism nu este primul cetatean tentat să evalueze posibilitatea organizării unui atac terorist în Romania, transmite Mediafax.
“Să nu credeţi că suntem la prima situatie în care ar exista la unii cetăţeni, în mod deosebit străini, tentaţia de a evalua posibilităţile organizării unor atentate pe teritoriul României. Practica noastra este: la suspiciune, expulzare şi mai discutăm peste 15 ani”, a declarat şeful statului. Preşedintele a mai spus că organele statului trebuie să-şi facă datoria în acest caz şi că au existat, cu siguranţă, elemente care să justifice capturarea lui Ioan Florin Lesch.
Probabil că, în urma catastrofei cu aviara, cei de la SRI s-au gândit că puţină presă pozitivă nu strică, aşa că au servit mass-mediei povestea teroristului islamist. Numai că a reuşit să se compromită şi mai rău. Trist este că preşedintele cauţionează asemenea incompetenţi, nedându-şi seama că, mai devreme sau mai târziu el va fi cel care va plăti nota.