La încheierea conferinţei de presă prilejuită de lansarea monedelor şi bancnotelor noi, Banca Naţională a făcut cadou ziariştilor o… punguţă cu doi bani. Iar sloganul cu care s-a încheiat conferinţa a fost “Banul are valoare!”.
Am fost şi rămân un adversar al denominării. În condiţiile în care, mai devreme sau mai târziu, România va adera la zona euro, nu cred că mai era necesară denominarea.
Principalele argumente ale BNR au fost că, prin introducerea leului greu va creşte încrederea populaţiei în moneda naţională, se vor simplifica procedurile şi trecerea la euro se va face de pe poziţii mai apropiate. Împreună cu omniprezentul argument al tuturor modificărilor de pe la noi că “aşa au făcut şi alţii”, ultimii veniţi în acest club fiind turcii, de la 1 ianuarie.
Nici unul dintre argumente nu rezistă însă practic. Încrederea populaţiei în moneda naţională a venit deja în urma celor 3 luni de apreciere continuă care au spulberat mitul valutelor. Când populaţia a văzut că începe să piardă bani în euro sau dolari, a trecut imediat la lei (încă uşori). Încă o dată s-a dovedit că piaţa reglează singură mecanismele şi că populaţia reacţionază mai uşor la logica economică decât la constrângeri sau măsuri administrative. Este adevărat, “încredere” este prea mult spus. Numai că respectul faţă de valoarea banilor nu vine de la valoarea unei cupiuri. Românii vor avea acelaşi respect faţă “bani”, fie că sunt ei euro, dolari, lei grei sau “uşori”. Din acest punct de vedere, problema nu este că leul nu are “valoare”, ci că banii nu au valoare în România. Datorită modului în care s-au clădit averile post-decembriste, respectul faţă de bani s-a diminuat foarte mult, mai ales în condiţiile în care valorizarea muncii s-a diminuat proporţional. În percepţia populară, cel care munceşte este fraier şi banii nu se fac prin muncă.
În România banii se risipesc cu largheţe – pe frunţile lăutarilor, în bacşişuri obscene acordate chelnerilor, în donaţii pentru cerşetori sau biserică – datorată uşurinţei cu care au fost câştigaţi. Acest comportament deviant al iconurilor (Gigi Becali este unul dintre exemplele cele mai grăitoare) este imitat de majoritatea populaţiei – românul “mediu” nepermiţându-şi să ofere 100 de dolari unui cerşetor oferă măcar 10,000 de lei.
În aceste condiţii, respectrul faţă de bani va reveni atunci când în România va reveni şi respectul faţă de muncă. Şi acest lucru începe să se petreacă – este drept destul de încet. Dar deja există în România o pătură de tineri profesionişti care muncesc din greu în firme occidentale unde sunt bine plătiţi şi au căpătat o altă cultură şi un alt sistem de valori. Mai sunt apoi o parte dintre românii care muncesc în străinătate care au învăţat cât de greu se câştigă banii şi au învăţat pe propria piele valoarea acestora. Mă îndoiesc că cineva care a muncit 12 ore în soare pe câmp la cules de căpşune va avea chef să lipească 10 euro pe fruntea lăutarilor la întoarcerea acasă.
Din păcate însă, acest comportament este încă o excepţie şi probabil va mai trece un timp până când el va fi însuşit de toţi românii. Numai că pentru asta nu era nevoie de denominare… Ci viaţa şi piaţa vor regla comportamentul cetăţenilor. Atâta vreme cât munca nu va avea valoare, nici rezultatul acesteia nu va avea şi va conta prea puţin că un euro va fi 3 lei şi şaizeci de bani sau 36000 lei.
Ar fi ceva de spus şi despre moment. Alegând mijlocul anului, BNR crează complicaţii inutile companiilor care vor avea de făcut 2 bilanţuri în 2 monede. Ceea ce nu este o notă bună pentru respectul arătat de BNR pentru timpul şi…, da, banii firmelor. Un alt reproş la adresa BNR o constituie campania de informare de numai 2 luni, foarte puţin pentru o ţară încă analfabetă din punct de vedere financiar-bancar.
În ceea ce priveşte celelalte argumente, ele pot fi foarte uşor demontate. Simplificarea procedurilor nu este cine ştie ce, atâta vreme cât se lucrează pe computer, pentru care nu contează foarte mult dacă este un 0, două sau şapte. Nu văd ce probleme deosebite ar fi fost dacă la conversia leu-euro, un euro ar fi 2 lei sau 20000 lei. Italienii au făcut trecerea chiar de la valori mai mari. Şi tot Italia este argumentul împotriva ideii că “aşa au făcut şi alţii”.
Dar, evident, nu mai este nimic de făcut. Vom trece la leul greu. Numai că va dura mult mai mult timp până când banii vor avea cu adevărat valoare în România.(C. B.)
