Editura SEMNE a publicat de curând editia definitiva a trei volume integrale:
Biblioteca din Alexandria (1980), Cina cea de taina (1984), Marx Librarul (1997): trei secvente din bibliografia lui Petre Salcudeanu, întinsa pe mai mult de jumatate de veac, de la debutul din 1950 si pâna în prezent…
În cazul lui Petre Salcudeanu, e aproape un consens critic ca Biblioteca din Alexandria, romanul publicat în 1980, dupa o elaboratie foarte lunga, reprezinta vârful creatiei. Multi dintre prozatorii nostrii veritabili (si Petre Salcudeanu printre ei) si-au început cariera în “obsedantul deceniu”, supunându-se canoanelor ideologice, maniheismului primar al epocii, tuturor acelor reguli jdanoviste de trivializare a discursului epic si “ascutire” partinica a mesajului. Treptat, însa, cei ce au vrut sa scrie literatura au facut-o, profitând de liberalizarea de la finele epocii Dej si evoluând în sensul complicarii, distorsionarii epice, cautând adevarul si diseminându-l în constructia narativa, alternând si interferând cu abilitate planurile, descriind grozavii de demult sau de departe, dar atasabile, în fapt, unui referat mult, mult mai apropiat… O solutie de rezistenta cu bune, luminoase consecinte: pe de o parte, constituirea unei alternative (fie ea si fictionala) la minciuna oficiala; pe de alta, re-familiarizarea cu diversele tehnici si “sertare” ale literaturii. Constrângerea exterioara a determinat, în nu putine cazuri, o complexitate reala si o stratificare simbolica a naratiunii. În Biblioteca din Alexandria, sanatoriul în care ajunge Petre Curta nu e atât o imagine a lumii (ca în celebrul roman al lui Thomas Mann), cât una a realitatii românesti, prinse în epura simbolica a celei romanesti. Bolile sunt ale personajelor, dar, prin extensie, si ale epocii în care ele au trait si traiesc. Confesiunile celor din fosta “aristocratie” a Partidului, facute lui Curta (“ziarist si scriitor în devenire”) si puse apoi pe hârtie de acesta, vor fi confiscate – la propriu si la figurat – de Securitatea atenta la vocile oamenilor si la posibilele lor marturii. Adevarul va fi astfel desprins din sfera gândirii individuale si colective, din domeniul actiunii practice, fiind imobilizat si facut inert într-o terifianta Biblioteca organizata de tortionari. Iata o întreaga structura simbolica, etajata si supra-etajata, limpezita aici cât mai mult, dar ascunsa, în roman, sub straturi si straturi de epica densa, cuprinzând si scene si episoade “pe linie”. Cititorul a putut-o recupera de acolo, cu febra complicitatii si solidaritatii morale, într-un arc voltaic pe deasupra (sau, mai bine zis, pe dedesubtul) “adevarurilor” strâmbe ale zilei.
Editura SEMNE a publicat de curând editia definitiva a trei volume integrale:
Biblioteca din Alexandria (1980), Cina cea de taina (1984), Marx Librarul (1997): trei secvente din bibliografia lui Petre Salcudeanu, întinsa pe mai mult de jumatate de veac, de la debutul din 1950 si pâna în prezent…
În cazul lui Petre Salcudeanu, e aproape un consens critic ca Biblioteca din Alexandria, romanul publicat în 1980, dupa o elaboratie foarte lunga, reprezinta vârful creatiei. Multi dintre prozatorii nostrii veritabili (si Petre Salcudeanu printre ei) si-au început cariera în “obsedantul deceniu”, supunându-se canoanelor ideologice, maniheismului primar al epocii, tuturor acelor reguli jdanoviste de trivializare a discursului epic si “ascutire” partinica a mesajului. Treptat, însa, cei ce au vrut sa scrie literatura au facut-o, profitând de liberalizarea de la finele epocii Dej si evoluând în sensul complicarii, distorsionarii epice, cautând adevarul si diseminându-l în constructia narativa, alternând si interferând cu abilitate planurile, descriind grozavii de demult sau de departe, dar atasabile, în fapt, unui referat mult, mult mai apropiat… O solutie de rezistenta cu bune, luminoase consecinte: pe de o parte, constituirea unei alternative (fie ea si fictionala) la minciuna oficiala; pe de alta, re-familiarizarea cu diversele tehnici si “sertare” ale literaturii. Constrângerea exterioara a determinat, în nu putine cazuri, o complexitate reala si o stratificare simbolica a naratiunii. În Biblioteca din Alexandria, sanatoriul în care ajunge Petre Curta nu e atât o imagine a lumii (ca în celebrul roman al lui Thomas Mann), cât una a realitatii românesti, prinse în epura simbolica a celei romanesti. Bolile sunt ale personajelor, dar, prin extensie, si ale epocii în care ele au trait si traiesc. Confesiunile celor din fosta “aristocratie” a Partidului, facute lui Curta (“ziarist si scriitor în devenire”) si puse apoi pe hârtie de acesta, vor fi confiscate – la propriu si la figurat – de Securitatea atenta la vocile oamenilor si la posibilele lor marturii. Adevarul va fi astfel desprins din sfera gândirii individuale si colective, din domeniul actiunii practice, fiind imobilizat si facut inert într-o terifianta Biblioteca organizata de tortionari. Iata o întreaga structura simbolica, etajata si supra-etajata, limpezita aici cât mai mult, dar ascunsa, în roman, sub straturi si straturi de epica densa, cuprinzând si scene si episoade “pe linie”. Cititorul a putut-o recupera de acolo, cu febra complicitatii si solidaritatii morale, într-un arc voltaic pe deasupra (sau, mai bine zis, pe dedesubtul) “adevarurilor” strâmbe ale zilei.
