Costul operaţiunilor militare directe ale SUA – nici măcar nu sunt incluse contribuţiile pe termen lung, ca serviciile medicale pentru veteranii răniţi – îl depăşeşte deja pe cel al războiului de 12 ani din Vietnam şi este de peste două ori mai mare decât cel al războiului din Coreea.
Administraţia Bush s-a înşelat în ce priveşte beneficiile războiului şi se înşală în ce priveşte costurile acestuia. Preşedintele şi consilierii lui s-au aşteptat la un conflict scurt şi necostisitor. În loc de asta, SUA au un război care costă mai mult decât şi-ar fi putut imagina oricare dintre americani.
În scenariul cel mai optimist, estimările indică per total un cost de aproape zece ori mai mare decât cel al primului război din Golf, cu aproape o treime mai mare decât al războiului din Vietnam şi de două ori mai mare decât al primului război mondial. Singurul război din istoria SUA care a costat mai mult a fost cel de-al doilea război mondial, în care 16,3 milioane de militari americani au luptat într-o campanie de patru ani, cheltuielile totale (la valoarea din 2007, ţinând cont de inflaţie) fiind de aproape 5 trilioane de dolari. Cu aproape întreaga forţă armată angajată în lupte împotriva germanilor şi a japonezilor, costul pe militar (la valoarea actuală) a fost de sub 100.000 de dolari (corelat cu inflaţia). În comparaţie, războiul din Irak costă peste 400.000 de dolari pe militar.
Majoritatea americanilor încă nu au simţit aceste costuri. Preţul în vieţi omeneşti a fost plătit de militari voluntari şi de personal contractual. Preţul în bani a fost acoperit exclusiv din împrumuturi, într-un anumit sens. Nu au fost mărite impozitele pentru a se plăti aceste costuri – de fapt, impozitele pe capital chiar au scăzut. Cheltuielile din împrumuturi, generatoare de deficit, dau iluzia că legile economice pot fi contrazise, că americanii pot avea atât arme, cât şi pâine. Însă legile economiei nu pot fi eludate. Costurile războiului sunt reale, chiar dacă ele au fost amânate, poate chiar pentru o întreagă generaţie.
Costuri estimate doar la 200 miliarde dolari
Înainte de declanşarea războiului s-a vorbit despre costurile probabile. Larry Lindsey, consilierul economic al preşedintelui Bush şi şeful Consiliului Economic Naţional, a sugerat că acestea ar putea ajunge la 200 miliarde de dolari. Dar estimarea a fost etichetată de secretarul pentru apărare Donald Rumsfeld drept “o prostie”. Adjunctul său, Paul Wolfowitz, sugera că reconstrucţia post-conflict ar putea fi autofinanţată, cu ajutorul veniturilor mai mari din petrol. Mitch Daniels, şeful Biroului pentru Administraţie şi Buget, şi secretarul Rumsfeld au estimat costurile undeva în jurul a 50-60 miliarde dolari, din care, considerau ei, o parte urma să fie finanţată de alte ţări. (Corelată cu rata inflaţiei, estimarea lor ar echivala cu 57-69 miliarde de dolari la valoarea din 2007.) Tonul întregii administraţii era foarte relaxat, ca şi când ar fi fost vorba de sume neglijabile.
Chiar şi Lindsey, după ce a afirmat că războiul ar putea costa 200 de miliarde de dolari, a continuat: “Finalizarea cu succes a războiului ar fi benefică pentru economie.” Privind înapoi, Lindsey a subestimat cu mult atât costurile războiului în sine, cât şi impactul asupra economiei. Dar, la sfârşitul celui de-al cincilea an de război, costurile operaţionale (cheltuielile directe pentru război, ceea ce am putea numi “cheltuieli curente“) pentru 2008 sunt estimate să depăşească 12,5 miliarde dolari pe lună doar în Irak, faţă de 4,4 miliarde în 2003, şi socotind şi Afganistanul suma ajunge la 16 miliarde de dolari pe lună. Şaisprezece miliarde de dolari este bugetul anual al ONU. Chiar şi aşa, suma nu include cele 500 de miliarde dolari ai bugetului anual pentru cheltuieli regulate ale Departamentului pentru Apărare. Şi nici alte costuri ascunse, cum ar fi cele pentru colectarea de informaţii sau fondurile alocate prin bugetele altor departamente.
Costuri mai mari decât cifra oficială
Date fiind toate aceste costuri pe care administraţia nu le pune la socoteală, costul total al războiului este mai mare decât cifra oficială.
Vocile guvernamentale spun adesea că vieţile soldaţilor americani sunt nepreţuite. Dar, din perspectiva costurilor, aceste vieţi “nepreţuite” figurează în condicile Pentagonului cu suma de 500.000 de dolari – suma plătită familiilor cu titlu de despăgubiri şi asigurări de viaţă. După ce a început războiul, acestea au fost mărite de la 12.240 la 100.000 (despăgubiri în cazul morţii) şi de la 250.000 la 400.000 dolari (asigurarea de viaţă). Chiar şi astfel mărite, sumele sunt mult mai mici decât ceea ce ar fi primit familiile în cazul în care persoanele respective şi-ar fi pierdut vieţile în accidente stupide de circulaţie.
În reglementările din domeniul sănătăţii şi al siguranţei, guvernul SUA evaluează viaţa unui tânăr aflat în perioada de vârf a capacităţii sale de a genera venituri la peste 7 milioane de dolari – mult mai mult decât suma plătită de armată ca despăgubire. Pe baza acestei valori, preţul pentru cei aproape 4.000 de militari americani ucişi în Irak se ridică la aproximativ 28 miliarde dolari.
Costurile pentru societate sunt fără îndoială mult mai mari decât cele din statisticile guvernamentale. Un alt exemplu de cost ascuns este definiţia “victimelor de război” americane. Statisticile în acest sens ale Departamentului pentru Apărare se referă la victimele înregistrate în acţiuni ostile (de luptă). Însă, dacă un militar este rănit sau moare într-un accident auto în timpul nopţii, oficial este o “victimă fără legătură cu acţiunile de luptă” – chiar dacă este extrem de periculos ca militarii să călătorească în timpul zilei.
De fapt, Pentagonul are două rânduri de scripte. Prima este lista oficială a victimelor de război postată pe site-ul web al Departamentului pentru Apărare. Al doilea set de date, mult mai greu de accesat, poate fi obţinut doar invocând Legea privind accesul la informaţii şi se găseşte pe un alt site. Aceste date arată că numărul total de militari răniţi, accidentaţi sau care s-au îmbolnăvit este de două ori mai mare decât cel al militarilor răniţi în luptă. Unii vor afirma că o parte din aceste cazuri ar fi fost înregistrate chiar dacă militarii respectiv nu s-ar fi aflat în Irak. Însă ultimele investigaţii jurnalistice demonstrează că majoritatea acestor accidente şi boli pot fi puse în legătură directă cu misiunea de război.
Din această combinaţie fatală de finanţare prin proceduri de urgenţă, statistici multiple şi subestimare cronică a resurselor necesare pentru finalizarea războiului, suma necesară care va trebui cheltuită până la final de peste 3 trilioane de dolari. Aceata este doar costul suportat de SUA, şi nu reflectă costurile uriaşe plătite de restul lumii sau de Irak.
Costurile Marii Britanii
De la bun început, Marea Britanie a jucat un rol central – strategic, militar şi politic – în conflictul din Irak. Din punct de vedere militar, Marea Britanie a participat cu 46.000 de oameni, 10 la sută din total. Nu este deci surprinzător că experienţa britanică în Irak este asemănătoare cu cea americană: număr crescut de victime, costuri operaţionale tot mai mari, lipsă de transparenţă în privinţa destinaţiei fondurilor, resurse militare suprasolicitate şi scandaluri legate de condiţiile sordide şi de serviciile medicale insuficiente acordate unor veterani grav răniţi.
Înainte de război, Gordon Brown a pus deoparte un miliard de lire sterline pentru cheltuieli de război. De la sfârşitul lui 2007, se estimează că Marea Britanie a cheltuit 7 miliarde de lire în operaţiunile directe din Irak şi Afganistan (din care 76 la sută în Irak). Sunt incluse fondurile dintr-o “rezervă specială” suplimentară, plus cheltuielile suplimentare ale Ministerului Apărării.
Rezerva specială se adaugă la bugetul obişnuit al Apărării în Marea Britanie. Sistemul britanic este deosebit de opac: fondurile din rezerva specială sunt “retrase” de Ministerul Apărării atunci când e nevoie, fără o aprobare specială a Parlamentului. Prin urmare, cetăţenii britanici nu ştiu clar cât se cheltuie de fapt.
În plus, costurile sociale ale Marii Britanii sunt comparabile cu cele ale SUA – familii care îşi abandonează slujbele pentru a îngriji soldaţii răniţi, o calitate a vieţii redusă pentru miile de invalizi.
La fel, există costuri macroeconomice în Marea Britanie ca şi în SUA, deşi costurile pe termen lung ar putea fi mai reduse din două motive. Primul este că Marea Britanie nu a avut aceeaşi politică de risipă fiscală; iar al doilea, că până în 2005 Marea Britanie a fost exportator net de petrol.
Am presupus că forţele britanice din Irak vor fi reduse anul acesta la 2.500 de oameni şi vor rămâne constante până în 2010. Ne aşteptăm ca prezenţa britanică în Afganistan să fie uşor sporită, de la 7.000 la 8.000 de soldaţi în 2008, şi să rămână constantă timp de trei ani. Comisia pentru Apărare din Camera Comunelor a stabilit recent că, în ciuda reducerii numărului de soldaţi, costurile războiului din Irak vor creşte cu 2 la sută anul acesta, iar cheltuielile de personal vor scădea doar cu 5 la sută. Între timp, costul operaţiunilor militare din Afganistan sunt estimate să crească cu 39 la sută. Dacă aceste tipare se menţin, estimările din modelul de faţă vor fi semnificativ depăşite.
