Ultima perioadă de timp ne indică o nouă atitudine strategică a Turciei, care pe alocuri contrazice interesele regionale ale SUA, dar dependenţa puterii americane pe sprijinul turcesc – mai ales în ceea ce priveşte Irakul – este fundamentală.
Anumite rădăcini ale atitudinii antiamericane din Turcia pornesc treptat încă de la primul război din Golf; acesta a determinat inflamarea chestiunii kurde şi în acelaşi timp o profundă criză economică în Turcia. Această ţară s-a comportat ca un aliat de nădejde al SUA, punând la dispoziţie numeroase baze şi alte facilităţi militare, iar un aspect foarte important l-a constituit închiderea conductei de petrol ce leagă Kirkuk si Yumurtalik la Marea Mediterană. Cifrele au indicat pierderi majore, aproape 30 de miliarde de dolari.
O altă schimbare majoră a avut loc între cele două războaie din Golf; islamismul politic a reuşit gradual să îşi traseze o cale pentru a supravieţui în interiorul instituţilor laice ale statului turc. Invazia din Afganistan a fost percepută de majoritatea opiniei publice ca invazia unui stat creştin împotriva unuia musulman. În ajunul invaziei americane împotriva Irakului se formase o opinie antiamericană în Turcia, sondajele arătând că numai aproximativ 12% dintre turci mai sprijineau ideile americane. Refuzul parlamentului turc privind asistenţa militară a venit ca o ultimă probă a atitudinii antiamericane. Însăşi armata turcă, cel mai puternic aliat SUA, şi-a pierdut încrederea în intenţiile vechiului aliat. Perioada următoare a relaţiilor bilaterale a fost marcată de suspiciune, îndoială şi ipoteze de ordinul fabulelor. Treptat turcii au început să perceapă ajutorul militar american ca pe o „semiconspiraţie” îndreptată spre americanizarea Turciei. Cu timpul această ţară s-a raliat poziţiei multor ţări europene, ce considerau acţiunile SUA profund îmbibate cu atitudini imperiale.
Crizele repetate în relaţiile bilaterale au demonstrat lipsa de adaptabilitate a SUA la realităţile existente, neadaptarea faţă de ideea unei Turcii cu o poziţie mai independentă capabilă să îşi urmărească cu atenţie interesele naţionale. În ciuda intereselor comune, în special din timpul Războiului Rece, Turcia a adoptat un raison d’etat normal în situaţia prezentă. Dincolo de asistenţa militară, sprijin pentru oleoductul din Marea Caspică, sprijinul pentru aderarea la UE, SUA nu au reuşit să înţeleagă evoluţiile interne din Turcia ce se aflau într-o relaţie directă cu evoluţia externă a evenimentelor.
Criza kurdă din prezent nu aduce decât un surplus de insecuritate regională şi ameninţă însăşi desfăşurarea în condiţii optime a misiunilor americane din Irak. Turcia îşi exprimă din ce în ce mai ferm poziţia de a rezolva problema kurdă din Nordul Irakului, iar SUA sunt puse într-o situaţie-limită – au nevoie de Turcia mai mult decât oricând. Natura prezenţei americane din Irak necesită numeroase linii de alimentare, pierderea Turciei ar avea efecte dezastruoase nu numai asupra Irakului, dar şi asupra întregii regiuni a Orientului Mijlociu. O posibilă escaladare a conflictului ar determina un val de violenţe în Irak şi ar susţine poziţiile exprimate de Iran şi Siria.
SUA vor fi forţate să facă concesii în faţa Turciei, motivele sunt simple: natura Orientului Mijlociu în care Turcia reprezintă o oază de stabilitate pentru SUA în ciuda tensiunilor bilaterale, Turcia poate reprezenta un punct de plecare pentru eventuale lovituri împotriva Iranului şi nu în ultimul rând legătura cu viitorul tranzitului petrolier din Marea Caspică. Această ipoteză a compromisului american devine relativ fezabilă având în vedere şi ultimele declaraţii ale secretarului de stat american Rice, care sublinia necesitatea condamnării acţiunilor PKK. Turcia are oportunitatea de a întoarce rezultatele în favoarea sa, mai ales în contextul recentei vizite la Washington a premierului turc. Cărţile şantajului sunt consistente, iar situaţia nu oferă prea multe soluţii pentru SUA. În ceea ce priveşte atitudinea României, aceasta trebuie să menţină o relaţie apropiată faţă de Turcia; este imperativă o atitudine pozitivă cauzei turceşti şi condamnarea PKK. Interesele României în a avea o Turcie apropiată sunt extrem de importante, Turcia fiind una din cheile limitării influenţei ruseşti la Marea Neagră şi un posibil partener economic în chestiunea petrolului caspic.
