În urma acestor alegeri, se detaşează de departe un perdant: UDMR. Şi nu mă refer aici la rezultatul înregistrat de Uniune – care poate fi considerat bun, ci la faptul că îşi pierde statutul la nivel naţional şi asta nu datorită concurenţei interne din partea PCM.
Concentrarea voturilor spre numai trei partide româneşti exclude UDMR din viitoarele jocuri ale guvernării. Indiferent de combinaţie, oricare alianţă între două partide româneşti asigură suficiente voturi pentru a forma guvernul, ca atare, nu mai este nevoie de UDMR, condamnat la o opoziţie fără perspectivă.
UDMR a fost o constantă a guvernelor din 1996 încoace. Prezenţa ei în guvernul Tăriceanu poate deveni ultima într-un guvern. Excluderea ei de la guvernare poate limita destul de mult posibilitatea de fructificare a avantajelor pe care le deţine în plan local. Datorită importanţei la nivel naţional (supradimensionată faţă de ponderea reală) UDMR a obţinut foarte multe drepturi pentru minoritatea maghiară.
În urmă cu un an, spuneam că vremea UDMR a trecut. Atunci, mă gândeam mai degrabă la faptul că Uniunea căzuse oarecum în extrema cealaltă, o bună parte din drepturile cucerite pentru minoritatea maghiară având mai degrabă rolul de a-i izola pe maghiari şi a le limita, printr-un efect pervers al discriminării pozitive, posibilităţile de dezvoltare individuală. La modul simplist, nestăpânind limba română, un maghiar are 7% din şansele unui român de a găsi un job. Sigur, realitatea nu este chiar aşa, dar procentul nu se apropie de 100%, ceea ce, în definitiv, tot discriminare înseamnă.
În acel articol spuneam că ar fi vremea ca maghiarii să-şi caute reprezentare nu în cadrul Uniunii, ci în rândul partidelor româneşti, determinându-le să-i ia în considerare ca cetăţeni ai României. Fără un suport la nivel naţional, maghiarii vor avea dominarea teritorială în vreme ce golurile le vor da alţii.
Da, politica se va muta la nivel regional, descentralizarea va creşte, însă la toate celelalte partide puterea de la nivel local va fi dublată de o prezenţă semnificativă la nivel naţional în vreme ce parlamentarii maghiari vor deveni o prezenţă inutilă.
Singura variantă politică pentru UDMR este un parteneriat cu un partid românesc care să-i asigure o prezenţă semnificativă şi la nivel naţional. Pentru maghiari, ar fi o prelungire normală a actualei colaborări la guvernare cu PNL, mai ales că PD este, în Ardeal, moştenitorul PRM, cu un discurs cvasi-naţionalist, iar PSD, deşi a colaborat la un moment dat cu UDMR, nu este agreat de către electoratul maghiar. Fără un asemenea parteneriat, mă tem că maghiarii vor rămâne pe termen mediu fără o reprezentare politică adecvată. (C. B.)
