Acum că partidele şi-au definitivat listele, putem să vedem modul în care acestea se raportează la forul european, dar şi la propriul electorat. De departe se vede că atât democraţii, cât şi social-democraţii au acţionat profesionist, oferind liste relativ echilibrate, cu „locomotive” relevante atât pe plan intern, cât şi internaţional. În plus, democraţii au gestionat foarte inteligent potenţiala situaţie neplăcută iscată de candidatura fiicei preşedintelui. Surprinde cu atât mai mult prestaţia PNL, care efectiv îşi bate joc de propriul electorat.
PSD deschide lista cu Adrian Severin, un politician cu o oarecare notorietate în plan intern (fost ministru de Externe) şi având o activitate merituoasă în Parlamentul European. Lista este continuată de Rovana Plumb şi Daciana Sârbu, a căror prezenţă este mai degrabă anonimă, dar şi de Adriana Ţicău, Gabriela Creţu şi Corina Creţu, care s-au afirmat în activitatea politică europeană. Îi mai adăugăm pe Ioan Mircea Paşcu şi pe Victor Boştinaru, probabil Codruţ Şereş, un reprezentant al sindicatelor şi obţinem o listă meritorie, nici prea-prea, nici foarte-foarte.
Social-democraţii sunt sabotaţi de trivialul scandal creat din cauza Laurei Andreşan Laviniei Şandru, o prostie inexplicabilă la care însă mass-media a marşat. Oricât ar fi el de „omul lui Vântu”, loserul Guşă nu este în poziţia de a pune condiţii unui partid de talia PSD. Dar, mă rog, acelaşi joc îi este tolerat, la fel de inexplicabil, şi lui Dan Voiculescu. Reprezentanta PIN, care a reuşit să adune mai puţine voturi decât există pe o scară de bloc, a ajuns să primească replică de la însuşi Adrian Năstase, să polemizeze cu Iliescu într-atât încât să-l facă pe bătrân să pună partidul să aleagă între el şi paraşuta politică. Dacă adăugăm la asta situaţia scăpată de sub control la Ministerul Administraţiei şi Internelor, PSD se vede pus sub o presiune mediatică puternică pe teme mai degrabă marginale sieşi.
PSD trebuie să se păstreze cât mai aproape de PD, în perspectiva alegerilor prezidenţiale din toamnă, dar şi pentru păstrarea raportului de forţe în coaliţie.
PD vine cu un adevărat dream-team european. Deşi Theodor Stolojan este un produs expirat în plan intern şi nici la Parlamentul European nu a făcut vreo brânză, rămâne politicianul democrat cu cea mai mare credibilitate şi popularitate în rândul electoratului autohton. El este secondat de Monica Macovei, potenţial candidată la un post de comisar european, de asemenea o personalitate care rezonează adânc în electoratul democrat. Alături de ei sunt consilierul prezidenţial Cristian Preda, un real câştig pentru viitoarea delegaţie parlamentară română. „Tripleta de aur” este însă stricată de fripturistul Traian Răzvan Ungureanu, remarcat exclusiv prin elogiile deşănţate la adresa preşedintelui Băsescu. Marian Jean Marinescu şi Iosif Matula, următorii pe listă, au avut un comportament meritoriu în legislatura curentă şi-şi merită pe deplin locul pe listă. Rămâne surprinzătoare poziţia lui Nicolae Vlad Popa, unul dintre europarlamentarii apreciaţi, aflat pe un loc neeligibil.
Democraţii au tratat corect şi candidatura Elenei Băsescu, lansată ca independentă, deşi cu sprijinul masiv al partidului. Este aici aceeaşi strategie ca la precedentele alegeri europarlamentare cu Elena Băsescu în locul puciştilor liberali. Printr-o mobilizare serioasă, pentru democraţi, pierderea electorală poate fi minimă, dar câştigul de imagine imens. Este prima dată când PD chiar acţionează ca un partid matur, făcând dovada unei polifonii acceptabile (raportat la criza de resurse umane care caracterizează toate partidele româneşti) şi a unei distanţări rezonabile de Traian Băsescu. Scorul bun îi va consolida poziţia şi îi va oferi un alt moral lui Traian Băsescu pentru alegerile prezidenţiale (în ipoteza că acesta va mai candida), dar calculele pentru scrutinul din noiembrie depind mai mult de factorul economic, dar şi de accelerata scădere a lui Traian Băsescu, afectat de cazul Popoviciu şi de dezvăluirile care tot apar (acesta fiind doar începutul). Un succes categoric al democraţilor – însemnând aici un scor peste 40%, posibil în condiţiile non-combatului liberal – le va securiza poziţia în perspectiva pierderii fotoliului de preşedinte de către Traian Băsescu.
Comparată cu prezenţa Monicăi Macovei pe listele democraţilor, al căror electorat îl doresc liberalii, măcar la nivel declarativ, decizia conducerii PNL de a deschide lista cu Norica Nicolai are semnificaţia unui sepuku politic. Coroborat cu renunţarea la Daniel Dăianu şi Adrian Cioroianu, lista PNL ajunge cea mai slabă dintre toate, cu prea puţine argumente pentru ca electoratul propriu să se deranjeze să vină la vot, ce să mai vorbim de atragerea celor neutri.
Se poate accepta prezenţa Noricăi Nicolai pe listă, nu ar fi singurul politician expirat trimis la odihnă europeană, însă prezenţa sa în vârful listei este un semnal puternic negativ transmis electoratului (propriu şi neutru) prin inadecvarea personajului la circumstanţe. Chiar şi renunţarea la Cioroianu şi Dăianu putea fi acceptată dacă s-ar fi petrecut mai diplomatic. Oricât de anti-băsescian ai fi, între Norica Nicolai şi Monica Macovei, este evident pe cine va prefera electoratul „de dreapta”.
PNL se pare că nu realizează că nu mai este la putere, deci nu mai dispune de resurse nelimitate pentru stimularea electoratului (oricum greu de mobilizat datorită mizei îndepărtate şi nebuloase) şi că nu-şi permite astfel de gesturi politice. Gălăgia mediatică stârnită de congresul partidului şi lansarea lui „Obama din Carpaţi” au fost deja îngropate de cazul Popoviciu, iar până la alegerile prezidenţiale crinul liberal se va fi ofilit de tot. În condiţiile acestea, dacă PNL scoate 10% prin redistribuire poate sărbători evenimentul ca pe o mare victorie. Nu este exclusă situaţia, jenantă, ca PNL să obţină un scor sub UDMR.
Această nominalizare chiar nu îşi avea rostul. Foarte probabil că Norica Nicolai este un „soldat credincios” al partidului, însă politica se face pe voturi. În afară de funcţia în partid, nu există nimic care să o recomande pentru o asemenea poziţie. Desigur, nici Adina Vălean (pusă într-o situaţie delicată de relaţia cu proaspăt preşedintele PNL, deşi aceasta exista dinainte ca acesta să-şi manifeste măcar intenţia de a candida), nici Renate Webber, performerii europeni ai liberalilor, nu sunt persoane suficient de cunoscute pentru a deveni „locomotive”, ceea ce arată o criză majoră a PNL, din acest punct de vedere, celelalte partide găsind intern o soluţie adecvată.
UDMR nu are nimic deosebit de semnalat, dar probabil că va reuşi să-şi mobilizeze încă o dată electoratul la vot şi, ca urmare a prezenţei scăzute la urne, să obţină un scor superior mediei tradiţionale (aşa cum s-a întâmplat şi la precedentele europarlamentare).
În concluzie, putem spune că România va fi reprezentată chiar bine în Parlamentul European, ceea ce nu e deloc puţin lucru, şi vor creşte şansele noastre de a prinde un post de comisar ceva mai important decât “responsabilul cu xeroxurile”. Dacă acelaşi randament l-ar avea şi Parlamentul naţional…
