Care este marul discordiei, care desparte într-atât Rusia de Ucraina?În 1973,insula Tuzla a fost atribuita Ucrainei, pe atunci republica în cadrul fostei URSS. În 1991, în urma delimitarii granitei dintre cele doua state, Ucrainei i-a revenit partea navigabila a golfului Kerci. Construirea digului a fost începuta de partea rusa în septembrie a.c., iar Ucraina se teme pentru ca, în cazul în definitivarii ei, insula va deveni o continuare a regiunii Krasnodarsk, iar iesirea la mare va fi controlata de Rusia. Ideea construirii digului a fost pusa în practica de partea rusa deoarece Rusia plateste pentru iesirea la Marea de Azov 16 milioane de dolari anual si 100 de milioane pentru 10 ani. Or, se subîntelege ca acesta este unul din factorii care au declansat reactia atât de vehementa a Ucrainei.
Situatia din jurul insulei Tuzla, spre care Rusia a initiat construirea unui dig dinspre regiunea Krasnodarsk, a atins în saptamâna 20-26 octombrie 2003 punctul culminant. Evenimentele luasera un astfel de curs, încât, la un moment dat, se parea ca problema va fi rezolvata doar pe calea armelor. Care este marul discordiei, care desparte într-atât Rusia de Ucraina?În 1973,insula Tuzla a fost atribuita Ucrainei, pe atunci republica în cadrul fostei URSS. În 1991, în urma delimitarii granitei dintre cele doua state, Ucrainei i-a revenit partea navigabila a golfului Kerci. Construirea digului a fost începuta de partea rusa în septembrie a.c., iar Ucraina se teme pentru ca, în cazul în definitivarii ei, insula va deveni o continuare a regiunii Krasnodarsk, iar iesirea la mare va fi controlata de Rusia. Ideea construirii digului a fost pusa în practica de partea rusa deoarece Rusia plateste pentru iesirea la Marea de Azov 16 milioane de dolari anual si 100 de milioane pentru 10 ani. Or, se subîntelege ca acesta este unul din factorii care au declansat reactia atât de vehementa a Ucrainei.
În ajunul deteriorarii” situatiei, Ministerul ucrainean de Externe a trimis Rusiei o nota de protest în care o facea pe aceasta raspunzatoare de “consecintele negative ale unui posibil conflict”. Luni, 20 octombrie 2003, Consiliul de Securitate Nationala si Aparare al Ucrainei s-a întrunit sub conducerea presedintelui Kucima. La conferinta de presa, care a avut loc dupa sedinta, seful serviciului de presa al Ministerului Ucrainean de Externe, Markiian Lubkiskii, a declarat: “As dori sa subliniez ca Ucraina nu va permite sub nici un fel de conditii unirea digului cu insula Tuzla, care apartine Ucrainei”, adaugând ca “Ucraina este pregatita sa faca fata oricarei situatii, pentru aceasta fiind deja elaborate un întreg set de masuri din sfera dreptului international, pe care noi suntem pregatiti sa le aplicam, în cazul în care granita noastra este încalcata”. Trei zile mai târziu, presedintele Kucima a sosit în zona pentru – asa cum s-a afirmat, ulterior, la conferinta de presa de dupa vizita prezidentiala – a examina situatia la fata locului si pentru a lua cunostinta personal despre activitatea granicerilor. Descinderea presedintelui, însa, a avut mai degraba un caracter politic – asa cum au afirmat si analistii rusi si ucraineni -, dl. Kucima dorind sa arate poporului ucrainean hotarârea sa privind apararea intereselor statului.
Conflictul a intrat în faza mult-asteptata a negocierilor diplomatice abia vineri, 26 octombrie 2003, când a avut loc întrevederea dintre sefii guvernelor celor doua tari. Mihail Kasianov si Viktor Ianukovici s-au întâlnit “pentru a “protuzlitsia”” (cuvântul nu înseamna nimic, el fiind un joc de cuvinte, format de la numele insulei Tuzla, pe care premierul ucrainean l-a întrebuintat la conferinta de presa pentru a descrie situatia dintre Rusia si Ucraina) sau, altfel spus, pentru a gasi o modalitate de iesire din impas, convenabila pentru ambele parti. Desi Mihail Kasianov a declarat ca “în problema apartenentei insulei Tuzla sunt anumite dezacorduri”, el a propus, iar omologul sau ucrainean a acceptat, ca Rusia sa stopeze lucrarile de constructie a digului cu conditia ca trupele ucrainene sa fie retrase din zona. Pentru un moment, criza a fost dezamorsata, însa ea nu a rezolvat doua probleme importante:
- apartenenta partii inundate a insulei Tuzla;
- delimitarea granitei dintre cele doua state în Marea de Azov, aceasta fiind cea mai importanta problema, care-i desparte, dealtfel, pe cei doi “frati-dusmani”. Desi exista propuneri de ambele parti, nu s-a reusit sa se ajunga la un acord.
Mai devreme sau mai târziu granita va fi delimitata. Problema apartenentei insulei Tuzla va fi si ea rezolvata. Constructia digului început de catre Rusia s-ar putea sa fie finalizata în colaborare, el putând reprezenta, în acesta caz, un posibil “pod de flori” în varianta ruso-ucraineana, care sa-i uneasca pe fratii de pe cele doua maluri. Întrebarea care apare însa este urmatoarea: de ce Rusia a decis”sa încinga” relatia cu Ucraina, tocmai acum, dupa fusesera puse bazele viitoarei cooperari economice în cadrul zonei economice libere de la nivelul statelor CSI? Analistii rusi si ucraineni vehiculeaza trei scenarii: 1) constructia digului (pâna în faza actuala) reprezinta o victorie a patriotilor-nationali rusi, care se împaca foarte greu cu ideea unui stat ucrainean independent; 2) adversarii presedintelui Putin au provocat intentionat aceasta criza pentru a-i crea probleme în anul pre-electoral (la anul, în Rusia, vor avea loc alegeri prezidentiale); 3) în anturajul presedintelui Kucima apele sunt tulburi, iar el ar putea profita de acest lucru pentru a-si prelungi mandatul pe termen nelimitat, mai ales ca “mostenitorul” sau nu este pregatit înca pentru succesiune (si în Ucraina, vor avea loc alegeri prezidentiale, în octombrie anul viitor). Ori, o victorie a fortelor de opozitie ucrainene, ar putea produce neplaceri presedintelui Kucima si apropiatilor sai.
Oricare dintre cele trei scenarii s-ar dovedi adevarat, se pare ca toponimul “Tuzla” provoaca, în general, aduceri aminte nu tocmai placute: în fosta Iugoslavie, acum opt ani, sârbii ortodocsi au asediat Tuzla, unde în care locuiau sârbi musulmani. Atunci, voluntarii rusi si ucraineni s-au aflat pe parti diferite ale baricadei. Se pare ca, cel putin pâna în acest moment, situatia se repeta.
Publicat în : Politica externa de la numărul 9
