S-a antamat acordul cu FMI, leul a început să crească, guvernatorul BNR este vesel şi readuce în discuţie varianta cu creşterea pozitivă pentru anul acesta. Băncile au jurat că nu vor scoate banii din economie. Gata? Am scăpat? A trecut criza? Desigur că nu.
Momentan, nu există de fapt nimic concret. Banii sunt doar pe hârtie, încă nu au ajuns în economie. Guvernul nu are altă idee de a rezolva situaţia decât crescând fiscalitatea şi este complet depăşit de situaţie. Nici vorbă de un plan de măsuri. Bine că măcar există „road map”-ul convenit cu FMI care îl pune oarecum pe pilot automat. Până la sfârşitul anului vom fi în campanie electorală, deci politicienii vor avea alte preocupări decât administraţia.
Singurul lucru care s-a schimbat a fost că s-a deschis paraşuta şi nu mai ne prăbuşim în gol. Deocamdată încă nu se vede pământul şi nici nu este sigur că paraşuta va rezista. Chiar dacă, emoţional, pe termen scurt, presiunea pe leu s-a mai micşorat, foamea de euro nu se potoleşte atât de simplu. Sunt, totuşi, 25 de miliarde de euro care trebuie – la modul teoretic – returnaţi anul acesta. Dacă în ceea ce priveşte datoriile băncilor, probabil că în proporţie de 80% banii vor rămâne în ţară într-o formă sau alta, în ceea ce priveşte datoriile firmelor lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Într-o estimare optimistă vorbim de 5-6 miliarde de euro, în “worst case scenario” de 12-13 miliarde.
În al doilea rând, din rezerva valutară a BNR, doar jumătate reprezintă efectiv banii ei, restul fiind ai băncilor comerciale şi o parte vor fi returnaţi acestora prin reducerea rezervelor minime obligatorii. Ceea ce nu lasă foarte mult loc băncii naţionale pentru a apăra cursul. Chiar dacă un curs de 5 lei/euro pare exclus în momentul de faţă, o depreciere până la un 4,6-4,7 are o probabilitate destul de mare. „Întărirea leului din ultimele zile reflectă reacţia pozitivă a pieţei la încheierea discuţiilor cu FMI, evoluţia fiind previzibilă, însă mai departe cursul va depinde de cum va fi administrată economia şi ce se va mai întâmpla în afară – spunea Dominic Bruynseels, CEO al BCR, citat de „Ziarul Financiar”. Sunt multe de făcut în economie şi nu este clar cum vor merge lucrurile. Evoluţia cursului va depinde de cum va fi administrată economia şi de mediul extern”.
Cifrele de pe primul trimestru par să indice faptul că ianuarie a fost luna cea mai grea. Încasările la buget au scăzut cu 8,6%, consumul de energie cu 8%. În februarie, viteza de scădere se redusese: 8% veniturile, 7,1% consumul de energie. Pentru martie nu avem încă date cu privire la scăderea veniturilor, dar scăderea consumului de energie pe primele 23 de zile a fost de 5,7%. În aceste condiţii, este posibil ca luna cea mai grea să fi fost, surprinzător, ianuarie, de atunci viteza de decelerare scăzând, iar, dacă trendul se menţine, vom putea ajunge la creştere 0 undeva la sfârşitul trimestrului doi, de unde să reintrăm pe trend pozitiv. În aceste condiţii, primele două trimestre pot aduce o scădere medie de 6% din PIB din care să se poată recupera în trimestrele trei şi patru măcar o parte astfel încât există şanse ca prognoza FMI să fie corectă.
Relansarea este încă departe în primul rând datorită componentei psihologice a crizei. În România, consumul s-a accelerat abia din 2005, după ani de creştere economică urmând depresiei de la sfârşitul anilor 1990. Din acest punct de vedere, probabil că vor trebui cel puţin 4 ani pentru revenirea la cifrele din 2008. Atâta timp cât lumea este speriată şi Guvernul nu dă vreun semn de inversare a trendului prin măsuri concrete şi coerente, consumul va continua să se diminueze până la strictul necesar.
După cum am criticat în mod constant viziunile excesiv de pesimiste ale mass-media, nu pot fi de acord cu o asemenea seninătate din partea BNR, mai ales în condiţiile în care este vinovatul principal pentru situaţia în care am ajuns. În momentul de faţă, băncile au bani suficienţi şi chiar sunt dispuse să dea credite, însă cine mai e dispus să se împrumute în condiţiile actuale de nesiguranţă? Dobânda în sine nu este o problemă, firmele şi cetăţenii se împrumutau acum 4 ani cu 30-40% şi nici în perioada de vârf nu a scăzut la lei sub 20% (dobânda reală), la euro fiind minim 10%. România a intrat într-un ciclu de neîncredere care nu se va sparge prea uşor, chiar dacă criza economică începe să dea semne că s-a încheiat.
Acelaşi lucru îl spune şi şeful BCR, citat de „Ziarul Financiar”, care afirmă că „pe piaţa românească nu există o problemă de lichiditate, ci parţial o problemă de cost al banilor, şi este dificil să menţii un business viabil mai ales în cazul IMM-urilor, care se finanţează preponderent în lei”.
El speră că dobânzile vor scădea mai degrabă mai curând decât mai târziu, pe măsură ce pachetul negociat cu FMI îşi va face simţite efectele. Cât priveşte nivelul ridicat al rezervelor minime obligatorii, el se aşteaptă la o scădere foarte graduală. „Nu mă aştept să scadă foarte repede şi este şi corect să se întâmple aşa, pentru că în actualul context trebuie să fim foarte atenţi cu ceea ce facem, pentru a nu apărea efecte secundare nedorite”.
Criza financiară internaţională a expus băncile din România la riscuri sporite, prin amplificarea presiunilor asupra cursului valutar, într-un mediu operaţional dominat de băncile străine, se arată într-un raport al Fitch Ratings referitor la sectorul bancar român. Conform agenţiei, citată de Mediafax, în condiţiile în care băncile străine controlează 88% din activele bancare din România, Fitch anticipează o reducere a fondurilor disponibile pentru finanţare, la nivelul companiilor-mamă, iar costul mai ridicat al finanţării se va transpune într-o creştere mai lentă a creditelor şi o profitabilitate mai scăzută în 2009.
„Unul dintre principalele riscuri din România este cel legat de creditele în valută. Peste jumătate din totalul împrumuturilor, precum şi al celor către populaţie sunt denominate în monedă străină”, a declarat Levent Topcu, director la Fitch Ratings în domeniul instituţiilor financiare, conform sursei citate.
România plăteşte în acest moment tribut inactivităţii administrative din ultimele 6 luni şi a autismului cu care a tratat semnalele apărute de la începutul anului 2008. Sigur, nu are rost să mergem acum pe ideea „ce-ar fi fost dacă…”. De altfel, şeful delegaţiei FMI confirmă ceea ce spuneam şi eu, şi anume că România nu este propriu-zis în criză economică, ci victima unor tensiuni prost tratate de guvernanţi: „Noi suntem foarte prudenţi în previziuni. Cifrele pe care s-a făcut programul FMI pentru România sunt cele mai apropiate de realitate. Mai trebuie să ţineţi cont de un lucru: pierderea încrederii în economie are cele mai grave efecte. E bine de ştiut că în momentul acesta în România nu este criză. Sunt doar tensiuni create de situaţia externă. E adevărat că investitorii tind acum să creadă că ţara nu are potenţial să depăşească această criză.”
România are potenţial, nici un dubiu aici. Problema este să nu se întâmple cum se spune în fotbal, „s-a născut talent, şi a murit speranţă”.
