Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a anunţat o creştere economică record pe primul semestru, de 8,6%. Cum primul semestru nu include şi datele pe agricultură şi 2008 este un an mai bun decât 2007 în acest sens, putem fără a greşi prea mult să estimăm o creştere anuală undeva între 9 şi 10%, departe de estimarea iniţială a guvernului (6,5%) şi peste cea prognozată de subsemnatul anul trecut (8,5 %).
Această creştere survine în condiţiile în care în întreaga Europă se resimt efectele crizei economice declanşată criza bancară americană, o criză departe de a-şi fi epuizat toate efectele. Deşi toate agenţiile de rating şi analiştii economici considerau România printre cele mai vulnerabile din regiune la efectele crizei, aceasta s-a dovedit a fi chiar benefică, aducând investiţii străine record.
Neîncrederea continuă însă şi după anunţarea rezultatelor, majoritatea analiştilor părând a le minimiza sau chiar contrazice, vorbind despre „supra-încălzire”, „soft landing” sau „hard landing”, argumentând că este vorba de o creştere nesustenabilă şi care se va epuiza în curând.
Excepţionalismul românesc
De ce nu se resimt în România efectele crizei externe?
Există două elemente care diferenţiază România de ţările din jur (poate mai puţin Bulgaria, dar acolo sunt şi alte circumstanţe adverse).
În primul rând, România este mult mai înapoiată decât restul Europei, având un decalaj de circa 5 ani faţă ţările „sărace” ale UE (Ungaria, Slovacia) şi de la 10 ani în sus faţă de plutonul secund (Polonia, Cehia). Astfel, criza prinde România într-un moment în care acumulările anilor 2002-2007 abia încep să se reflecte în PIB şi devine o ţintă foarte interesantă pentru investiţii, având salarii mult mai mici ca media europeană şi o piaţă în creştere – aproape indiferent de domeniu. Momentan, investiţiile vin preponderent din Europa, dar nu peste mult timp vor apărea investiţii din India (deja o prezenţă vizibilă în România), din China sau chiar din Brazilia, ţări pentru care putem deveni o poartă de acces nu doar către Uniunea Europeană, ci şi către spaţiul ex-sovietic. Asta se traduce în investiţii străine record (cca 10 miliarde de euro – în condiţiile în care nu avem nici o privatizare majoră). Chiar dacă s-au pierdut investiţii importante (Mercedes, printre altele), în mod sigur vor veni altele şi cel mai târziu în 2009 vom mai avea încă un producător auto instalat în România, ţara noastră dezvoltându-se ca un Detroit european.
Tot legat de investiţiile străine, acum se resimt efectele investiţiilor din anii trecut şi care au ajuns la maturitate, lucru reflectat în creşterea deosebită a producţiei industriale, dar şi în formarea brută de capital, care a ajuns la ritmuri de creştere de peste 30% (36% în trimestrul 2, 33% în trimestrul 1). Cele 10 miliarde investite anul acesta vor asigura creşteri de peste 6% încă 3-4 ani de-acum încolo.
România se află acum de partea cea bună a crizei – care afectează în special statele supra-dezvoltate – SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania. Este o Indie a Europei, o soluţie a crizei care loveşte companiile europene şi americane, cu salarii încă mici şi multe active nefolosite, cu o forţă de muncă utilizată la nici 50% din capacitate. Centrii de putere economică ei lumii tind să ajungă la un echilibru cu centri de putere demografică. Nu întâmplător China, Brazilia şi India sunt performerii economici ai momentului. România însăşi este încă departe de locul la care i-ar da dreptul puterea demografică.
Cel de-al doilea aspect care diferenţiază România de ţările europene îl reprezintă sistemul bancar, mult mai aproape de cămătăria medievală decât de serviciile bancare moderne. Profiturile filialelor din România stabilesc noi recorduri în cadrul grupurilor financiare internaţionale. Din acest punct de vedere, România este departe de o criză financiară. Pentru România, criza sistemului bancar va însemna că profitul nu se va scrie cu trei cifre, ci doar cu două, iar în cazul celor mai mici, poate chiar cu una singură.
Se vorbeşte despre „scumpirea” banilor. Este desigur o glumă. Banii în România erau oricum mai scumpi decât oriunde în altă parte – iar în unele cazuri până şi cămătarii aveau oferte mai bune. Firmele oricum se finanţau din străinătate la costuri mai rezonabile. Faptul că „oamenii de rând”, cum le place colegilor din presă să spună, nu vor mai avea acces la credite „doar cu buletinul” nu este chiar o tragedie. Abia se va mai tempera consumul dincolo de posibilităţi.
Sigur că în acest proces vor apărea şi o serie de victime printre cei care nu şi-au făcut bine calculele, dar boieria se plăteşte. Creditele pentru concedii în străinătate, creditele ipotecare pentru limuzine second hand, creditele „doar cu buletinul” pentru telefoane „de fiţe” sunt cele vor face primele victime şi care vor dispărea în curând din peisaj. Întrebarea care se pune este de ce BNR le-a tolerat până acum… A, mă scuzaţi, BNR era ocupată cu ţintireahăituirea inflaţiei.
România – Tigrul european
Creşterea economică românescă nu va produce ca efect supraîncălzirea economiei din simplul motiv că are două componente esenţiale pozitive: formarea brută de capital, cu creşteri de peste 30% pe ultimele două trimestre şi cu perspectiva de a rămâne la acelaşi nivel încă 2-3 trimestre (rod al celor 10 miliarde investite anul acesta) şi creşterea producţiei industriale, rod al investiţiilor din ultimii ani, iar şi aici avem perspective pozitive pentru următoarele trimestre (numai Ford va adăuga în curând un miliard de euro/an la PIB).
Desigur, există şi componenta „volatilă” – agricultura, încă dependentă de capriciile naturii. În condiţiile în care alimentele se scumpesc, vom asista în mod cert la dezvoltări interesante – dar pe termen mediu – dacă nu prin investiţii locale, atunci prin investiţiii străine şi bani europeni, care vor reduce volatilitatea acestei componente a PIB-ului.
O altă componentă care pare incertă o reprezintă sectorul construcţiilor. Este evident că asistăm la un blocaj pe piaţa imobiliară, ceea ce poate duce la reducerea activităţilor din construcţii. Pe de altă parte însă, infrastructura României este încă suferindă. Suntem ţara cu cel mai mic număr de kilometri de autostradă şi, în general, cu o infrastructură rutieră la nivel de anii ’60, lipsesc locuinţe decente, şcoli, grădiniţe, stadioane, deci există încă loc pentru păstrarea unui ritm ridicat în acest sector. Să nu uităm, de exemplu, că Spania a fost prinsă de criză la apogeul dezvoltării, cu o supraofertă de locuinţe şi cu o infrastructură decentă.
Consumul populaţiei este cel mai sigur candidat la scădere. Dar şi aici, creditele vor fi înlocuite – desigur, nu imediat – cu creşterea reală a veniturilor populaţiei. Salariile în România, e drept, cu o componentă „gri” semnificativă, sunt încă undeva sub jumătate din media europeană, deci sunt perspective de creştere, chiar dacă ritmul va încetini peste 2-3 ani. Dar pentru perioada imediat următoare sunt de aşteptat creşteri de două cifre.
Factorul politic
Guvernul Tăriceanu are marele merit nu doar de a nu fi incomodat în vreun fel mediul de afaceri, ci şi de a-l încuraja prin reducerea fiscalităţii. Scandalurile permanente din zona politică nu au afectat deloc economia.
În plus, a apărut un factor nou: alegerea prin vot uninominal a preşedinţilor de consilii judeţene este de natură a-i responsabiliza şi a creşte performanţa administraţiei locale. Înainte era foarte simplu: pentru orice problemă era imediat identificat vinovatul – Guvernul. Acum, asta va fi mai greu, principalul responsabil devenind preşedintele Consiliului Judeţean. Alegătorii nu aveau ce să-i facă prefectului – numit pe criterii politice. Acum, şeful CJ ştie că dacă nu performează nu va mai fi reales. Această schimbare de optică s-a făcut vizibilă chiar recent. În urmă cu puţin timp, guvernul a anunţat o listă cu şapte oraşe care vor beneficia de asistenţă pentru a ajunge la un PIB similar cu al Bucureştiului. Lista a fost imediat contestată de oraşe care se considerau mai îndreptăţite să primească acest sprijin. E doar un exemplu că lucrurile se mişcă în direcţia cea bună.
Motorul creşterii economice viitoare va fi descentralizarea. Deja Bucureştiul este sufocat din toate punctele de vedere, Timişoara se apropie de maxim. Restul ţării însă prezintă însă loc de creştere.
Pe măsură ce nivelul de trai creşte, oamenii încep să se preocupe şi de alte probleme decât grija zilei de mâine. Circulând, ei văd că în judeţul X străzile sunt mai bune, că oraşul Y este mai curat şi realizează că mizeria şi managementul defectuos nu sunt o fatalitate şi că lucrurile pot arăta şi altfel. Politica se mută de la nivelul emoţional la cel pragmatic, de la nivel naţional la nivel local. Numai faptul că acum în orice oraş din ţară ziarele locale vând mai mult decât publicaţiile centrale spune foarte multe despre interesul cetăţenilor.
Multă lume acuză consumul (în special cel pe credit) ca fiind principalul vinovat de dezechilibrele economice. Este încă un exemplu de problemă pusă greşit. Nu faptul că se consumă mult este o problemă, ci că se produce mai puţin. Şi aici este o problemă de management şi de administraţie.
Cer senin la orizont
După un uşor recul de la începutul anului, creditele pentru populaţie au reînceput să crească. Asta înseamnă că a revenit încrederea în economie. De asemenea, de la începutul anului ritmul de creştere al exporturilor îl depăşeşte pe cel al importurilor lună de lună, ceea ce creează premisele reducerii deficitului comercial. Inflaţia reintră pe un trend descendent, iar cursul nu a avut variaţii periculoase. Creşte producţia industrială şi acumularea brută de capital. Acestea ar fi elementele pozitive pe termen scurt.
Pe termen lung, un alt element pozitiv care se va desfăşura îl va constitui scăderea ponderii economiei subterane. Dacă ne uităm la modul cum a fost alcătuit bugetul pe 2008 se poate estima un nivel al economiei gri de cel puţin 30 miliarde de euro provenind din diferenţa dintre nivelul preconizat al încasărilor din TVA şi nivelul încasărilor aşteptate din impozitul pe venit (cu alte cuvinte, între cheltuieli şi venituri). În momentul de faţă, cea mai mare parte a economiei subterane provine din agricultură şi servicii. Prin accesul la fondurile europene şi prin dezvoltarea rurală, ponderea agriculturii va scădea treptat. Deşi poate părea surprinzător, există interes deosebit pentru fondurile europene, raportul între proiectele depuse şi sumele alocate fiind de 4:1. Noile schimbări politice vor aduce o presiune suplimentară pentru eficientizarea administraţiei publice.
Cu aceste premise, şansele ca România să traverseze o criză în viitorul apropiat sunt relativ reduse.
