Home » Interviu

Convorbiri cu Mircea Maliţa: despre evenimentele din Franţa

În ’68 a izbucnit un protest motivat explicit de o doctrină, pestriţă desigur, dar cu un mesaj atotcuprinzător de revoltă împotrivainstituţiilor şi a regimului, de câştigare a tuturor libertăţilor, inclusiv cea erotică. Acum totul porneşte de la un paragraf de lege. În Franţa au loc evenimente îngrijorătoare. Protestul în masă al studenţilor pentru un text de lege considerat... 

Dan Drosu Şaguna, preşedintele Curţii de Conturi

“În urmă cu un an controlul însemna “a linge hârtii”; acum, folosind acest sistem controlat pe computer, nu numai că este rapid şi eficient, dar se evită şi eventualele presiuni, chiar încercări de corupere.” Domnule preşedinte, lucraţi la Curtea de Conturi de la reînfiinţarea ei. V-aţi început mandatul în fruntea Curţii de Conturi în 2002. Cum a evoluat... 

Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor

“Am o altă viziune despre rolul Camerei Deputaţilor în raport cu societatea şi cu celelalte instituţii ale statului.” Domnule Bogdan Olteanu, sunteţi primul preşedinte al Camerei Deputaţilor membru PNL. Cât de importantă este pentru PNL şi pentru Alianţă deţinerea acestei funcţii? Cred că cel mai important lucru este acum să discutăm despre importanţa acestei schimbări... 

Sorin Ilieşiu, iniţiatorul Apelului intelectualităţii adresat şefului statului06

Acum un an, Sorin Ilieşiu a propus societăţii civile un program pentru reforma morală a societăţii româneşti (apărut în presă la 30 aprilie 2005 cu titlul “Proclamaţia pentru România”). Ca urmare, la data de 14 iunie 2005, societatea civilă a adresat autorităţilor APELUL PENTRU ROMÂNIA. În octombrie 2005, Sorin Ilieşiu i-a trimis preşedintelui Traian Băsescu o scrisoare... 

Convorbiri cu Mircea Maliţa: despre războiul caricaturilor

V. M.: Un desen într-o publicaţie daneză a declanşat o criză numită “războiul caricaturilor”. Nu e mult spus un război? Sau suntem pe cale să vedem început războiul civilizaţiilor anunţat de Huntington? Aţi scris împotriva lui, iar acum e citat peste tot. M. M.: Criza e mare şi are manifestări asemănătoare unui conflict major. De la sute la sute de mii de manifestanţi... 

Dr. Constantin Buchet, membru al CNSAS

Dr. Constantin Buchet, membru al CNSAS: “O lustraţie în magistratură, în spiritul unei legislaţii specifice acestei bresle, s-ar putea face doar în contextul unui probatoriu clar al activităţii de poliţie politică în fapt şi în drept, şi nu prin simpla legătură cu serviciile de securitate de dinainte de 1990.” Domnule Buchet, sunteţi membru al Colegiului CNSAS chiar... 

Paul MLADIN

Paul Mladin: “Energia electrică este astăzi nu doar o utilitate necesară, ci şi resursa primară a oricărei activităţi. Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica este operatorul reţelei energetice de transport şi operatorul de sistem din România, care asigură funcţionarea sigură şi stabilă a sistemului energetic naţional şi garantează accesul nediscriminatoriu... 

Mirel TALOŞ

Mirel Taloş: “Pentru acest an deviza Cabinetului Tăriceanu este integrarea în Uniunea Europeană şi investiţiile” Domnule secretar de stat Mirel Taloş, prin funcţia pe care o deţineţi în cadrul Cabinetului Tăriceanu vă ocupaţi de un domeniu foarte important şi sensibil deopotrivă, analiza şi planificarea politică. Care sunt principalele domenii de acţiune? Departamentul... 

Leon Volovici – cercetător în cadrul Institutului de Iudaism Contemporan al Universităţii Ebraice din Ierusalim

“Nimeni nu va judeca generaţia de acum pentru masacrele din perioada Antonescu, ci după felul în care te raportezi şi cum te confrunţi cu aceste crime din trecut. Acesta este testul pentru “imaginea României”. Ultima parte Ca membru al comisiei de studiere a Holocaustului în România, aţi urmărit îndeaproape evenimentele atât în timpul desfăşurării lucrărilor,... 

Cristian Vlaicu, director general al Regiei Autonome “Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”

“Chiar dacă RA APPS atrage mai puţin interesul opiniei publice, aceasta nu înseamnă că nu suntem deschişi sau transparenţi ca instituţie.” Domnule Cristian Vlaicu, în calitate de director general al Regiei Autonome “Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, vă rugăm să ne spuneţi câteva cuvinte despre această instituţie, atât de puţin vizibilă pentru... 
© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress