Teodor Mărieș, președinte al Asociației “21 Decembrie”, a decis, vineri, 16 octombrie 2009, să iasă din greva foamei, după ce 74 zile neîntrerupte a recurs la acest gest extrem de revoltă. Implicat în Dosarul Revoluției din decembrie 1989, în calitate de parte vătămată, Mărieș a solicitat justiției române și, mai apoi, Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg punerea la dispoziția sa a probelor din dosar, chiar dacă, sau mai ales dacă, unele dintre ele sunt clasificate.
Procurorii români au invocat inițial confidențialitatea investigațiilor, dar, deoarece, prin decizia din 9 octombrie, CEDO a considerat că Teodor Mărieș trebuie să aibă acces la datele din dosar, Parchetul a cedat, pe 12 octombrie, hotărând să respecte Curtea. Ministerul Apărării Naționale și Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității s-au conformat imediat și au transmis documentele către Parchetul General, iar o parte dintre acestea au ajuns deja la Mărieș și au fost publicate pe site-ul Asociației “21 Decembrie”, la adresa: http://www.asociatia21decembrie.ro. Serviciul Român de Informații și Serviciul de Telecomunicații Speciale, două dintre instituțiile care dețin cele mai importante probe din Dosarul Revoluției, refuzaseră să se conformeze la data de 17 octombrie 2009.
Nu a trecut mult timp, într-adevăr, de la decizia CEDO; în schimb, au trecut 20 de ani de la momentul în care Securitatea ceaușistă a devenit Serviciul Român de Informații. Mărieș se așteaptă ca SRI să blocheze în continuare accesul la documente, pe motiv că informațiile sunt clasificate. Asociația “21 Decembrie” a trimis deja către SRI un apel, semnat de un număr impresionant de organizații civice, în care cere punerea la dispoziția procurorilor în special a Dosarului “Dâmbovița”, privitor la manifestațiile din Piața Universității și mineriadele din 1990. De altfel, se știe că o parte dintre documentele esențiale pentru aflarea adevărului despre Revoluție și mineriade au fost distruse fie în zilele lui decembrie 1989, fie ulterior (Berevoiești este doar un caz). SRI a ajuns astfel să fie perceput ca instrumentul principal de tăinuire a faptelor de la Revoluție și de la mineriade, instituția prin intermediul căreia s-a păstrat nealterat pactul între beneficiarii reali ai Revoluției (oameni politici și viitori oameni de afaceri).
Mărieș este convins că deconspirarea documentelor de la SRI ar putea crea un deranj major în societatea românească, chiar și după 20 de ani, ceea ce pare să fie adevărat, având în vedere reticența vădită a SRI față de acțiunile sale. Aceste date, și altele, ar putea lăsa impresia că motivația acțiunilor lui Teodor Mărieș este una personală sau, cel mult, de grup (al revoluționarilor). În plus, prin ceea ce face, președintele Asociației ”21 Decembrie” forțează atât nota, cât și cadrele legale existente (inclusiv decizia CEDO, care nu confirmă explicit dorința lui Mărieș de a avea acces la întreg Dosarul Revoluției și nu doar la probe relevante).
Judecând astfel, este însă greu, dacă nu imposibil, să înțelegi ce vrea Mărieș. Acesta poate să fie motivul pentru care, cu excepția câtorva editorialiști, care au atras atenția asupra cazului, mass-media a ignorat subiectul, deși era vorba de un lucru deopotrivă important și senzațional. Este posibil însă ca, după decizia CEDO, subiectul să intre până la urmă în atenția mass-media. Căci ceea ce se pare că l-a salvat pe Mărieș și, în același timp, a pus cazul său într-o lumină corectă este tocmai dispoziția Curții Europene, mai precis a șefului Secției a III-a, Josep Casadevall. Nu numai că CEDO i-a dat dreptate lui Mărieș, cel puțin sub aspect procedural, dar a judecat cererea sa în spiritul drepturilor omului, și nu numai în spirit: Josep Casadevall l-a rugat personal pe Teodor Mărieș să renunțe la greva foamei. În realitate, cazul Mărieș nu este unul personal sau de grup, ci este cazul unei națiuni. Faptele sale nu ar trebui să fie judecate cu legea în mână, ci înțelegând mesajul său disperat. Mărieș este cel care, în calitate de președinte al unei asociații ce urmărește îndeaproape cercetările din Dosarul Revoluției, cunoaște bine subiectul, este dispus (până la eroism) să se implice civic pentru a cere o judecată dreaptă și ne atrage atenția asupra pericolului de a fi din nou înșelați.
Președintele Traian Băsescu a exprimat corect cel puțin o parte a problemei atunci când, în cadrul unei emisiuni de televiziune, a declarat că lupta lui Teodor Mărieș nu este întâmplătoare și că “se pare că foarte multe fapte care sunt în dosare se apropie de prescripție”. Efectele sociale tot mai grave ale crizei economice au, ca o cauză internă indubitabilă, lipsa unei strategii și a acțiunii pentru crearea unei economii puternice. De aceea, acordul cu FMI a putut fi văzut ca nota, plătită de români, pentru proasta guvernare și corupția conducătorilor din ultimii 20 de ani. Am fost înșelați, dar nu s-a terminat.
Întrucât o parte a probelor din Dosarul Revoluției este alcătuită din documente clasificate, ne va fi imposibil să aflăm adevărul despre Revoluția din 1989, dacă nu există o voință a justiției. Au trecut 20 de ani și nu avem nici un vinovat pentru cei aproximativ 1600 morți de la Revoluție, deci putem considera că nu a existat această voință. Așadar, când Teodor Mărieș solicită nu doar documente relevante pentru dosarul său, ci întregul dosar, și când afirmă că va publica pe Internet toate documentele, el procedează foarte corect și obiectiv, deși legea nu-i permite asta. (Nici legea nu pare a fi cu totul împotriva lui Mărieș.
Există dubii serioase în legătură cu procedura de clasificare a informațiilor privind evenimentele din 1989 potrivit unei legi adoptate în 2002. De asemenea, este destul de ciudată confidențialitatea pe care o cer procurorii privind probele din dosar.) Scopul lui Mărieș este de a face cunoscute faptele unora sau ale altora dintre participanții la revoluție, mai precis dintre conducătorii revoluției și ai instituțiilor statului la acel moment în condițiile în care se apropie termenul de prescripție, iar vinovații nu vor mai putea să fie pedepsiți altfel decât moral. Riscurile sunt deci două: să nu aflăm adevărul și să nu se facă dreptate, iar consecința…, că vom fi înșelați din nou.
Nu mai trebuie subliniată legătura directă între corupția din ultimii 20 ani și nerezolvarea Dosarului Revoluției. Să fim totuși optimiști. Ca urmare a deciziilor favorabile ale CEDO și, ulterior, ale instituțiilor românești (să sperăm că se vor conforma toate până la urmă!), Asociația “21 Decembrie” va primi documente din dosar. Lucrurile au început să se miște acum în primul rând datorită lui Teodor Mărieș. El însuși pare să fie optimist și se bucură de victoria sa, care este reală. După cum a mărturisit unor apropiați: “Le-am dovedit îngerilor din decembrie că ne pasă de sufletele lor, că jertfa lor din însângeratul decembrie nu a fost zadarnică, ci unică”.
