Încă de la începutul mandatului prezidenţial, principala strategie abordată de Traian Băsescu a urmărit divizarea scenei politice, atât din punctul de vedere al relaţiilor dintre partide, cât şi din perspectiva interacţiunilor dintre grupurile interne ale acestora. Tactica strategiei a fost polarizarea în funcţie de afinitatea faţă de iniţiativele prezidenţiale. Coalizând, în jurul unui nucleu reprezentat de PD, facţiuni şi grupări disidente, Traian Băsescu avea drept scop realizarea unei coaliţii prezidenţiale, care să preia de la PSD rolul de formaţiune dominantă.
În realizarea acestui calcul politic, s-a pierdut din vedere posibilitatea ca, în urma polarizării, balanţa dintre susţinătorii şi adversarii preşedintelui să fie înclinată în favoarea celor din urmă. Greşelile de calcul au dus către o situaţie total opusă faţă de cea scontată: coalizarea tuturor partidelor, cu excepţia PD şi PLD, împotriva lui Traian Băsescu. Rezultatul a fost aprobarea de către Parlament cu o majoritate covârşitoare a propunerii de suspendare a preşedintelui.
În acest moment, realitatea politică românească este concentrată pe referendumul privind suspendarea preşedintelui, fiecare dintre cei doi poli acţionând în concordanţă cu obiectivele declarate. Traian Băsescu, susţinut de PD şi PLD, a lansat un apel societăţii civile, solicitând sprijinul acesteia. În actualul context social-politic, discursul întregii clase politice este afectat de o scădere aproape dramatică de credibilitate, situaţie în care singura voce cu adevărat ascultată devine aceea a societăţii civile. Acesta este motivul pentru care preşedintele suspendat a şi invocat sprijinul societăţii civile, de care are nevoie într-o măsură comparabilă suportul organizaţional asigurat de partide. Traian Băsescu a beneficiat şi până acum de relaţia privilegiată cu societatea civilă, relaţie parţial asigurată de susţinerea oferită Monicăi Macovei. În ceea ce priveşte raporturile cu formaţiunile politice, pe lângă sprijinul previzibil acordat de democraţi, preşedintele suspendat se bucură şi de suportul partidului lui Theodor Stolojan. Pe rând, suspendarea l-a adus pe Traian Băsescu mai aproape de fostul său partid, faţă de care se distanţase în ultima perioadă. Această regrupare prezintă avantaje atât pentru şeful statului, care beneficiază de logistica partidului, cât şi pentru democraţi, care mizează pe imaginea liderului-locomotivă pentru a-şi îndeplini obiectivul electoral imediat: europarlamentarele. Dezavantajele acestei asocieri necondiţionate se vor materializa în cazul unui eşec al referendumului. În continuare, relaţia privilegiată cu Theodor Stolojan şi sprijinul primit din partea partidului acestuia ajută la conturarea imaginii „adevăratei Alianţe D.A.”, cu toate că PD şi PLD au negat semnarea vreunui protocol. Mai mult, cele două formaţiuni par să fie în competiţie pentru capitalizarea eventualelor consecinţe pozitive ale succesului la referendum. Cu toate acestea, interesul imediat al celor două partide, cât şi al lui Traian Băsescu este colaborarea, aceasta fiind singura soluţie pentru ieşirea din izolare şi pentru mobilizarea electoratului în vederea câştigării referendumului.
Coaliţia antiprezidenţială este formată din celelalte formaţiuni din arcul parlamentar – PSD, PC, PNL, UDMR şi PRM. Asocierea dintre aceste partide, unele dintre ele teoretic grupate antagonic – UDMR şi PRM sau PSD şi PNL – face ca această coaliţie să stea sub semnul eterogenităţii. Discrepanţele doctrinare şi ideologice dintre aceste formaţiuni politice reprezintă un factor destructurant, cu atât mai mult cu cât nu sunt legate între ele decât de un obiectiv pe termen scurt: înlăturarea lui Traian Băsescu. Din acest punct de vedere, actuala scenă politică nu este cu mult diferită de cea din 2004, în care partidele s-au coalizat împotriva PSD şi a lui Ion Iliescu, diferenţa fiind că, de această dată, subiectul este Traian Băsescu. Mai mult, experienţa postdecembristă a demonstrat că nici o coaliţie care nu se bazează pe asemănări ideologice sau programatice nu supravieţuieşte fără stabilirea unor obiective pe termen lung. Nou-formata coliţie antiprezidenţială nu are şanse politice de supravieţuire, cu atât mai mult cu cât partidele componente se află în concurenţă, fiecare dorind să se legitimeze ca principal adversar al lui Traian Băsescu.
Sondajele de opinie arată că Traian Băsescu va fi reconfirmat în poziţia de preşedinte, astfel încât mizele reale ale celor două campanii lansate cu ocazia referendumului sunt mai degrabă legate de maximizarea şi, respectiv, diminuarea impactului pe care l-ar putea avea rezultatul final. Pe de o parte, preşedintele suspendat secondat de cele două partide care îl susţin doresc o victorie decisivă, al cărei ecou să asigure un avantaj considerabil pentru cele două formaţiuni politice în alegerile pentru Parlamentul European. O modificare esenţială a scorurilor electorale date de sondaje fiind improbabilă, principalul obiectiv al coaliţiei prezindenţiale este acela de a mobiliza electoratul pro-Băsescu, mai mult decât de a convinge noi categorii de public să îl voteze pe acesta. Principalul impediment în reconfirmarea lui Traian Băsescu nu este lipsa de susţinere electorală a acestuia, ci interesul scăzut al populaţiei faţă de demersul referendar.
De cealaltă parte, coaliţia antiprezidenţială mizează nu atât pe înlăturarea imediată a lui Traian Băsescu, cât pe minimizarea victoriei acestuia. Adversarii preşedintelui vor avansa ideea că acesta beneficiază în realitate de o legitimitate scăzută. Mai mult, în perioada în care preşedintele este suspendat, interimatul fiind asigurat de către PSD, pârghiile pentru realizarea schimbărilor necesare slăbirii puterii de acţiune ulterioară a lui Traian Băsescu se află la îndemâna adversarilor. S-ar putea chiar ca oponenţii preşedintelui să nici nu dorească înlăturarea lui Băsescu prin referendum, o percepţie scăzută a legitimităţii şi o putere de acţiune diminuată fiind factori cu un caracter mai puternic eroziv până la viitoarele alegeri prezidenţiale.
În concluzie, luând în calcul efortul susţinut al ambelor tabere de a-şi atinge obiectivele, precum şi faptul că până la data referendumului este posibilă apariţia unor elemente care să răstoarne actuala situaţie, se poate spune că rezultatul referendumului rămâne o incertitdine, cu toate că sondajele de opinie oferă o imagine relativ aşezată a percepţiei publice în acest moment. Mai mult decât atât, evoluţia scenei politice depinde în cea mai mare măsură nu de rezultatul propriu-zis al referendumului, cât de interpretarea general acceptată a rezultatelor acestuia şi de modul în care fiecare dintre cele două tabere va acţiona atât în campanie, cât şi post-referendum.
