Proteste – observaţii la cald

Evenimentele din ultima vreme vor aduce schimbări importante în configuraţia politică a anului 2012.

• Este prima dată după multă vreme când se iese în stradă în mod spontan, fără o organizare politică. În plus, această primă ieşire în stradă, deşi relativ insignifiantă ca număr, s-a dovedit suficientă pentru a preveni un abuz al puterii. Deocamdată, această forţă este neorganizată, nu are un lider, dar poate fi terenul pe care să apară o altă forţă politică. Sunt deja 8 zile de protest continuu, necaracteristic politicii româneşti. Ele pot crea un spaţiu de defulare a frustrărilor şi exprimare a nemulţumirilor acumulate în timp. Dacă ele vor fi preluate de studenţi/tineri şi şomeri, spirala poate continua. Deja au apărut 2 mişcări civice care încearcă să preia nemulţumirile.
• Izbucnirea era previzibilă. Gradul de suportabilitate era la limită ca urmare a accentuării diferenţelor între săraci şi bogaţi. Guvernarea PD a avut suplimentar faţă de celelalte o aroganţă şi un dispreţ faţă de categoriile vulnerabile, o agresivitate sfidătoare şi o permanentă tentativă de învrăjbire a unei categorii împotriva celorlalte (privaţi contra bugetari, toţi ceilalţi contra săracilor, medicii, profesorii), de învrăjbire a populaţiei împotriva instituţiilor statului. În vreme ce tăiau salarii şi propovăduiau austeritatea continuau investiţii aberante gen parcuri la sate, stadioane cu nocturnă în comune, borduri, panseluţe şi gărduleţe. Ca să nu mai vorbim de atitutdinea permanentă a lui Traian Băsescu de dat “cu nuiaua prin uluci pentru a întărâta câinii”. Raed Arafat a fost doar un pretext pentru ceva ce oricum s-ar fi întâmplat mai devreme sau mai târziu. Înclin să cred că noua taxă auto ar fi fost picătura care ar fi umplut paharul după ce lumea s-ar fi lovit de ea, fiind una dintre cele mai cretine idei ale guvernului Boc. Să plăteşti taxă de 5000 de euro pentru o maşină din 2007 care valorează ceva mai puţin sfidează orice logică. Măcar taxa lui Tăriceanu era mai “umană”.
• Româniaîncă pare că nu mai are conducere. Tocmai această absenţă poate duce la apariţia unei mase critice care să facă protestele imposibil de oprit fără a primi un cap de Moţoc. Or, în cazul de faţă, Moţoc nu poate fi decât Traian Băsescu. Asta se poate realiza, practic, prin transformarea alegerilor din 2012 într-un referendum simbolic pentru demiterea preşedintelui, cu consecinţe dramatice pentru PD.
• Nu aş numi acest protest anti-austeritate, cât mai degrabă anti-nesimţire. Gama de revendicări este mai degrabă vastă (Jos taxa auto! nu e o slogan anti-austeritate).
• Înfrângerea lui Traian Băsescu marchează sfârşitul rolului acestuia de “mascul alpha” al politicii româneşti.
• Prima consencinţă a acestui lucru este că pragul de 50% nu mai reprezintă o miză majoră a alegerilor din 2012. Atâta timp cât USL va lua mai mult ca PD, dar îşi securizează o majoritate parlamentară, Traian Băsescu nu va avea curajul să pună un alt premier decât cel indicat de USL. Speranţele PD că Traian Băsescu va face un aranjament ca să-i păstreze în continuare la putere s-au cam năruit.
• A doua consecinţă este că în PD lucrurile se vor precipita. În lumina noilor evenimente, comasarea alegerilor se va dovedi o variantă catastrofală. Acei primari PD încă populari vor fi traşi în jos de nemulţumirea populară crescândă aşa că în mod sigur vor încerca să se distanţeze de partid. Deja două trompete “clasice” ale PD, Cărtărescu şi Pora au “văzut lumina” şi au început să-şi critice idolul. Sigur, este dreptul fiecăruia să-şi schimbe convingerile, şi nu cred că trebuie blamaţi pentru asta, gestul lor contează ca simbol.
• A treia consecinţă este că o parte din baronii locali pot cădea victime colaterale pe post de băseşti locali cu un efect puternic asupra organizării partidului. Să ne gândim ce ar însemna pentru PD Moldova fără Flutur şi cu un Pinalti la PSD sau PNL. Sigur, aceastea sunt exemple extreme, dar nu cu totul improbabile.
• Pentru partidele mici, UDMR, PP, vestea nu este tocmai îmbucurătoare. Cele 5-7 şi, respectiv, 8-10 procente erau foarte importante pentru un PD la 20%, dar mult mai puţin pentru un USL aflat în jur de 50%. Astfel că puterea lor de şantaj negociere este mult redusă. Pentru Dan Diaconescu este o veste chiar foarte proastă, fiindcă astfel i se “desumflă” bazinul electoral, oamenii având acum un mijloc concret de  exprimare a nemulţumirilor. În definitiv, de ce să te mulţumeşti cu o singură televiziune când le poţi avea pe toate în prime-time.
• Şi mai problematic devine pentru UNPR, gaşca de traseişti care şi-a pus toate speranţele în Traian Băsescu. Campania lor de racolări a avut succes tocmai în ideea rolului exercitat de preşedinte
• Mi se pare lamentabil modul în care televiziunile şi agenţiile de ştiri “acoperă” evenimentele. Mediafaxul insista în toate materialele de vineri pe faptul că “manifestaţia nu este autorizată”. Ieri erau “politicieni din opoziţie” infiltraţi. Acum au descoperit membri galeriilor.