A da bani este un lucru uşor şi în puterea oricui. Însă a decide cui să îi dai, cât de mult, când, pentru ce scop şi în ce mod nu este nici un lucru uşor, nici în puterea oricui. Aristotel
Autorităţile publice trebuie să susţină eforturile firmelor de rezolvare a unor probleme ale comunităţii. În fapt, companiile nu fac decât să identifice şi să găsească o soluţie la problemele pe care autorităţile locale nu le-au rezolvat. Mulţi se întreabă care este legătura între autorităţi (stat) şi politica de responsabilitate socială. Relaţia CSR-politici publice se poate dezvolta în multe sensuri. Acţiunile de CSR sunt şi un răspuns la politici publice inadecvate sau insuficiente, la lipsa de voinţa politică din partea unor autorităţi publice. CSR se poate dezvolta însă dacă există politici publice proactive şi favorabile (de exemplu deduceri de taxe). Dar şi CSR poate influenţa politicile publice, stimulându-le, determinând autorităţile să ia în considerare probleme sociale pe care le-au ignorat sau la care, până atunci, nu au reuşit să găsească soluţii. Astfel firmele devin un partener al autorităţilor. Între cei doi nu trebuie să existe competiţie, rivalităţi, ci cooperare spre binele comunităţii. Numai autorităţile publice (prin acţiunile întreprinse, deciziile luate, legislaţia dată) pot face ca responsabilitatea socială să contribuie la atingerea unor obiective ale unor politici publice, fără a lăsa însă ca aceasta să devină un substitut al politicilor publice.
Firmele reprezintă o sursă a unora dintre problemele sociale şi de mediu şi trebuie să conştientizeze, indiferent de mărimea lor, datoria pe care o au faţă de comunitatea în care îşi desfăşoară activitatea. Iar această conştientizare trebuie să aibă loc nu numai la nivelul firmelor private, dar şi al celor care aparţin încă statului (unele regii autonome) a căror mentalitate şi mod de a-şi gestiona activitatea au rămas cu mult în urma practicilor nu de responsabilitate socială, ci de minim respect faţă de comunitate şi mediul înconjurător. Considerăm că responsabilitatea socială va fi cu adevărat încetăţenită în practică şi în mentalitatea din România când vom vedea mari companii încă de stat practicând responsabilitatea socială. Nu trebuie însă ca autorităţile publice să lase sau să aştepte ca toate problemele sociale să fie rezolvate de sectorul de afaceri pentru că acesta va acţiona totuşi în mod selectiv, în funcţie de interesele sau de domeniul său de activitate.
> Societatea civilă
o Organizaţiile societăţii civile trebuie să-şi definească mai clar obiectivele şi trebuie să înceapă să abordeze mai îndrăzneţ marile companii, mai ales în situaţia în care fondurile de finanţare externă au luat calea Estului. Organizaţiile societăţii civile pot fi un exemplu pentru sectorul de afaceri pentru ceea ce înseamnă răspunderea şi responsabilitatea socială. Poate interveni astfel o relaţie de parteneriat între sectorul neguvernamental şi cel de afaceri, o relaţie de tipul win-win în care toţi membrii implicaţi au de câştigat, dar, mai ales, comunitatea.
Mass-media are un rol deosebit de important în răspândirea şi popularizarea practicilor de responsabilitate socială. Şi, pentru a nu fi acuzată că face jocul de imagine al firmelor, ar putea să pună mai mult accentul asupra problemelor sociale sau de mediu identificate. Mobilizarea şi implicarea cetăţenilor, răspunsul dat de comunitate sunt factori deosebit de importanţi pentru reuşita unei acţiuni de responsabilitate socială.
Sectorul de afaceri românesc trebuie să-şi dezvolte şi o dimensiune socială. Soliditatea şi importanţa dimensiunii sociale a sectorului de afaceri se pot demonstra prin abilitatea de a rezista chiar în condiţiile în care firma se confruntă cu probleme financiare sau atunci când condiţiile economice nu se arată prielnice desfăşurării unor acţiuni sociale. În momentul de faţă, responsabilitatea socială este promovată în principal de marile companii, care au resurse, cunoştinţe, dar şi capacitatea de a comunica şi a-şi face cunoscute acţiunile. Pentru ca mediul de afaceri românesc să devină unul competitiv, implicat în comunitate, practicile de CSR trebuie să existe şi la nivelul IMM-urilor, iar, în măsura în care ele deja există, să fie comunicate pentru a deveni exemple de bună practică şi pentru alţii.
Plata datoriilor unei comunităţi, dincolo de onorabilitatea sau popularitatea unui asemenea gest, nu rezolvă problemele comunităţii decât pe moment. E o soluţie paleativă, dar care în timp se poate dovedi ineficientă – comunităţile respective, fiind sărace, vor continua sa acumuleze datorii şi, într-o bună zi, vor ajunge în aceeaşi situaţie. Cel care doreşte să “salveze” comunitatea respectivă trebuie să se gândească la o soluţie cu efecte pe termen mediu şi lung (locuri de muncă pentru şomerii din acea comunitate, găsirea unor modalităţi prin care membrii comunităţii să câştige resurse financiare pentru a-şi acoperi singuri orice fel de datorie şi a-şi rezolva singuri aceste probleme). Altfel, comunitatea se poate învăţa să aştepte mereu un ajutor providenţial, iar statul paternal să fie înlocuit în mentalitatea oamenilor cu un personaj providenţial. A te implica social înseamnă să încerci să schimbi şi mentalităţi, şi atitudini, nu numai să rezolvi o problemă de moment cu o cantitate mare de bani.
Mentalitatea românească de până acum a cultivat ideea că statul este singurul care trebuie să intervină şi să rezolve problemele sociale. Însă o Românie competitivă, care să se ridice la statutul său de membru UE, este cea în care fiecare cetăţean şi fiecare entitate încep să privească dincolo de propria curte şi încep să se îngrijească şi de binele altuia, conştientizând astfel că binele comunităţii şi implicit şi al lui este suma binelui fiecărui vecin, al fiecărui membru al comunităţii sale.
Probabil practica de CSR va deveni una încetăţenită cu adevărat şi în România atunci când vom avea primul caz în care unul dintre cei mai bogaţi 300 de români îşi va dona cea mai mare parte a averii sale către fundaţia unui alt miliardar român, argumentând simplu că acest gest “are sens” (după modelul Warren Buffet care a donat fundaţiei prietenului său Bill Gates mare parte din avere, aproximativ 85% din acţiuni cotate la aproximativ 37 milioane $).
