Un partid prezidenţial pentru Băsescu. Acesta este enunţul sec al deciziei Partidului Democrat (PD) şi Partidului Liberal Democrat (PLD) de a crea Partidul Democrat Liberal (PDL). O analiză mai de substanţă scoate însă la iveală altceva.
Şi anume că se încearcă ocuparea în forţă a spaţiului dreptei politice. Dreapta predată lui Zeus, aşa cum îi spun lui Băsescu membrii PD şi PLD. O dreaptă pe care vor să pună mâna exponenţii stângii feseniste. Băsescu utilizează cu succes un proiect al lui Troţki din anii 1920 în care se preconiza înfiinţarea de partide de diferite culori, dar toate supuse, de fapt, aceluiaşi lider politic.
Diversiunea stângii la dreapta
Cei trei ani de până acum ai mandatului prezidenţial al preşedintelui Traian Băsescu scot în evidenţă un aspect important. Avem de-a face cu o operaţie de lifting care ni se dă frecvent pe sub nas. Şi anume transformarea unui personaj de stânga într-un european, un Gordon Brown, Maria Aznar sau Nicolas Sarkozy. Dar mişcarea lui Băsescu, dincolo de crearea unui vehicul politic care să îi facă pe plac la viitoarele alegeri şi mai ales fără gripe gen Tăriceanu, are ca scop scoaterea din joc a celuilalt pol de dreapta, mult mai aplicat pentru aşa ceva, dar care s-a limitat până acum doar la semnarea unui protocol. Se doreşte evident compromiterea încercării Partidului Naţional Liberal (PNL) de a construi un pol de dreapta cu Alianţa Populară (AP) şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD). Reţeta este una simplă: primul venit, primul servit. Adică polul de dreapta al lui Băsescu ar putea fi credibil deoarece a fost creat înaintea celuilalt. Unul din motivele de grabă îl putem evident identifica în starea de somnolenţă a proiectului liberal.
Un fost comandant de navă, cu relaţii bune la vârful Partidului Comunist Român şi al Securităţii, ministrul lui Ion Iliescu după 1990, membru marcant al Frontului Salvării Naţionale (FSN), ne este prezentat ca salvatorul neamului, dar, mai ales, ca un reprezentant al dreptei politice. A anticomunismului. Curat şi evident cinstit. De fapt, cel mai curat şi cel mai cinstit. Iar cei 322 de parlamentari sunt o cloacă de corupţi şi, bineînţeles, reprezentanţi ai oligarhilor. Aceştia ar fi vinovaţii principali de criza de azi a României. Cel puţin asta înceacă să ni se inoculeze. O operaţie nu numai de lifting, dar mai ales una de imagine, şi care evident are ca scop transformarea în exponentul principal al dreptei al unui individ din care stânga ţipă la fiecare mişcare.
Distrugerea
Realitatea este că Traian Băsescu, PD şi PLD nu au prea mari legături cu dreapta politică. Traian Băsescu este cel care a avut un scop principal în distrugerea partidelor istorice. A distrus guvernarea Convenţiei Democratice (CDR) după ce a sabotat toate proiectele de dreapta ale acesteia. Să ne reamintim numai de restituirea proprietăţilor confiscate de regimul comunist. După ce mai întâi însuşi Traian Băsescu aruncase în aer guvernul Ciorbea deoarece Valerian Stan, şeful Corpului de Control al Executivului, dezvăluise faptul că democraţii lui Băsescu, proveniţi din ierarhiile trei şi patru ale PCR, deveniseră oligarhii tranziţiei. Într-un cuvânt trebuie spus că, după ce a sabotat dreapta, Băsescu vrea să îi ia locul. Astfel suntem astăzi spectatorii unor scene în care personaje care nu au nici o legătură cu principiile lui Maniu şi Brătianu încearcă să le preia moştenirea. Avem de-a face nu în ultimul rând cu o forţare artificială. Una presărată cu sloganuri anticomuniste, dar neacoperite în realitate. Băsescu a condamnat comunismul după ce timp de doi ani a fost presat de intelectualitate să condamne comunismul. În cele din urmă a făcut acest lucru, dar din considerente de imagine şi, evident, de a încerca să-şi apropie această categorie. Mişcarea a fost una de succes. Nu a contat că înfierarea comunismului a rămas doar în scripte sau că preşedintele are o relaţie ideatică cu serviciile şi reprezentanţii fostei Securităţi, printre care generalul Iulian Vlad, ultimul şef al sinistrei Poliţii Politice comuniste. Sau că şeful Protocolului de la Palatul Cotroceni a fost identificat de diplomatul Mircea Răceanu ca ofiţer sub acoperire al Securităţii.
Activiştii şi securiştii din marele partid al dreptei băsesciene
Marele partid al dreptei, PD plus PLD, reprezintă împlinirea politică a unei diversiuni de mari proporţii. Emil Boc, şeful UTC la Cluj dinainte de 1989, Theodor Stolojan, şeful valutei lui Nicolae Ceauşescu, Silvian Ionescu, şeful agenturii Securităţii din Europa Occidentală – aceştia sunt câţiva din liderii care ne sunt propuşi ca moştenitori ai lui Maniu, Brătianu şi ai idealurilor lui Carol I.
Diversiunea lui Băsescu este posibilă şi datorită faptului că la 18 ani de la evenimentele din decembrie 1989 societatea românească nu şi-a vindecat rănile, ci din contră şi le-a agravat. Partidele nu şi-au construit programe şi doctrine, ci numai grupuri de interese. Pe acest fond, un populist ca Traian Băsescu se poate prezenta ca fiind absolut orice. Părintele naţiunii, reîncarnarea lui Maniu, marele susţinător al dreptei româneşti. De fapt, Traian Băsescu îl întruchipează perfect pe Che Guevara. Care cu grupul său de activişti şi securişti din PD şi PLD dau asaltul final şi îşi vor schimba identitatea politică. O manipulare care poate cândva va apărea într-un manual de diversiuni politice. Dacă va reuşi.
