Home » Posts tagged with "Editorial"
România nu are brand de ţară…
În România “avem de toate”, corupţie generalizată care sperie Occidentul şi ţine departe investitorii străini, birocraţie, droguri, prostituţie, adopţii ilegale, clasă politică preocupată de propriile interese, politicieni de rang înalt cu “doctorate” în afaceri imobiliare sau băgaţi în tot felul de potlogării cu bani publici…
Dar… nu avem marcă...
Un discurs de învestitură fără detalii concrete
Trei preşedinţi americani au ţinut discursuri de învestitură în timp de război: James Madison, Abraham Lincoln şi Richard Nixon. Toţi trei s-au concentrat pe provocările cărora poporul american trebuia să le facă faţă în perioada războiului. Actualul preşedinte, George W. Bush, la învestirea celui de-al doilea mandat al său, nu a pronunţat nici măcar o dată cuvântul “Irak”....
Cum alegem între două rele
O dată la patru ani suntem invitaţi să participăm, ca spectatori neputincioşi, iar apoi în calitate de aparenţi decidenţi, la ritualul politic al campaniei electorale, la jocul alegerilor.
Deşi legea permite o perioadă-limită de timp pentru campania electorală, întreg anul 2004 pare a sta sub semnul alegerilor din toamnă, electoratul fiind pus în situaţia penibilă a unor spectatori...
Editorial: Sustainable development on Romanian land
There are nations that plan on the long-term and develop strategies with this stated purpose. The Chinese plan their future for 50 years; the Japanese do the same for 40 years, and the Americans for 25 years. Nevertheless, there are also nations that go only to short-term plans. Romanians fall under this heading, since they can only make their planning for 5 years tops (like in the communist period)....
Guess who will conquer the City Hall?
Local elections next month are not just a mere “warming up” for parties and political actors in view of the parliamentary and presidential elections, as it was considered in the last 14 years. In May and June, all the parties engaged in the electoral race will throw in the arena their best assets: candidates, strategies, programmes and logistics. The favourite seems to the Social Democrat...
Avantajele extinderii: Oportunităţi în noua Europă
Extinderea UE a avut loc oficial pe 1 mai 2004. Din punct de vedere economic extinderea este deja o realitate. Statele est europene au cules beneficii enorme din procesul de integrare al economiilor lor cu Europa Occidentală. Nevoia de a se pregăti pentru calitatea de membru a generat reforme economice în toată regiunea.
Extinderea UE a avut loc oficial pe 1 mai 2004. Din punct de vedere economic...
PSD între disonanţă cognitivă şi haţişul minciunilor
În ultimele luni, semnalele mass-mediei si ale societatii civile au devenit din ce în ce mai agresive la adresa baronilor locali ai PSD. De la deja banalizatele acuzatii de coruptie, pâna la obtinerea frauduloasa a unor titluri universitare, pleiada acuzatilor a început sa acopere o “arie” din ce în ce mai mare a vietii sociale si politice.
Desigur, se impunea o reactie din partea...
Calcule europene şi aritmetica electorală
Recenta decizie a Comisiei de Afaceri Externe a Parlamentului European este de natura sa ridice un mare semn de întrebare cu privire la modul în care decidentii euroropeni (mai) sunt dispusi sa accepte jocul dublu al Bucurestiului. Era evident, înca din noiembrie anul trecut, ca la Bruxelles si în marile capitale europene exista o serie de nemultumiri în ceea ce priveste maniera în care România...
2004 – Perspective
Anul 2004 se anunta a fi unul efervescent, atât pe plan international, cât si pe plan intern.
Cea mai mare putere a lumii, Statele Unite, sunt puse anul acesta în fata examenului alegerilor generale. Semnalele sondajelor de opinie indica, la acest moment, victoriaactualului presedinte George W. Bush în cursa pentru Casa Alba, în vreme ce partidul republican pare a fi câstigatorul detasat al competitiei...
Filiera saudita
Arabia Saudita furnizeaza o nisa unica în razboiul împotriva terorismului.Fiind în acelasi timp parte a solutiei si mare parte a problemei, ea este atât exportator, cât si tinta a terorismului. Camin al wahhabismului, interpretare adânc conservatoare a islamului, al carui adept este si Osama Bin Laden, Arabia Saudita este tara de origine a unora dintre teroristii de la 11 septembrie. Un raport...