Home » Idei contemporane

Ce sunt diasporele? (I)

Cercetările asupra diasporelor sunt realizate din numeroase perspective, incluzând antropologia, sociologia, geografia umană, migraţia, cultura, rasa, multiculturalismul, postcolonialismul, economia politică şi comunicarea. O dezbatere continuă privind ce anume trebuie să se înţeleagă prin “diaspora” a însoţit în permanenţă atenţia crescândă acordată acestui domeniu. Termenul... 

România şi acquisul occidental de securitate

Urmare din numărul precedent 3. Individul, şi nu statul Beneficiarul principal al securităţii devine individual, şi nu statul. În statele dictatoriale, securitate naţională înseamnă securitatea regimului. România pe timpul comunismului este un foarte bun exemplu. Efortul aparatului de stat era îndreptat în special spre protecţia lui Ceauşescu, a familiei sale şi a nomenclaturii.... 

Revenirea femeilor în politică

Implicarea femeilor în politică nu este un fenomen nou dacă apelăm la memoria istorică, dar adevărata lansare s-a produs în secolul XX, în democraţiile care au permis nu numai votul feminin, dar şi candidatura la egalitate cu bărbaţii. Fenomenul nu se datorează atât mişcării feministe cât transformărilor sociale, politice şi economice produse mai ales în statele nordice europene.Dincolo... 

Proiectul “Turneul Prieteniei” în SUA al Principelui Radu

La sfârşitul lunii februarie, Alteţa Sa Principele Radu a fost prezent la Chicago, inaugurând, o dată cu vizita în acest important stat american, proiectul numit “Turneul Prieteniei” (The Friendship Tour) care încearcă să promoveze interesele majore ale ţării noastre în cât mai multe state americane. Proiectul reprezentantului special al guvernului pentru dezvoltarea durabilă... 

O Românie energointensivă

Într-o perioadă în care securitatea energetică şi utilizarea raţională a energiei au devenit motive de preocupare şi totodată subiecte de analiză şi comparaţie la nivel internaţional, intensitatea energetică reprezintă o modalitate de evidenţiere a eficienţei folosirii resurselor de energie ale unei ţări. Calculată ca raport între consumul intern brut de energie şi produsul... 

Stabilitate, predictabilitate şi transparenţă legislativă

Din acest an, administraţia publică centrală, ca iniţiator al politicilor publice (prescurtat PP) are obligaţia de a realiza analize de impact, corelate cu analize cost-beneficiu, precum şi de a monitoriza şi evalua ante şi post efectele PP. Ulterior, aşa cum este şi firesc, politicile publice sunt transpuse în acte normative, pentru a se crea cadrul legal necesar aplicării lor. Obiectivele... 

Incoerenţe legislative sau abuz în funcţie?

Instituţia primarului este tradiţională în administraţia României. Ea a fost reglementată pentru prima dată în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza prin Legea comunală din 1864 şi a cunoscut o evoluţie continuă ca un efect firesc al transformărilor prin care a trecut statul român. Astăzi, primarul este autoritatea executivă a colectivităţilor locale, care îndeplineşte, în... 

Europa, în faţa problemelor mileniului III

Una dintre cele mai profunde probleme cu care se confruntă Europa este lipsa liberalizării economice în unele dintre statele cele mai mari din Uniunea Europeană. Numeroşi europeni cunosc anxietatea de a-şi pierde locurile de muncă, fie din cauza competiţiei interne în UE, fie din cauza concurenţei globale. Statele mari care stau la baza zonei Euro stagnează din punct de vedere economic... 

România şi acquis-ul occidental de securitate

Problemele de securitate, naţională sau internaţională, s-au regăsit din plin pe agenda publică a anului 2005. În primul rând opinia publică românească a fost confruntată cu probleme ţinând de securitatea naţională, fie că vorbim de răpirea ziariştilor români în Irak, posibile atentate teroriste în România, spionaj şi acţiuni subversive, masive inundaţiisauapariţia gripei... 

Inovare şi schimbare organizaţională în sectorul public

Transformările mediului socio-economic impun schimbări în organizaţiile publice la nivelul structurilor şi metodelor utilizate. Schimbarea organizaţională nu este un scop în sine, ci trebuie privită ca un proces natural având ca obiectiv principal păstrarea unei poziţii competitive în mediul de acţiune. Dinamica activităţilor organizaţiei impune la un moment dat nevoia unei schimbări... 
© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress